In the gospel of John, just after the Last Supper until Jesus goes to the Garden of Gethsemane there is a long narrative from chapter fourteen through the end of chapter seventeen. I intend to address these chapters in the next article. This article is the platform to build the understanding of those chapters upon. In terms of the reform line of Christ’s history the dialogue of Christ and His disciples in those chapters is just after the triumphal entry and just before the cross. Jesus entered Jerusalem, then had his final meal with the disciples, then the narrative takes place and he then goes to Gethsemane and at midnight that same day He is arrested and the seven step process that leads to the crucifixion began. He and the disciples were prophetically located just after the Exeter camp meeting and just before the Great Disappointment, in a history that is represented by the seventh month movement. In the narrative that begins just after the Last Supper the first thing Jesus says is:
În Evanghelia după Ioan, imediat după Cina cea de Taină și până când Isus merge în Grădina Ghetsimani, se derulează o amplă narațiune, de la capitolul paisprezece până la sfârșitul capitolului șaptesprezece. Intenționez să abordez aceste capitole în articolul următor. Acest articol este platforma pe care se va clădi înțelegerea acelor capitole. În termenii liniei reformei din istoria lui Hristos, dialogul lui Hristos cu ucenicii Săi din acele capitole are loc imediat după intrarea triumfală și chiar înainte de cruce. Isus a intrat în Ierusalim, apoi a luat ultima masă cu ucenicii; după aceea are loc narațiunea, iar apoi El merge în Ghetsimani și, la miezul nopții aceleiași zile, El este arestat și începe procesul în șapte trepte care duce la răstignire. El și ucenicii erau, în mod profetic, situați imediat după adunarea de tabără de la Exeter și chiar înaintea Marii Dezamăgiri, într-o istorie reprezentată de mișcarea lunii a șaptea. În narațiunea care începe imediat după Cina cea de Taină, primul lucru pe care îl spune Isus este:
Let not your heart be troubled: ye believe in God, believe also in me. John 14:1.
Să nu vi se tulbure inima: credeți în Dumnezeu; credeți și în Mine. Ioan 14:1.
Knowing that a great disappointment was just hours ahead, Jesus sought to strengthen His disciples for the coming crisis. The hidden line of prophecy within the four waymarks that make up the events that are symbolized as the seven thunders is the history where these three steps of the narrative in the gospel of John takes place. That hidden line, within the seven thunders represents the history of the first disappointment to the last disappointment.
Știind că o mare dezamăgire era la numai câteva ore distanță, Isus a căutat să-Și întărească ucenicii pentru criza ce avea să vină. Linia ascunsă a profeției, în cadrul celor patru repere care alcătuiesc evenimentele simbolizate drept cele șapte tunete, este istoria în care au loc acești trei pași ai narațiunii din Evanghelia după Ioan. Acea linie ascunsă, în cadrul celor șapte tunete, reprezintă istoria de la prima dezamăgire până la ultima dezamăgire.
Just before Jesus informs them to “let not” their hearts “be troubled” Judas Iscariot had left the supper to go to the Sanhedrin for the third and final time. When he left the supper for his third meeting, he closed his probation.
Chiar înainte ca Isus să le adreseze îndemnul: „Să nu se tulbure inimile voastre”, Iuda Iscarioteanul părăsise cina ca să meargă la Sinedriu pentru a treia și ultima oară. Când a părăsit cina pentru cea de-a treia întâlnire, i s-a închis timpul de probă.
In the context of the hidden line within the symbol of the seven thunders the triumphal entry of Christ represents the Midnight Cry where two classes of worshippers are manifested. The waymark of the middle letter of the Hebrew that is employed to create the Hebrew word “truth,” is the thirteenth letter of the Hebrew alphabet. Thirteen represents rebellion, and as a prophetic waymark it represents the Midnight Cry where the foolish virgins represent a manifestation of rebellion, as does Judas during the waymark of the triumphal entry.
În contextul liniei ascunse din simbolul celor șapte tunete, intrarea triumfală a lui Hristos reprezintă Strigarea de la miezul nopții, în care se manifestă două clase de închinători. Reperul constituit de litera de mijloc a cuvântului ebraic "adevăr" este a treisprezecea literă a alfabetului ebraic. Treisprezece reprezintă răzvrătirea și, ca reper profetic, marchează Strigarea de la miezul nopții, în care fecioarele neînțelepte constituie o manifestare a răzvrătirii, așa cum o face și Iuda la reperul intrării triumfale.
“There have been and always will be tares among the wheat, the foolish virgins with the wise, those who have no oil in their vessels with their lamps. There was a covetous Judas in the church Christ formed on earth, and there will be Judases in the church in every stage of her history.” Signs of the Times, October 23, 1879.
