Panium - Number Fourteen

Subiectul sanctuarului a fost „cheia” care a deschis înțelegerea asupra dezamăgirii din 22 octombrie 1844 la începutul soliei celui de-al treilea înger, iar subiectul dezamăgirii este „cheia” care deschide înțelegerea asupra soliei sanctuarului privitoare la testul templului la sfârșitul soliei celui de-al treilea înger.

Faptul că data de 11 septembrie 2001 este înțeleasă ca „9/11”, în acord cu faptul că „911” este simbolul unui apel de urgență în Statele Unite, a fost orânduit de Cel ce a orânduit toate lucrurile. Înțelegerea dezamăgirii din 18 iulie 2020 este ceea ce permite ca mișcarea celor o sută patruzeci și patru de mii să fie recunoscută ca atare; dar numai de către cei care doresc să vadă că Isus reprezintă pe cel spiritual prin cel natural astăzi nu altfel decât a făcut-o El acum două mii de ani. Vederea 20/20 este cea mai bună pe care o poate avea cineva, iar dezamăgirea din 2020 este borna de hotar care permite recunoașterea templului în istoria profetică a celor zece fecioare.

Vederea 20/20 este și mai bună când este combinată cu retrospectiva reprezentată de adevărurile fundamentale. Pavel învață că „duhurile prorocilor sunt supuse duhurilor prorocilor”, iar fecioarele lui Matei sunt, așadar, aceleași cu cele pe care Ioan le identifică drept cele o sută patruzeci și patru de mii, și Ioan le identifică drept fecioare în Apocalipsa 144.

Cele dintâi roade ale toamnei sunt fecioarele care urmează pe Miel în templu, iar „cheia” pentru înțelegerea templului este dezamăgirea din 2020.

Dacă un adventist este să se numere între cei 144.000, atunci, prin necesitate profetică, el va fi suferit o dezamăgire provocată de prezentarea unei predicții publice care a eșuat.

Bătălia de la Panium din versetul 15 din Daniel 11 este bătălia care duce la versetul 16, care identifică legea duminicală în Statele Unite.

În acest verset, Statele Unite înfrâng Rusia, împreună cu poporul ales al Rusiei. Însă în versetul următor, nimeni nu poate sta împotriva ascensiunii Romei, care marchează Iuda și Ierusalimul drept primul pas în cucerirea lumii; căci Roma s-a ridicat ca a patra împărăție a profeției biblice. Prin prezența în Țara cea minunată, în sens literal, în versetul șaisprezece, simbolul autorității Romei literale se afla în Țara cea minunată, în sens literal; astfel, tipificând versetul patruzeci și unu, când semnul autorității Romei spirituale este impus asupra Țării celei minunate spirituale a Statelor Unite.

Cele două coarne ale fiarei pământului din Apocalipsa treisprezece reprezintă republicanismul și protestantismul. În versetul cincisprezece din Daniel unsprezece, Antioh Magnus, cunoscut ca Antioh al III-lea și Antioh cel Mare, învinge regatul de la sud, reprezentat de dinastia ptolemeică. Antioh îl reprezintă pe Donald Trump, iar regele de la sud reprezintă Rusia. Bătălia de la Panium este bătălia dintre Statele Unite și Rusia și poporul ales al Rusiei, o bătălie în care Antioh a biruit, dar după aceea și-a văzut regatul cucerit de Roma literală — puterea din versetul paisprezece, care stabilește viziunea externă a cornului republican al fiarei pământului. Viziunea internă este reprezentată de cornul protestant al fiarei pământului. Ambele coarne se află la bătălia de la Panium, căci Petru este acolo ca protestant cu mesajul său din cartea lui Ioel.

Când luăm în considerare cele două linii ale fiarei pământului, constatăm că în 1776 fiara pământului și-a început ascensiunea, iar până în 1798 (douăzeci și doi de ani mai târziu) fiara mării din Apocalipsa treisprezece a primit rana de moarte, iar fiara pământului a început să domnească drept a șasea împărăție a profeției biblice. Două sute cincizeci de ani mai târziu, în 2026, ne-am trezit la testul templului lăuntric care a început la 8 mai 2025.

