For some time, we have been focusing our attention on the hidden history of Daniel 11:40, and in recent weeks, the Lord has drawn our consideration to verse 27:
De ceva vreme, ne concentrăm atenția asupra istoriei ascunse din Daniel 11:40, iar în ultimele săptămâni, Domnul ne-a îndreptat cugetarea spre versetul 27:
And both these kings’ hearts shall be to do mischief, and they shall speak lies at one table; but it shall not prosper: for yet the end shall be at the time appointed. Daniel 11:27.
Și inimile acestor doi împărați vor fi înclinate să facă rău și vor rosti minciuni la aceeași masă; dar nu va izbuti, căci încă sfârșitul va fi la vremea hotărâtă. Daniel 11:27.
Initially, I was uncertain about the details—when, where, and who sat at that table, speaking lies to one another—but these questions are now under review. Over the past few Sabbaths, I made some missteps as I worked through these lines. Yet, through what I believe to be providential guidance, the alliances represented in verses 13–15, symbolized by Caesarea Philippi, began to unfold. Though some elements still require refinement, I believe the Lord has lifted His hand from these verses to reveal their meaning.
Inițial, eram nesigur cu privire la detalii — când, unde și cine a stat la acea masă, spunându-și minciuni unii altora — dar aceste întrebări sunt acum în curs de analiză. De-a lungul ultimelor câteva Sabate, am făcut câțiva pași greșiți pe măsură ce am parcurs aceste rânduri. Totuși, prin ceea ce cred că este o călăuzire providențială, alianțele reprezentate în versetele 13–15, simbolizate de Cezareea lui Filip, au început să se deslușească. Deși unele elemente necesită încă rafinare, cred că Domnul Și-a ridicat mâna de pe aceste versete pentru a le dezvălui înțelesul.
This understanding crystallized immediately after last Sabbath’s Zoom meeting. A week earlier, I had been struck by the intricate interplay of histories in verses 10–15. I wrote and sent a text message to a few people outlining my thoughts and asked to share them on Friday evening. I was attempting to organize the issues within those verses, convinced there was something profoundly significant. There is, but it wasn’t what I initially proposed. Despite my stumbles over the past week and a half as I grappled with this passage, I recognize a familiar providence. The Lord was unsealing a special, vital truth. Once the human element is fully exposed and set aside, the truth—opened by the Lion of the tribe of Judah—proves even more profound than I had grasped.
Această înțelegere s-a cristalizat îndată după întâlnirea pe Zoom de Sabatul trecut. Cu o săptămână mai devreme, mă impresionase întrețeserea complexă a istoriilor din versetele 10–15. Scrisesem și trimisesem un mesaj text câtorva persoane, în care îmi schițam gândurile, și cerusem să le împărtășesc vineri seara. Încercam să ordonez chestiunile din acele versete, convins că se află acolo ceva profund semnificativ. Există, dar nu era ceea ce propusesem inițial. În pofida poticnirilor mele din ultima săptămână și jumătate, pe când mă luptam cu acest pasaj, recunosc din nou lucrarea providenței. Domnul desigila un adevăr deosebit, vital. Odată ce elementul omenesc este pe deplin expus și pus deoparte, adevărul — deschis de Leul din seminția lui Iuda — se dovedește și mai adânc decât înțelesesem.
Verse Five through Nine
Versetele cinci până la nouă
Putin, as the king of the south, mirrors Ptolemy, who will triumph in the Ukraine war, fulfilling verse 11. Historically, Ptolemy IV Philopator’s victory at the Battle of Raphia fulfilled this verse, prefiguring Putin’s imminent success. Verses 5–9 outline a history that foreshadows the papacy’s 1,260-year rule (538–1798) in meticulous detail. These details have been explored repeatedly in the past, so here I will highlight one prophetic waymark fulfilled in verses 5–9 and echoed in the period from 538 to 1798.