„Au fost și vor fi întotdeauna neghină printre grâu, fecioarele neînțelepte împreună cu cele înțelepte, aceia care, având candelele lor, nu au untdelemn în vasele lor. A fost un Iuda lacom în biserica pe care Hristos a întemeiat-o pe pământ, și vor fi oameni asemenea lui Iuda în biserică în fiecare etapă a istoriei ei.” Signs of the Times, 23 octombrie 1879.
When Judas returned the money, admitted his betrayal to Caiaphas and then to Christ, he then went to hang himself. As he was leaving the judgment hall he cried out, with the very words that represent the foolish virgin’s dilemma when they recognize they did not obtain the oil.
După ce Iuda a restituit banii și și-a mărturisit trădarea lui Caiafa, iar apoi lui Hristos, s-a dus să se spânzure. Pe când părăsea sala de judecată, a strigat cu chiar cuvintele care reprezintă dilema fecioarei nebune, atunci când se recunoaște că nu s-a dobândit untdelemnul.
“Judas saw that his entreaties were in vain, and he rushed from the hall exclaiming, It is too late! It is too late! He felt that he could not live to see Jesus crucified, and in despair went out and hanged himself.” Desire of Ages, 722.
Iuda a văzut că rugămințile lui erau zadarnice și a părăsit în grabă sala, exclamând: „Este prea târziu! Este prea târziu!” A simțit că nu putea trăi ca să-L vadă pe Isus răstignit și, în deznădejde, a ieșit și s-a spânzurat.
Judas illustrates a false Midnight Cry message as “rushed from the hall exclaiming, It is too late! It is too late!” The message always manifest two classes of worshippers, and just as in Millerite history the foolish virgins carry on after the true Midnight Cry message arrives with a false message. Thus, in Millerite history we have the movement that elected William Miller as the leader, while rejecting the third angel’s message and opposing the little flock that followed Christ into the Most Holy Place.
Iuda ilustrează un fals mesaj al Strigării de la miezul nopții când a ieșit în grabă din sală, exclamând: „Prea târziu! Prea târziu!” Acest mesaj manifestă întotdeauna două clase de închinători și, întocmai ca în istoria milerită, fecioarele neînțelepte continuă, după sosirea adevăratului mesaj al Strigării de la miezul nopții, cu un mesaj fals. Astfel, în istoria milerită avem mișcarea care l-a ales pe William Miller drept conducător, în timp ce a respins solia îngerului al treilea și s-a opus micii turme care L-a urmat pe Hristos în Sfânta Sfintelor.
“My mind was carried to the future, when the signal will be given. ‘Behold, the Bridegroom cometh; go ye out to meet him.’ But some will have delayed to obtain the oil for replenishing their lamps, and too late they will find that character, which is represented by the oil, is not transferable.” Review and Herald, February 11, 1896.
Mintea mea a fost purtată spre viitor, când se va da semnalul. „Iată, Mirele vine; ieșiți-i în întâmpinare.” Dar unii vor fi zăbovit să dobândească untdelemnul pentru a-și reumple candelele și, prea târziu, vor afla că acel caracter, care este reprezentat de untdelemn, nu este transmisibil. Review and Herald, 11 februarie 1896.
The third waymark of the hidden history, represents judgment and is represented by the last letter of the Hebrew alphabet. The letter is “Tav,” and when written it is shaped as a cross. The cross represents judgment.
Cel de-al treilea reper al istoriei ascunse reprezintă judecata și este simbolizat prin ultima literă a alfabetului ebraic. Litera este „Tav”, iar atunci când este scrisă are forma unei cruci. Crucea reprezintă judecata.
From the first disappointment in Millerite history until the Midnight Cry, or from the letter alpha until the thirteenth letter there is a waymark representing a period of time, which is identified as the tarrying time in the parable of the ten virgins, a tarrying time that is also in Habakkuk chapter two. From the Midnight Cry, or the thirteenth letter of rebellion unto the great disappointment, the last letter of the alphabet there is also a period of time which was called the “seventh month movement,” not because it lasted seven months, but because the message of the Midnight Cry identified that Christ would come on the tenth day of the seventh month of the Jewish calendar, which was the Day of Atonement.
De la prima dezamăgire din istoria millerită până la Strigarea de la miezul nopții, sau de la litera alfa până la a treisprezecea literă, există o piatră de hotar care reprezintă o perioadă de timp, identificată drept timpul zăbovirii în pilda celor zece fecioare, un timp al zăbovirii care se află de asemenea în Habacuc, capitolul doi. De la Strigarea de la miezul nopții, sau a treisprezecea literă a răzvrătirii, până la Marea Dezamăgire, ultima literă a alfabetului, există de asemenea o perioadă de timp care a fost numită „mișcarea din luna a șaptea”, nu pentru că a durat șapte luni, ci pentru că mesajul Strigării de la miezul nopții indica faptul că Hristos avea să vină în a zecea zi a lunii a șaptea din calendarul iudaic, care era Ziua Ispășirii.