Acei „250” de ani sunt, de asemenea, legați de Antioh cel Mare. Începând cu decretul din 457 î.Hr. și, extinzând de la acel decret un interval de două sute cincizeci de ani, ajungem la anul 207 î.Hr., cu șapte ani înainte de bătălia de la Panium și la zece ani după ce Ptolemeu l-a învins pe Antioh la bătălia de la Rafia, care este reprezentată în versetul unsprezece din Daniel unsprezece. Daniel 11:11 este, desigur, linia externă a cornului republican; aceasta se aliniază cu Apocalipsa 11:11, care este linia internă a cornului protestant. Daniel și Apocalipsa sunt aceeași carte, iar Apocalipsa folosește pecețile ca simboluri ale profeției externe și bisericile ca simboluri ale profeției interne paralele.

Cirus reprezintă toate cele trei decrete, căci nu se poate avea un al treilea fără un întâi și un al doilea.

Din cele trei decrete care sunt reprezentate de Cirus în 457 î.H., „250” de ani se încheie în istoria dintre bătălia de la Raphia din 217 î.H., când Ptolemeu al IV-lea l-a învins pe Antioh cel Mare, și anul 200 î.H., când Antioh l-a învins apoi pe Ptolemeu la bătălia de la Panium, în versetul cincisprezece. Linia îl pune în paralel pe Antioh cel Mare cu Donald Trump. La începutul celei de-a șasea împărății din profeția biblică, din 1776 până în 1798, există o perioadă de „22” de ani care reprezintă ascensiunea celei de-a șasea împărății. Acei „22” de ani ilustrează de asemenea istoria reprezentată de numărul „22” la sfârșitul istoriei celei de-a șasea împărății, din 2001 până în 2023. „22” este simbolul unirii Dumnezeirii cu umanitatea, care se împlinește în cadrul istoriei celei de-a șasea împărății din profeția biblică, care este fiara pământului, cu un corn extern al republicanismului și un corn intern al protestantismului.

Lucrarea pe care Hristos o împlinește prin unirea reprezentată de „22” este lucrarea finală a lui Hristos în Sfânta Sfintelor, reprezentată prin ștergerea păcatului, care, potrivit lui Ioel, împreună cu comentariul inspirat al lui Petru, are loc în timpul revărsării ploii târzii.

Ștergerea păcatului este lucrarea finală a Marelui Preot ceresc.

Lucrarea care a început la 22 octombrie 1844 a debutat la apogeul Strigătului de la miezul nopții, iar lucrarea se încheie la apogeul Strigătului de la miezul nopții, pe care Petru îl identifică drept perioada ștergerii păcatelor, care marchează perioada judecății celor vii, când sosesc „vremurile de înviorare”.

„Vremurile de înviorare” sunt, de asemenea, „vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor.”

„Vremurile de înviorare” vin „de la fața Domnului” și au loc atunci când este trimis „Isus Hristos”. Când îngerul din Apocalipsa zece a coborât la 11 august 1840, Sora White a identificat îngerul ca fiind „nimeni altul decât Isus Hristos”. Lucrarea pe care Hristos a început-o la 22 octombrie 1844 a fost inaugurată prin istoria perioadei 1840-1844; o istorie despre care Sora White spune că a fost „o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu”, punând în același timp chiar acea istorie în paralel cu perioada Cincizecimii din vremea lui Petru și apoi folosind acele două linii ale istoriei profetice pentru a arăta înainte spre coborârea îngerului din Apocalipsa optsprezece, care luminează pământul cu slava Sa.

Mișcarea adventă din 1840 până în 1844 a fost o glorioasă manifestare a puterii lui Dumnezeu, care a marcat deschiderea lucrării lui Hristos de curățire a sanctuarului Său. Acea istorie a început când Isus, reprezentat ca primul înger din Apocalipsa 14, a coborât la 11 august 1840, așa cum este prezentat în capitolul 10 al Apocalipsei. Manifestarea puterii lui Dumnezeu care a început atunci a condus la deschiderea judecății de cercetare și, prin urmare, a prefigurat, ca tip, o manifestare a puterii lui Dumnezeu care avea să culmineze cu închiderea judecății de cercetare. Perioada de la sfârșit a început la 11 septembrie, când Isus a coborât din nou ca îngerul din Apocalipsa 18, când marile clădiri ale New Yorkului au fost doborâte prin atingerea lui Dumnezeu, iar lucrarea judecății de cercetare a trecut de la morți la vii. Ploile sosesc atunci când Isus este trimis.

Isus a învățat că trebuie să cerem ca să primim, iar Zaharia spune că trebuie să cerem ploaia târzie, la vremea ploii târzii. Este, așadar, evident că trebuie să știi că te afli în vremea ploii târzii, pentru a împlini îndrumarea lui Zaharia.