Putin, ca regele de la miazăzi, îl oglindește pe Ptolemeu, care va triumfa în războiul din Ucraina, împlinind versetul 11. Din punct de vedere istoric, victoria lui Ptolemeu al IV-lea Filopator la Bătălia de la Rafia a împlinit acest verset, prefigurând succesul iminent al lui Putin. Versetele 5–9 conturează o istorie care anticipează, în detalii minuțioase, domnia de 1.260 de ani a papalității (538–1798). Aceste detalii au fost cercetate în mod repetat în trecut; așadar, aici voi evidenția un jalon profetic împlinit în versetele 5–9 și reluat în perioada 538–1798.
This period began with a treaty between the southern Ptolemaic kingdom and the northern Seleucid kingdom, sealed when the southern king gave his daughter in marriage to the northern king. This union initiated a seven year span that ended when the southern king invaded the north, took the northern king captive to Egypt, and the captive king later died after falling from a horse.
Această perioadă a început cu un tratat între regatul ptolemaic din sud și regatul seleucid din nord, pecetluit când regele din sud și-a dat fiica în căsătorie regelui din nord. Această unire a inițiat un interval de șapte ani care s-a încheiat când regele din sud a invadat nordul, l-a luat captiv pe regele din nord și l-a dus în Egipt, iar regele captiv a murit ulterior după ce a căzut de pe un cal.
A Broken Treaty
Un tratat încălcat
The invasion stemmed from a broken treaty. After the seven-year period began, the northern king set aside his first wife to marry the southern princess and secure the treaty. Later, he discarded the southern wife and reinstated his original queen. This prompted the first queen to execute the southern queen and her entourage, enraging the southern queen’s family in Egypt.
Invazia a fost urmarea încălcării unui tratat. După începerea perioadei de șapte ani, regele din nord și-a repudiat soția dintâi pentru a se căsători cu prințesa din sud și a întări tratatul. Mai târziu, a repudiat-o pe soția din sud și a repus-o pe tron pe regina sa dintâi. Aceasta a determinat-o pe regina dintâi să o pună la moarte pe regina din sud și suita ei, provocând furia familiei reginei din sud din Egipt.
With prophetic discernment, seven years can be seen as two periods of three and a half years, as illustrated by the three and a half years before and after the cross that together represented the week that Christ confirmed the covenant. The three and a half is also recognized in the seven times curse carried out upon the northern kingdom of Israel from 723 BC unto 1798. That seven times is divided into two periods of twelve hundred and sixty, with 538 as the middle point. These illustrations of seven being divided into two periods of three and a half is not random, it is purposeful.
Prin discernământ profetic, șapte ani pot fi priviți ca două perioade de trei ani și jumătate, așa cum este ilustrat de cei trei ani și jumătate dinainte și după cruce, care împreună au reprezentat săptămâna în care Hristos a confirmat legământul. Cei trei ani și jumătate se regăsesc, de asemenea, în blestemul de „șapte ori” împlinit asupra împărăției de nord a lui Israel, din 723 î.Hr. până în 1798. Acel „șapte ori” este împărțit în două perioade a câte o mie două sute șaizeci, cu 538 drept punct median. Aceste ilustrații ale împărțirii numărului șapte în două perioade de trei ani și jumătate nu sunt întâmplătoare, ci intenționate.
In the division in the week Christ confirmed the covenant the cross represents the center and in so doing it identifies Christ presenting the message in person for three and a half years, followed by His disciples presenting the message for the same period. In the seven times against the northern kingdom 538 divides the history into a period when paganism trampled down the sanctuary and host followed by papalism trampling down the sanctuary and host for the same period. In prophetic symbolism “seven” is represented with three and a half, which in turn is represented by forty-two months, three and a half days or years, twelve hundred and sixty, twenty-five twenty and a time, times and dividing of time. In context, all these figures are interchangeable.
În împărțirea săptămânii în care Hristos a întărit legământul, crucea reprezintă centrul și, astfel, îl identifică pe Hristos ca prezentând mesajul în persoană timp de trei ani și jumătate, urmat de ucenicii Săi, care au prezentat mesajul pentru aceeași perioadă. În cele șapte vremuri împotriva împărăției de nord, anul 538 împarte istoria într-o perioadă în care păgânismul a călcat în picioare sanctuarul și oștirea, urmată de o perioadă în care papalitatea a călcat în picioare sanctuarul și oștirea pentru aceeași perioadă. În simbolismul profetic, "șapte" este reprezentat prin trei și jumătate, care, la rândul său, este reprezentat prin patruzeci și două de luni, trei zile și jumătate sau trei ani și jumătate, o mie două sute șaizeci, două mii cinci sute douăzeci și o vreme, vremi și o jumătate de vreme. În context, toate aceste numere sunt interschimbabile.