The context for the narrative from John chapter fourteen until chapter eighteen begins in a period of time that typifies the seventh month movement of Millerite history. The burden of the narrative the gospel of John is to prepare the disciples for the coming crisis of the cross (the letter ‘Tav’). Christ therefore identifies that from His death until He ascends to His Father and returns would be for His disciples a period of sorrow, uncertainty and disappointment. As with the prophetic characteristics of all the first disappointments that are represented in the testimony of the reform lines, the disappointment involves a condition that is brought about by a disregard of a previously revealed important truth. Christ’s death on the cross was and is an important truth and He had told the disciples directly that He would be crucified and resurrected, but the crisis was so great, so overwhelming, that they forgot what they should have remembered.
Contextul narațiunii din Evanghelia după Ioan, de la capitolul paisprezece până la capitolul optsprezece, începe într-o perioadă de timp care tipifică mișcarea lunii a șaptea din istoria millerită. Tema narațiunii din Evanghelia după Ioan este aceea de a-i pregăti pe ucenici pentru criza iminentă a crucii (litera „Tav”). Hristos indică, așadar, că intervalul de la moartea Sa până când Se va înălța la Tatăl Său și Se va întoarce va fi pentru ucenicii Săi o perioadă de întristare, incertitudine și dezamăgire. Așa cum se întâmplă cu trăsăturile profetice ale tuturor primelor dezamăgiri care sunt reprezentate în mărturia liniilor de reformă, dezamăgirea implică o stare provocată de neglijarea unui adevăr important dezvăluit anterior. Moartea lui Hristos pe cruce a fost și este un adevăr important, iar El le spusese direct ucenicilor că va fi răstignit și va învia, dar criza a fost atât de mare, atât de copleșitoare, încât au uitat ceea ce ar fi trebuit să-și amintească.
“When Christ, the Hope of Israel, was hung upon the cross and was lifted up as He told Nicodemus He would be, the disciples’ hope died with Jesus. They could not explain the matter. They could not understand all that Christ had told them about it beforehand.” Faith and Works, 63.
Când Hristos, Nădejdea lui Israel, a fost răstignit pe cruce și înălțat, așa cum îi spusese lui Nicodim că va fi, nădejdea ucenicilor a murit împreună cu Isus. Nu puteau explica lucrul acesta. Nu puteau înțelege tot ceea ce Hristos le spusese mai dinainte despre aceasta. Credință și fapte, 63.
The burden of the entire narrative in the four chapters of John we are addressing was Jesus preparing His disciples for the period of disappointment they would experience beginning at the midnight arrest of Jesus, until He returned from ascending to His Father. In the four chapters of John, that period of time when Christ was away from the disciples represents a tarrying time. Historically that period of time, which I am identifying as a tarrying time took place after the crisis of the cross. In the four chapters we are preparing to consider, they prophetically represent the tarrying time that begins with the first disappointment, not after the great disappointment of the cross.
Accentul întregii narațiuni din cele patru capitole ale lui Ioan pe care le abordăm a fost pregătirea de către Isus a ucenicilor Săi pentru perioada de dezamăgire pe care aveau s-o trăiască, începând cu arestarea lui Isus la miezul nopții, până la revenirea Sa după înălțarea la Tatăl Său. În cele patru capitole ale lui Ioan, acea perioadă în care Hristos a fost departe de ucenici reprezintă un timp al întârzierii. Din punct de vedere istoric, acea perioadă, pe care o identific drept un timp al întârzierii, a avut loc după criza crucii. În cele patru capitole pe care ne pregătim să le luăm în considerare, acestea reprezintă în mod profetic un timp al întârzierii care începe cu prima dezamăgire, nu după marea dezamăgire a crucii.
Why am I suggesting that the last disappointment that Christ was preparing His disciples for, was typifying the first disappointment which in Christ’s reform line was the death of Lazarus? This question needs to be resolved before we can see the narrative in the four chapters of John in the light which upholds the truths that are now being unsealed in connection with the hidden history of the seven thunders.
De ce sugerez că ultima dezamăgire pentru care Hristos Își pregătea ucenicii prefigura prima dezamăgire, care, în linia de reformă a lui Hristos, a fost moartea lui Lazăr? Această chestiune trebuie clarificată înainte ca noi să putem vedea narațiunea din cele patru capitole ale lui Ioan în lumina care susține adevărurile care sunt acum desigilate în legătură cu istoria ascunsă a celor șapte tunete.
In the history of Christ, the period of time between the death and resurrection of Lazarus aligns with the tarrying time. Christ then goes to Jerusalem for His triumphal entry. Christ in John fourteen is speaking to His disciples during the history of what would be the seventh month movement that began when the tarrying time had already ended at the arrival of the message of the Midnight Cry that initiated the movement of the seventh month.