La 11 septembrie, Isus S-a pogorât ca îngerul din Apocalipsa 18, iar ploaia târzie a început să picure, dar ea cade numai asupra celor care împlinesc porunca lui Zaharia de a „cere ploaia târzie”, atunci când au o înțelegere autentică a faptului că „vremurile de înviorare” și restabilirea tuturor lucrurilor au sosit. Sufletul trebuie să „recunoască” faptul că perioada profetică a ploii târzii a sosit.

La 11 septembrie au început vremurile de înviorare și a început ștergerea păcatelor celor vii. Acea judecată este în acord cu însuși primul principiu al legământului în trei etape al lui Avraam. Primul principiu consta în faptul că, atunci când Domnul a scos pe Israel din robia egipteană, El avea să judece atât poporul Său de legământ, cât și națiunea în care trăiseră ca pelerini și străini. Primul popor al legământului a preînchipuit ultimul popor al legământului, care sunt cei o sută patruzeci și patru de mii. Acest popor profetic va fi judecat ca cornul protestant al fiarei pământului, în timp ce cornul republican al fiarei pământului va fi judecat concomitent.

Judecata cornului republican survine la sfârșitul istoriei sale, care este legea duminicală. Legea duminicală este reprezentată în împlinirea versetului șaisprezece, când Roma a preluat controlul asupra Iudei în anul 63 î.Hr.—în Ziua Ispășirii, potrivit unor istorici.

Antioh cel Mare reprezintă Statele Unite în versetele zece până la cincisprezece. Ronald Reagan a biruit în bătălia din versetul zece, care prefigura prăbușirea Uniunii Sovietice din versetul patruzeci. Isaia 8:8 identifică aceeași bătălie reprezentată în versetele zece și patruzeci din Daniel unsprezece, iar acele trei versete paralele permit ca Rusia să fie identificată drept învingătoarea în bătălia de la Rafia din versetul unsprezece.

Bătălia de la Rafia din versetul unsprezece a prefigurat războiul din Ucraina dintre împăratul de la miazăzi (Rusia) și puterea interpusă a papalității (Ucraina). Războiul a fost inițiat de Administrația Obama în vremea primului papă din emisfera sudică, care a fost totodată primul papă provenit din Americi, deși din America de Sud. „Sudul” este un simbol al globalismului, spiritismului și comunismului, iar primul papă sudic provenit din Americi s-a aliniat președintelui globalist Obama, când a sosit războiul din versetul unsprezece. Reagan, reprezentând Statele Unite din versetul zece, a intrat într-o alianță secretă cu un papă conservator; apoi naziștii din Ucraina au fost utilizați de un președinte globalist în perioada unui papă globalist. Statele Unite, sub Trump, se află acum într-o relație deschisă cu primul papă nord-american, așa-numit conservator.

Reagan a avut o alianță secretă cu antihristul profeției biblice în bătălia din versetul zece, iar Obama a inițiat bătălia din versetul unsprezece, într-o perioadă în care papa era, de asemenea, un globalist, asemenea lui Obama. Trump se află acum într-o relație deschisă cu un papă paralel cu Reagan, cu excepția faptului că alianța secretă inițială este acum o alianță deschisă. Cei trei papi și cei trei președinți se aliniază cu cele trei bătălii din versetele zece, unsprezece și cincisprezece.

În 2016, Trump a fost ales; apoi, globaliștii reprezentați de Biden au furat alegerile din 2020, dar aceasta este recunoscută doar de cei care au vedere de 20/20. În versetul treisprezece, Donald Trump „revine” în 2024, cu mai multă putere ca oricând, și își începe pregătirea pentru epoca de aur, precum și pentru bătălia de la Panium din versetul cincisprezece. Apoi a sosit papa Leon pentru a statornici viziunea în 2025, al treilea papă asociat cu cele trei bătălii din versetele zece până la cincisprezece, precum și cu cei trei președinți ai acelor bătălii. Primul și al treilea papă și președinte sunt considerați conservatori, iar papa și președintele din mijloc au fost globaliști. Prima alianță a fost secretă, ultima este deschisă, căci ea este reprezentată în versetul paisprezece drept simbolul care statornicește viziunea externă a profețiilor zilelor de pe urmă.