The treaty represented between the Ptolemaic Kingdom, ruled by the descendants of Ptolemy I (a general of Alexander the Great), who controlled Egypt, and the Seleucid Empire, ruled by the descendants of Seleucus I (another of Alexander’s generals), who controlled much of the Middle East, including Syria concluded the Second Syrian War in 253 BC. The war had begun seven years before in 260 BC. Seven years after the treaty was ratified it was broken in 246 BC. Fourteen years, divided into two seven-year periods. The first half is warfare and the second half is peace. The fourteen years begin with the Second Syrian War and it ends with the Third Syrian War. This type of symmetry in history is amplified when you recognize that the history is represented in verses five through nine of chapter eleven. The treaty and its breaking are the focus of the verses and the history which fulfilled the verses.
Tratatul încheiat între Regatul Ptolemaic, condus de descendenții lui Ptolemeu I (un general al lui Alexandru cel Mare), care controlau Egiptul, și Imperiul Seleucid, condus de descendenții lui Seleuc I (un alt general al lui Alexandru), care controlau o mare parte a Orientului Apropiat, inclusiv Siria, a încheiat al Doilea Război Sirian în anul 253 î.Hr. Războiul începuse cu șapte ani mai înainte, în 260 î.Hr. La șapte ani după ratificarea tratatului, acesta a fost încălcat, în 246 î.Hr. Paisprezece ani, împărțiți în două perioade de câte șapte ani. Prima jumătate este război, iar a doua jumătate este pace. Cei paisprezece ani încep cu al Doilea Război Sirian și se încheie cu al Treilea Război Sirian. Acest tip de simetrie istorică este accentuat atunci când se recunoaște că această istorie este reprezentată în versetele cinci până la nouă ale capitolului unsprezece. Tratatul și încălcarea lui sunt în centrul acelor versete și al istoriei care a împlinit acele versete.
This aligns with the papal domination from 538 to 1798. Near the end of that era, Napoleon Bonaparte entered a treaty with the Vatican. Citing the Vatican’s breach of the 1797 Treaty of Tolentino, Napoleon sent General Berthier in 1798 to take the pope captive. The pope died in France in 1799. This 1,260-year period is detailed in verses 31–39.
Aceasta corespunde dominației papale din 538 până în 1798. Spre sfârșitul acelei epoci, Napoleon Bonaparte a încheiat un tratat cu Vaticanul. Invocând încălcarea de către Vatican a Tratatului de la Tolentino din 1797, Napoleon l-a trimis pe generalul Berthier în 1798 pentru a-l lua captiv pe papă. Papa a murit în Franța în 1799. Această perioadă de 1.260 de ani este detaliată în versetele 31-39.
The history of verses 5–9 parallels that of verses 31–39, providing two witnesses within Daniel 11. Both lines share identical prophetic waymarks, revealing the dynamics between the kings of the south and north. Each period is symbolized by three and a half years, concluding with the southern king prevailing, capturing the northern king, and taking him to the southern land, where both northern kings die. In both cases, as the text states, the southern king returns with spoil:
Istoria versetelor 5–9 este paralelă cu cea a versetelor 31–39, oferind doi martori în Daniel 11. Ambele linii prezintă repere profetice identice, dezvăluind dinamica dintre împărații sudului și ai nordului. Fiecare perioadă este simbolizată prin trei ani și jumătate, încheindu-se prin faptul că împăratul sudului biruie, îl capturează pe împăratul nordului și îl duce în țara sudului, unde ambii împărați ai nordului mor. În ambele cazuri, după cum afirmă textul, împăratul sudului se întoarce cu pradă:
And shall also carry captives into Egypt their gods, with their princes, and with their precious vessels of silver and of gold; and he shall continue more years than the king of the north. Daniel 11:8.