În istoria lui Hristos, perioada cuprinsă între moartea și învierea lui Lazăr corespunde timpului de zăbovire. Hristos merge apoi la Ierusalim pentru intrarea Sa triumfală. Hristos, în Ioan paisprezece, le vorbește ucenicilor Săi în timpul istoriei a ceea ce avea să fie mișcarea lunii a șaptea, care a început când timpul de zăbovire se încheiase deja, la sosirea mesajului Strigătului de la miezul nopții, care a inițiat mișcarea lunii a șaptea.
To understand how the Hebrew word “truth” confirms the identification of the hidden history that has been unsealed from the symbolic history of the seven thunders requires some careful analysis of the message Christ was then giving to his disciples in John chapter fourteen through chapter seventeen. An example of the waymark of the great disappointment being employed to illustrate the waymark of the first disappointment can be recognized by the experience of the disciples on the road to Emmaus.
Înțelegerea modului în care cuvântul ebraic „adevăr” confirmă identificarea istoriei ascunse, desigilate din istoria simbolică a celor șapte tunete, cere o analiză atentă a mesajului pe care Hristos îl dădea atunci ucenicilor Săi în Evanghelia după Ioan, de la capitolul paisprezece până la capitolul șaptesprezece. Un exemplu al reperului Marii Dezamăgiri, folosit pentru a ilustra reperul primei dezamăgiri, poate fi recunoscut în experiența ucenicilor pe drumul spre Emaus.
What ended the tarrying time in Millerite history was the correction of the previously failed prediction of 1843. The work of Samuel Snow in developing the message that ushered in the seventh month movement that concluded with the Great Disappointment can be historically tracked, by following Samuel Snow’s growth in understanding through his published writings and his public presentations that lead up to the Exeter camp meeting. The inspired commentary approaches that development differently than simply the historical development of Snow’s ultimate message. Sister White informs us that the message was recognized when the Lord removed His hand from a mistake in the figures upon Habakkuk’s 1843 chart.
Ceea ce a pus capăt timpului de întârziere în istoria mileriților a fost corectarea predicției din 1843, care eșuase anterior. Lucrarea lui Samuel Snow de a dezvolta solia care a inaugurat mișcarea lunii a șaptea, încheiată cu Marea Dezamăgire, poate fi reconstituită istoric, urmărindu-i progresul în înțelegere prin scrierile sale publicate și prin prezentările sale publice care au dus la adunarea de tabără de la Exeter. Comentariul inspirat abordează acea evoluție altfel decât simpla dezvoltare istorică a soliei finale a lui Snow. Sora White ne informează că solia a fost recunoscută când Domnul Și-a retras mâna de pe o greșeală din cifrele de pe diagrama din 1843 a lui Habacuc.
“I saw the people of God joyful in expectation, looking for their Lord. But God designed to prove them. His hand covered a mistake in the reckoning of the prophetic periods. Those who were looking for their Lord did not discover this mistake, and the most learned men who opposed the time also failed to see it. God designed that His people should meet with a disappointment. The time passed, and those who had looked with joyful expectation for their Saviour were sad and disheartened, while those who had not loved the appearing of Jesus, but embraced the message through fear, were pleased that He did not come at the time of expectation. Their profession had not affected the heart and purified the life. The passing of the time was well calculated to reveal such hearts. They were the first to turn and ridicule the sorrowful, disappointed ones who really loved the appearing of their Saviour. I saw the wisdom of God in proving His people and giving them a searching test to discover those who would shrink and turn back in the hour of trial.
Am văzut poporul lui Dumnezeu plin de bucurie în așteptare, căutându-L pe Domnul lor. Dar Dumnezeu a rânduit să-i încerce. Mâna Sa a acoperit o greșeală în socotirea perioadelor profetice. Cei ce-L căutau pe Domnul lor nu au descoperit această greșeală, iar cei mai învățați bărbați care se împotriveau timpului de asemenea nu au văzut-o. Dumnezeu a rânduit ca poporul Său să întâmpine o dezamăgire. Timpul a trecut, iar cei care Îl așteptaseră pe Mântuitorul lor cu așteptare plină de bucurie erau triști și descurajați, pe când cei care nu iubiseră arătarea lui Isus, ci îmbrățișaseră solia din teamă, s-au bucurat că El nu a venit la vremea așteptării. Mărturisirea lor nu le atinsese inima și nu le curățise viața. Trecerea timpului a fost bine rânduită pentru a descoperi astfel de inimi. Aceștia au fost primii care s-au întors și i-au batjocorit pe cei mâhniți și dezamăgiți, care iubeau cu adevărat arătarea Mântuitorului lor. Am văzut înțelepciunea lui Dumnezeu în a-Și încerca poporul și a le da o probă cercetătoare, pentru a descoperi pe cei care aveau să dea înapoi și să se întoarcă în ceasul încercării.