La 31 decembrie 2023, lucrarea primului înger, așa cum este tipificată de lucrarea primului decret, a început așezarea temeliei. Testul fundamental privea dacă William Miller a avut sau nu dreptate în identificarea faptului că Roma este cea care stabilește viziunea din versetul paisprezece. Identificarea de către Miller a Romei drept simbolul care a stabilit viziunea profetică a zilelor din urmă este, din anumite puncte de vedere, cea mai semnificativă dintre toate adevărurile fundamentale ale lui Miller. Felul în care Miller a ajuns la anumite înțelegeri poate fi dedus doar prin aplicarea unei logici sfințite la epoca și împrejurările sale, însă pentru unele dintre descoperirile lui profetice există o mărturie foarte specifică cu privire la motivul pentru care a ajuns la acele înțelegeri. Cea mai fundamentală dintre înțelegerile lui a fost identificarea faptului că Roma este cea care stabilește viziunea.

Miller mărturisește în mod direct cum a căutat să înțeleagă ce anume fusese „luat” în cartea lui Daniel. El nu numai că identifică unde și-a găsit răspunsul, ci vorbește și despre entuziasmul său când a descoperit nestemata pe care o căutase. Apollos Hale consemnează un comentariu asupra scrierilor lui Miller însuși, iar în pasajul următor Hale arată cum a devenit Miller un student al profeției. Miller, ca mesager al luminii care a fost dezpecetluită în 1798, este un exemplu sacru al celor pe care Daniel i-a numit „înțelepții”, care „înțeleg” când cartea este „dezpecetluită”. Mărturia lui Miller despre modul în care a fost condus să studieze Biblia este un exemplu intenționat din partea Celui ce cârmuiește toate lucrurile. Luați aminte la dezvoltarea lui Miller, căci el este exemplul înțelepților care înțeleg sporirea cunoștinței, chiar dacă ei, asemenea lui Miller, ies din întunericul rătăcirii.

Călăuzirea providențială a studiului lui Miller, atât omenească, cât și divină, este consemnată în înregistrările istorice. Vechiul său prieten l-a îndemnat, iar gândurile care i-au venit au fost glasul îngerului Gabriel, pe care sora White îl identifică "rând după rând" drept îngerul care l-a vizitat în mod repetat pe Miller. El identifică cele șapte vremi ca fiind prima sa descoperire și apoi identifică cei 2.300 drept al doilea martor al celor șapte vremi, căci amândouă se încheiau în 1843 (așa a crezut inițial). Acele două profeții sunt descoperirile lui alfa și omega, și, în cadrul relației profetice cu Miller, ele indică greșeala care avea să fie corectată de Samuel Snow prin mesajul Strigării de la miezul nopții, care a inițiat "mișcarea lunii a șaptea". Mișcarea Strigării de la miezul nopții a fost "mișcarea lunii a șaptea" când a părăsit adunarea de tabără de la Exeter, întrucât ea indica venirea Domnului în ziua a zecea a lunii a șaptea, care, în 1844, a căzut la 22 octombrie.

Greșeala care produce împuternicirea celui de-al doilea înger este reprezentată de înțelegerea inițială a lui Miller potrivit căreia cele șapte vremuri și cei 2.300 de ani s-au încheiat împreună în 1843. În pasaj, doctrina următoare care este discutată este modul în care Miller a ajuns să identifice Roma ca simbolul care stabilește vedenia. Profesorii de istorie adventistă arată că toate înțelegerile profetice ale lui William Miller se întemeiau pe identificarea de către el a două puteri pustiitoare. El a înțeles că acele două puteri pustiitoare sunt Roma păgână și Roma papală, și a văzut acele două puteri în 2 Tesaloniceni când a ajuns să înțeleagă că „necurmatul” din cartea lui Daniel este Roma păgână. Fiecare model profetic expus de Miller, despre care Sora White ne informează că a fost vizitat în mod repetat de îngeri, era întemeiat pe înțelegerea lui că Roma stabilește vedenia. Fiecare!

Din 31 decembrie 2023, Leul din seminția lui Iuda desigilează Revelația lui Isus Hristos. Din acel moment a început testul fundamental, iar acesta a ajuns la încheiere când primul papă originar din Statele Unite ale Americii și-a început pontificatul la 8 mai 2025. Atunci a început testul templului.

Vom continua aceste lucruri în articolul următor și vom folosi „250” de ani drept mărturie pentru a susține identificarea noastră potrivit căreia testul fundamental s-a încheiat odată cu actualul papă.