Și va duce de asemenea captivi în Egipt pe dumnezeii lor, împreună cu căpeteniile lor și cu vasele lor de preț din argint și din aur; și el va rămâne mai mulți ani decât împăratul de la miazănoapte. Daniel 11:8.
For Ptolemy, this was treasure previously looted by the northern king; for Napoleon, it was the Vatican’s riches plundered and taken to France. These two lines of witness indicate that the northern king’s death is symbolized by falling from a horse. In Revelation 17, the woman riding the beast represents the Catholic Church:
Pentru Ptolemeu, era vorba de un tezaur jefuit anterior de către împăratul de la miazănoapte; pentru Napoleon, era vorba de bogățiile Vaticanului, jefuite și duse în Franța. Aceste două mărturii indică faptul că moartea împăratului de la miazănoapte este simbolizată prin căderea de pe cal. În Apocalipsa 17, femeia călare pe fiară reprezintă Biserica Catolică:
So he carried me away in the spirit into the wilderness: and I saw a woman sit upon a scarlet coloured beast, full of names of blasphemy, having seven heads and ten horns. Revelation 17:3.
Și m-a dus în duh în pustie; și am văzut o femeie șezând pe o fiară stacojie, plină de nume de hulă, având șapte capete și zece coarne. Apocalipsa 17:3.
The beast she rides is the United Nations. Revelation 17 describes her restoration to power after the deadly wound of 1798. As the eighth kingdom, she resumes her reign, symbolized by riding the beast:
Fiara pe care o călărește este Organizația Națiunilor Unite. Apocalipsa 17 descrie restaurarea ei la putere după rana de moarte din 1798. Ca a opta împărăție, ea își reia domnia, simbolizată prin călărirea fiarei:
And the woman which thou sawest is that great city, which reigneth over the kings of the earth. Revelation 17:18.
Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care stăpânește peste împărații pământului. Apocalipsa 17:18.
The deadly wound of 1798 was prefigured in verses 5–9 when the northern king fell from a horse and died. These two lines in Daniel 11 run parallel to verses 41–45. The Sunday law in the USA, marked in verse 41, begins the papacy’s final ride on the beast—a period reflected in these two lines. When Ellen White notes that “much of the history” fulfilled in Daniel 11 “will be repeated,” verses 5–9 and 31–39 align with verses 41–45.
Rana de moarte din 1798 a fost prefigurată în versetele 5-9, când împăratul de la miazănoapte a căzut de pe cal și a murit. Aceste două linii din Daniel 11 sunt paralele cu versetele 41-45. Legea duminicală din Statele Unite ale Americii, marcată în versetul 41, începe ultima călărie a papalității pe fiară—o perioadă reflectată în aceste două linii. Când Ellen White remarcă faptul că „o mare parte din istoria” împlinită în Daniel 11 „se va repeta”, versetele 5-9 și 31-39 se aliniază cu versetele 41-45.
Only Verse Forty
Numai versetul patruzeci
From verse 31 to 45, only verse 40 stands outside the prophetic period of three and a half days. It represents a unique history within the final third of Daniel’s 45 verses. In verse 16, the history of pagan Imperial Rome unfolds through four rulers—Pompey, Julius Caesar, Augustus Caesar, and Tiberius Caesar. Augustus’s victory at the Battle of Actium in 31 BC began Imperial Rome’s 360-year rule, fulfilling the “time” in verse 24:
De la versetul 31 până la 45, doar versetul 40 se află în afara perioadei profetice de trei zile și jumătate. El reprezintă o istorie unică în cadrul ultimei treimi a celor 45 de versete din Daniel. În versetul 16, istoria Romei imperiale păgâne se desfășoară prin patru conducători — Pompei, Iuliu Cezar, Augustus Cezar și Tiberius Cezar. Victoria lui Augustus la bătălia de la Actium, în 31 î.Hr., a inaugurat domnia de 360 de ani a Romei imperiale, împlinind „timpul” din versetul 24:
He shall enter peaceably even upon the fattest places of the province; and he shall do that which his fathers have not done, nor his fathers’ fathers; he shall scatter among them the prey, and spoil, and riches: yea, and he shall forecast his devices against the strong holds, even for a time. Daniel 11:24.