“Jesus and all the heavenly host looked with sympathy and love upon those who had with sweet expectation longed to see Him whom their souls loved. Angels were hovering around them, to sustain them in the hour of their trial. Those who had neglected to receive the heavenly message were left in darkness, and God’s anger was kindled against them, because they would not receive the light which He had sent them from heaven. Those faithful, disappointed ones, who could not understand why their Lord did not come, were not left in darkness. Again they were led to their Bibles to search the prophetic periods. The hand of the Lord was removed from the figures, and the mistake was explained. They saw that the prophetic periods reached to 1844, and that the same evidence which they had presented to show that the prophetic periods closed in 1843, proved that they would terminate in 1844. Light from the Word of God shone upon their position, and they discovered a tarrying time—‘Though it [the vision] tarry, wait for it.’ In their love for Christ’s immediate coming, they had overlooked the tarrying of the vision, which was calculated to manifest the true waiting ones. Again they had a point of time. Yet I saw that many of them could not rise above their severe disappointment to possess that degree of zeal and energy which had marked their faith in 1843.
Isus și toată oastea cerească priveau cu compasiune și cu dragoste spre aceia care, cu o dulce așteptare, doriseră să-L vadă pe Acela pe care sufletele lor Îl iubeau. Îngerii pluteau împrejurul lor, pentru a-i întări în ceasul încercării lor. Cei ce neglijaseră să primească solia cerească au fost lăsați în întuneric, iar mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor, pentru că nu au vrut să primească lumina pe care le-o trimisese din cer. Acei credincioși dezamăgiți, care nu puteau înțelege de ce Domnul lor nu venise, nu au fost lăsați în întuneric. Din nou au fost călăuziți la Bibliile lor, ca să cerceteze perioadele profetice. Mâna Domnului a fost ridicată de pe cifre, iar greșeala a fost explicată. Au văzut că perioadele profetice ajungeau până în 1844 și că aceleași dovezi pe care le prezentaseră pentru a arăta că perioadele profetice se încheiau în 1843 dovedeau că ele aveau să se încheie în 1844. Lumina din Cuvântul lui Dumnezeu a strălucit asupra poziției lor și au descoperit un timp de zăbovire—„Chiar dacă [vedenia] zăbovește, așteapt-o.” În dragostea lor pentru venirea imediată a lui Hristos, trecuseră cu vederea zăbovirea vedeniei, care era menită să manifeste pe adevărații așteptători. Din nou aveau un moment hotărât. Totuși am văzut că mulți dintre ei nu puteau să se ridice deasupra cumplitei lor dezamăgiri pentru a avea acel grad de zel și energie care le caracterizase credința în 1843.
“Satan and his angels triumphed over them, and those who would not receive the message congratulated themselves upon their farseeing judgment and wisdom in not receiving the delusion, as they called it. They did not realize that they were rejecting the counsel of God against themselves, and were working in union with Satan and his angels to perplex God’s people, who were living out the heaven-sent message.
Satana și îngerii lui au triumfat asupra lor, iar cei care nu voiau să primească solia se felicitau pentru judecata lor prevăzătoare și înțelepciunea lor de a nu primi amăgirea, cum o numeau ei. Nu-și dădeau seama că respingeau sfatul lui Dumnezeu împotriva lor înșiși și că lucrau în unire cu Satana și îngerii lui pentru a deruta poporul lui Dumnezeu, care trăia solia trimisă din cer.
“The believers in this message were oppressed in the churches. For a time, those who would not receive the message were restrained by fear from acting out the sentiments of their hearts; but the passing of the time revealed their true feelings. They wished to silence the testimony which the waiting ones felt compelled to bear, that the prophetic periods extended to 1844. With clearness the believers explained their mistake and gave the reasons why they expected their Lord in 1844. Their opposers could bring no arguments against the powerful reasons offered. Yet the anger of the churches was kindled; they were determined not to listen to evidence, and to shut the testimony out of the churches, so the others could not hear it. Those who dared not withhold from others the light which God had given them, were shut out of the churches; but Jesus was with them, and they were joyful in the light of His countenance. They were prepared to receive the message of the second angel.” Early Writings, 235–237.
Cei credincioși acestui mesaj erau asupriți în biserici. Pentru un timp, cei care nu voiau să primească mesajul au fost împiedicați de teamă să-și manifeste simțămintele inimii; dar trecerea timpului le-a dezvăluit adevăratele sentimente. Ei doreau să reducă la tăcere mărturia pe care cei ce așteptau se simțeau constrânși să o dea, și anume că perioadele profetice se întindeau până în 1844. Cu claritate, credincioșii și-au explicat greșeala și au expus temeiurile pentru care Îl așteptaseră pe Domnul lor în 1844. Potrivnicii lor n-au putut aduce niciun argument împotriva temeiurilor puternice oferite. Totuși, mânia bisericilor s-a aprins; erau hotărâte să nu primească dovezile și să înlăture mărturia din biserici, pentru ca ceilalți să nu o poată auzi. Cei care n-au îndrăznit să ascundă de alții lumina pe care Dumnezeu le-o dăduse au fost excluși din biserici; dar Isus era cu ei și se bucurau în lumina feței Sale. Erau pregătiți să primească solia celui de-al doilea înger. Scrieri timpurii, 235-237.
The history just set forth describes, among other things the experience of July 18, 2020, yet the point I wish you to consider is that the understanding that is represented by the message of the Midnight Cry as given by Samuel Snow at the Exeter camp meeting is represented not by the historical work of Snow, but by the action of the Lord’s hand. His hand had covered a mistake and it was when He removed His hand that the Millerites could then understand their disappointment, and also understand that they had been in the period represented as the tarrying time.
Istoria tocmai expusă descrie, între altele, experiența din 18 iulie 2020, însă punctul pe care doresc să-l luați în considerare este că înțelegerea pe care o reprezintă mesajul Strigătului de la Miezul Nopții, așa cum a fost dat de Samuel Snow la adunarea de tabără de la Exeter, nu își găsește reprezentarea în lucrarea istorică a lui Snow, ci în acțiunea mâinii Domnului. Mâna Sa acoperise o greșeală și, când Și-a luat mâna, atunci milleriții au putut înțelege dezamăgirea lor și, de asemenea, să înțeleagă că se aflaseră în perioada reprezentată drept timpul de zăbovire.
The removing of His hand is a vital element of the disciples who were on the road to Emmaus. It typifies the end of the period known as the tarrying time and concludes with the understanding that is represented by the Midnight Cry message. Yet the illustration of Emmaus took place after the cross, which represents the Great Disappointment, not the first disappointment of the death of Lazarus.
Retragerea mâinii Sale este un element esențial în experiența ucenicilor care mergeau pe drumul spre Emaus. Ea tipifică sfârșitul perioadei cunoscute drept timpul zăbovirii și se încheie cu înțelegerea reprezentată de mesajul Strigătului de la miezul nopții. Totuși, ilustrarea de la Emaus a avut loc după cruce, care reprezintă Marea Dezamăgire, nu prima dezamăgire, cea legată de moartea lui Lazăr.
And, behold, two of them went that same day to a village called Emmaus, which was from Jerusalem about threescore furlongs. And they talked together of all these things which had happened. And it came to pass, that, while they communed together and reasoned, Jesus himself drew near, and went with them. But their eyes were holden that they should not know him. And he said unto them, What manner of communications are these that ye have one to another, as ye walk, and are sad? Luke 24:13–16.
Și iată, doi dintre ei mergeau chiar în ziua aceea spre un sat numit Emaus, care se afla la aproximativ șaizeci de stadii de Ierusalim. Și vorbeau între ei despre toate aceste lucruri care se întâmplaseră. Și s-a întâmplat că, pe când stăteau de vorbă și chibzuiau, Iisus Însuși S-a apropiat și mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau împiedicați, ca să nu-L recunoască. Și le-a zis: Ce fel de convorbiri sunt acestea pe care le aveți între voi, în timp ce mergeți și sunteți triști? Luca 24:13-16.
The word “eyes” in the passage represents vision, more than the actual organ of the eye. The word “holden” means strength. The disciples were unable to understand the vision of the cross for Christ had covered their ability to see the prophetic vision of the cross. Christ’s hand is a symbol of His strength. The sadness Jesus identified represented their great disappointment. After further discussion by the disappointed disciples, Christ began to speak.
Cuvântul „ochi” din pasaj reprezintă viziunea, mai degrabă decât organul propriu-zis al ochiului. Cuvântul „holden” înseamnă tărie. Ucenicii nu au putut înțelege viziunea crucii, căci Hristos le acoperise capacitatea de a vedea viziunea profetică a crucii. Mâna lui Hristos este un simbol al tăriei Sale. Tristețea identificată de Isus reprezenta marea lor dezamăgire. După ce ucenicii dezamăgiți au discutat în continuare, Hristos a început să vorbească.
Then he said unto them, O fools, and slow of heart to believe all that the prophets have spoken: Ought not Christ to have suffered these things, and to enter into his glory? And beginning at Moses and all the prophets, he expounded unto them in all the scriptures the things concerning himself. And they drew nigh unto the village, whither they went: and he made as though he would have gone further. But they constrained him, saying, Abide with us: for it is toward evening, and the day is far spent. And he went in to tarry with them. Luke 24:25–29.
Atunci El le-a zis: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima a crede tot ceea ce au grăit prorocii! Nu trebuia oare Hristos să pătimească acestea și să intre în slava Sa? Și, începând de la Moise și de la toți prorocii, le-a tâlcuit în toate Scripturile cele privitoare la Sine. Și s-au apropiat de satul în care mergeau, iar El se făcea că merge mai departe. Dar ei L-au rugat stăruitor, zicând: Rămâi cu noi, căci este spre seară și ziua s-a plecat. Și a intrat să rămână cu ei. Luca 24:25-29.