Va intra pașnic până și în locurile cele mai mănoase ale provinciei; și va face ceea ce n-au făcut părinții lui, nici părinții părinților lui; va împrăștia între ei prada, jaful și bogățiile; ba chiar își va urzi uneltirile împotriva cetăților întărite, chiar pentru o vreme. Daniel 11:24.
After Actium, Rome made Egypt a province in 30 BC. Three hundred and sixty years later, in 330, Constantine moved the empire’s capital from Rome to Constantinople. This “time” aligns prophetically with the 1,260 years of papal rule and the 7 years of verses 5–9.
După Actium, Roma a transformat Egiptul într-o provincie în 30 î.Hr. Trei sute șaizeci de ani mai târziu, în 330, Constantin a mutat capitala imperiului de la Roma la Constantinopol. Acest „timp” corespunde, în mod profetic, celor 1.260 de ani ai domniei papale și celor 7 ani din versetele 5–9.
From verse 16, pagan Imperial Rome dominates until verse 30, encompassing the Maccabees’ league with Rome and the line of Christ. Yet, verses 16–30 align with verses 31–39 and 41–45. Thus, in the last 30 verses of Daniel 11, a consistent prophetic line emerges—except for verse 40, where the “time of the end” is marked in 1798 and 1989.
Începând cu versetul 16, Roma imperială păgână domină până la versetul 30, cuprinzând alianța Macabeilor cu Roma și linia lui Hristos. Totuși, versetele 16-30 corespund cu versetele 31-39 și 41-45. Astfel, în ultimele 30 de versete din Daniel 11 se conturează o linie profetică coerentă — cu excepția versetului 40, unde „timpul sfârșitului” este marcat în 1798 și 1989.
With minor exceptions in verses 2 and 3—where the final of eight presidents transitions to control the ten kings of the United Nations—the first two verses align with verse 40, representing the Sunday law and the shift from the sixth to the seventh and eighth kingdoms. Verses 3 and 4 align with verse 45 and Daniel 12:1, depicting the rise and fall of the Grecian kingdom, paralleling the papacy’s establishment and demise in verses 41 through Daniel 12:1. Both the woman and the beast she rides end with no help, framing the beginning and end of Daniel 11 outside verse 40’s history. Alexander the Great symbolizes the United Nations, fornicating with the whore of Tyre (the king of the north from verse 41 onward), who is both the beast and the dragon.
Cu excepții minore în versetele 2 și 3 — unde ultimul dintre cei opt președinți face tranziția către controlul celor zece regi ai Națiunilor Unite — primele două versete corespund versetului 40, reprezentând legea duminicală și trecerea de la a șasea împărăție la a șaptea și a opta. Versetele 3 și 4 corespund versetului 45 și lui Daniel 12:1, înfățișând ridicarea și căderea împărăției Greciei, în paralel cu instaurarea și prăbușirea papalității începând cu versetul 41 până la Daniel 12:1. Atât femeia, cât și fiara pe care o călărește sfârșesc fără ajutor, delimitând începutul și sfârșitul lui Daniel 11 în afara cadrului istoric al versetului 40. Alexandru cel Mare simbolizează Națiunile Unite, săvârșind curvie cu desfrânata din Tir (împăratul de la miazănoapte începând cu versetul 41), care este deopotrivă fiara și balaurul.
Verses Nine and Ten
Versetele nouă și zece
Verses 5–9 conclude at the time of the end in 1798, while verse 10 marks 1989. Thus, the span between verses 9 and 10—from 1798 to 1989—represents the revealed portion of verse 40, initiating its hidden history. To clarify: nearly every verse in Daniel 11 reflects the papacy’s rule from 538 to 1798. Verse 40 covers 1798 to the Sunday law in the USA. Verses 6–9 typify the papal era, while verse 10 foreshadows the USSR’s collapse in 1989. Therefore, verses 11–15 span from 1989 to the Sunday law, as represented in verses 16, 31, and 41.