Jesus instructed the disciples by employing the “historicist” methodology of biblical interpretation bringing the prophetic lines from Moses onward through sacred history to identify the history of the cross. Jesus used the lines of past prophetic history, which represent the old paths and the methodology of line upon line to instruct the disappointed disciples. When He appeared to travel on without them, they constrained him to come in and tarry with them. They were in the tarrying time, and Christ was about to remove His hand from their eyes. When His hand was removed the tarrying time would end, and as they rushed through the darkness back to Jerusalem and the eleven disciples, they typified the speed of the transmission of the message of the Midnight Cry.
Isus i-a instruit pe ucenici folosind metodologia „istoricistă” a interpretării biblice, aducând liniile profetice de la Moise încoace, de-a lungul istoriei sacre, pentru a identifica istoria crucii. Isus a folosit liniile istoriei profetice trecute, care reprezintă căile cele vechi și metodologia „linie după linie”, pentru a-i instrui pe ucenicii dezamăgiți. Când părea că vrea să-Și continue drumul fără ei, ei au stăruit de El să intre și să zăbovească cu ei. Ei se aflau în timpul de zăbovire, iar Hristos era pe punctul de a-Și ridica mâna de pe ochii lor. Când mâna Sa avea să fie ridicată, timpul de zăbovire avea să se încheie, iar, pe când alergau prin întuneric înapoi la Ierusalim, la cei unsprezece ucenici, ei tipificau viteza transmiterii soliei Strigătului de la miezul nopții.
And it came to pass, as he sat at meat with them, he took bread, and blessed it, and brake, and gave to them. And their eyes were opened, and they knew him; and he vanished out of their sight. Luke 24:31.
Și s-a întâmplat că, pe când ședea la masă cu ei, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o. Și li s-au deschis ochii și L-au cunoscut; iar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. Luca 24:31.
Jesus removed His hand that had been holding their understanding of the prophetic vision and when he did so, they knew him. Jesus had brought them the message of the Midnight Cry and they received it while eating, for each message must be eaten. They immediately rushed “like a tidal wave across the land” to tell the eleven disciples.
Iisus Și-a luat mâna, care le împiedicase înțelegerea vedeniei profetice, iar când a făcut aceasta, L-au cunoscut. Iisus le adusese mesajul Strigării de la miezul nopții, iar ei l-au primit în timp ce mâncau, căci fiecare mesaj trebuie mâncat. Îndată s-au repezit „ca un val de maree peste întregul ținut” ca să le spună celor unsprezece ucenici.
And they said one to another, Did not our heart burn within us, while he talked with us by the way, and while he opened to us the scriptures? And they rose up the same hour, and returned to Jerusalem, and found the eleven gathered together, and them that were with them, Saying, The Lord is risen indeed, and hath appeared to Simon. And they told what things were done in the way, and how he was known of them in breaking of bread. And as they thus spake, Jesus himself stood in the midst of them, and saith unto them, Peace be unto you. But they were terrified and affrighted, and supposed that they had seen a spirit. And he said unto them, Why are ye troubled? and why do thoughts arise in your hearts? Behold my hands and my feet, that it is I myself: handle me, and see; for a spirit hath not flesh and bones, as ye see me have. And when he had thus spoken, he showed them his hands and his feet. And while they yet believed not for joy, and wondered, he said unto them, Have ye here any meat? And they gave him a piece of a broiled fish, and of an honeycomb. And he took it, and did eat before them. And he said unto them, These are the words which I spake unto you, while I was yet with you, that all things must be fulfilled, which were written in the law of Moses, and in the prophets, and in the psalms, concerning me. Then opened he their understanding, that they might understand the scriptures. Luke 24:32–45.
Și își ziceau unul altuia: Oare nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe cale și ne deschidea Scripturile? Și în ceasul acela s-au ridicat și s-au întors la Ierusalim și i-au găsit pe cei unsprezece adunați laolaltă și pe cei care erau cu ei, zicând: Domnul a înviat cu adevărat și S-a arătat lui Simon. Iar ei au istorisit cele petrecute pe cale și cum fusese El cunoscut de ei la frângerea pâinii. Și pe când vorbeau acestea, Iisus Însuși a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântați și înfricoșați, socoteau că văd un duh. Și El le-a zis: De ce sunteți tulburați? Și pentru ce se ridică gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, fiindcă un duh nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine având. Și, zicând astfel, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Iar ei, încă necrezând de bucurie și mirându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere. Și, luând, a mâncat înaintea lor. Și le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus, pe când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în proroci și în psalmi. Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Luca 24:32-45.
Just as with the disciples on the road to Emmaus, Jesus presents the message with the past sacred histories of the Bible to explain the history of His death and resurrection, and He did so by giving them an example of eating. God’s people must eat the message. In their uncertainty and sorrow, Jesus brings the tarrying time that took place from His death until His resurrection, ascension and return to a close by opening their understanding to the present truth message that was based upon the sacred histories of the past being brought together line upon line.