Versetele 5–9 se încheie la timpul sfârșitului, în 1798, în timp ce versetul 10 marchează anul 1989. Astfel, intervalul dintre versetele 9 și 10 — de la 1798 la 1989 — reprezintă porțiunea descoperită a versetului 40, inițiind istoria sa ascunsă. Pentru clarificare: aproape fiecare verset din Daniel 11 reflectă domnia papalității între 538 și 1798. Versetul 40 cuprinde perioada de la 1798 până la legea duminicală din SUA. Versetele 6–9 tipifică epoca papală, iar versetul 10 prefigurează prăbușirea URSS în 1989. Prin urmare, versetele 11–15 se întind de la 1989 până la legea duminicală, așa cum este reprezentată în versetele 16, 31 și 41.
Verse 40 is divided into two parts. The first, from 1798 to 1989, begins and ends with a “time of the end.” The second half begins in 1989, where the first half concludes. Verses 1 and 2 identify a sequence of presidents starting in 1989, aligning with the second part of verse 40. Verse 11 marks the onset of the Ukraine war in 2014, while verse 12 highlights the consequences the victorious king of the south brings upon himself. Verse 13 nears fulfillment, but here we note that verse 11 falls within the second part of verse 40—post-1989, yet pre-Sunday law (verse 41).
Versetul 40 este împărțit în două părți. Prima, din 1798 până în 1989, începe și se încheie cu un „timp al sfârșitului”. A doua jumătate începe în 1989, acolo unde prima se încheie. Versetele 1 și 2 identifică o succesiune de președinți începând cu 1989, corespunzând părții a doua a versetului 40. Versetul 11 marchează debutul războiului din Ucraina în 2014, iar versetul 12 evidențiază consecințele pe care împăratul de la miazăzi, victorios, și le atrage asupra sa. Versetul 13 se apropie de împlinire, însă aici observăm că versetul 11 se încadrează în partea a doua a versetului 40 — post-1989, dar înainte de legea duminicală (versetul 41).
Verses 13–15 point to the Battle of Panium in 200 BC, the year pagan Rome began exerting influence over human affairs, tied to that battle. Occurring well before Pompey’s entry into Jerusalem in verse 16, it provides historical evidence identifying verse 41 as the Sunday law in the USA.
Versetele 13–15 se referă la Bătălia de la Panium din anul 200 î.Hr., anul în care Roma păgână a început să exercite influență asupra treburilor omenești, fapt legat de acea bătălie. Întrucât a avut loc cu mult înainte de intrarea lui Pompei în Ierusalim din versetul 16, aceasta oferă dovezi istorice care identifică versetul 41 drept legea duminicală în Statele Unite ale Americii.
Every prophetic line and its historical fulfillment in Daniel 11 lies either within verse 40’s history (1798 to the Sunday law) or from verse 41 to Daniel 12:1. Of the 45 verses, verses 1, 2, 7–15, and 40—totaling twelve—apply to verse 40’s timeline when layered line upon line. Verse 40 splits into two segments at 1989. Verses 1, 2, and 10–15 align with its second half. Verses 1 and 2 trace the line of presidents in the earth beast’s history, while verses 10–15 depict three proxy wars orchestrated by the king of the north (the papal power) from 1989 to the Sunday law. The three proxy wars begin with the United States, identified in verse 40 as “chariots, ships and horsemen.”
Fiecare linie profetică și împlinirea ei istorică din Daniel 11 se încadrează fie în istoria versetului 40 (1798 până la legea duminicală), fie în porțiunea de la versetul 41 până la Daniel 12:1. Din cele 45 de versete, versetele 1, 2, 7–15 și 40 — în total douăsprezece — se aplică cadrului cronologic al versetului 40 când sunt așezate linie peste linie. Versetul 40 se împarte în două segmente în anul 1989. Versetele 1, 2 și 10–15 corespund celei de-a doua jumătăți a acestuia. Versetele 1 și 2 urmăresc linia președinților în istoria fiarei din pământ, în timp ce versetele 10–15 descriu trei războaie prin interpuși orchestrate de împăratul de la miazănoapte (puterea papală) din 1989 până la legea duminicală. Cele trei războaie prin interpuși încep cu Statele Unite, identificate în versetul 40 drept „care, corăbii și călăreți”.
We will continue in the next article.
Vom continua în articolul următor.