Asemenea ucenicilor de pe drumul spre Emaus, Isus prezintă solia prin istoriile sacre ale trecutului din Biblie, pentru a explica istoria morții și învierii Sale, și a făcut aceasta dându-le un exemplu al actului de a mânca. Poporul lui Dumnezeu trebuie să mănânce solia. În incertitudinea și întristarea lor, Isus aduce la încheiere timpul zăbovirii care a avut loc de la moartea Sa până la învierea, înălțarea și revenirea Sa, deschizându-le înțelegerea către solia adevărului prezent, întemeiată pe istoriile sacre ale trecutului, aduse laolaltă rând după rând.
Therefore, the two disciples on the road to Emmaus (representing the second angel that is joined and empowered by the message of the Midnight Cry) identify the tarrying time that followed the cross as the tarrying time that preceded the Midnight Cry. The disciple’s disappointment therefore represents the first disappointment in the prophetic line, not the great disappointment.
Așadar, cei doi ucenici pe drumul spre Emaus (reprezentând pe al doilea înger, la care se alătură și pe care îl împuternicește solia Strigătului de la miezul nopții) identifică timpul de așteptare de după cruce drept timpul de așteptare care a precedat Strigătul de la miezul nopții. Dezamăgirea ucenicului reprezintă, așadar, prima dezamăgire din linia profetică, nu Marea Dezamăgire.
The story of Emmaus is then repeated with the disappointed eleven disciples. Jesus joins them, instructs them of the fulfillment of the prophetic word through the methodology of “historicism” and then opens their understanding, while eating. The beginning of the story identifies the end of the story. Jesus then sets forth a third witness to the fact that the disappointment of the cross can be prophetically applied to the first disappointment. He provides the third witness to the structure of the history by telling them to tarry in Jerusalem until they receive power from on high.
Relatarea de la Emaus este apoi reluată cu cei unsprezece ucenici dezamăgiți. Isus li se alătură, îi instruiește cu privire la împlinirea cuvântului profetic prin metodologia "istoricismului" și apoi le deschide înțelegerea, în timp ce mânca. Începutul istorisirii identifică sfârșitul istorisirii. Isus apoi prezintă un al treilea martor cu privire la faptul că dezamăgirea crucii poate fi aplicată în mod profetic primei dezamăgiri. El oferă al treilea martor pentru structura istoriei, spunându-le să zăbovească în Ierusalim până când vor primi putere de sus.
And said unto them, Thus it is written, and thus it behoved Christ to suffer, and to rise from the dead the third day: And that repentance and remission of sins should be preached in his name among all nations, beginning at Jerusalem. And ye are witnesses of these things. And, behold, I send the promise of my Father upon you: but tarry ye in the city of Jerusalem, until ye be endued with power from on high. And he led them out as far as to Bethany, and he lifted up his hands, and blessed them. And it came to pass, while he blessed them, he was parted from them, and carried up into heaven. And they worshipped him, and returned to Jerusalem with great joy: And were continually in the temple, praising and blessing God. Amen. Luke 24:46–53.
Și le-a zis: Așa este scris și așa se cuvenea ca Hristos să sufere și să învie din morți a treia zi; și să se propovăduiască în numele Lui pocăința și iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestor lucruri. Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; dar rămâneți în cetatea Ierusalimului până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus. Și i-a condus în afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și, pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și a fost înălțat la cer. Iar ei I s-au închinat și s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie; și erau necontenit în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin. Luca 24:46-53.
The illustration of the disciples on the road to Emmaus identifies a tarrying time that began at His death until He was resurrected and ascended to His Father. The tarrying time ended for the disciples of Emmaus when the message of the events of the cross was established by the methodology of bringing the lines of past sacred histories together, line upon line. Then the message was carried by the disciples as fast as they possibly could carry it. Then Jesus meets with the eleven disciples, once again the eating of a meal is referenced, line upon line is used to prove the message, and as with the disciples of Emmaus He then opens their understanding and departs. But not before he identifies the history of tarrying in Jerusalem until the tarrying time concludes with the arrival of the Holy Spirit on Pentecost.
Ilustrarea ucenicilor pe drumul spre Emaus identifică un timp de zăbovire care a început la moartea Sa și a durat până când a fost înviat și S-a înălțat la Tatăl Său. Timpul de zăbovire s-a încheiat pentru ucenicii din Emaus atunci când mesajul evenimentelor crucii a fost stabilit prin metodologia aducerii împreună a liniilor istoriilor sacre din trecut, linie după linie. Apoi mesajul a fost dus de ucenici cu cea mai mare grabă posibilă. Apoi Isus Se întâlnește cu cei unsprezece ucenici; din nou este menționată luarea unei mese, se folosește linie după linie pentru a dovedi mesajul și, ca și în cazul ucenicilor din Emaus, El le deschide înțelegerea și pleacă. Dar nu înainte de a identifica istoria zăbovirii în Ierusalim până când timpul de zăbovire se încheie odată cu coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime.
When Jesus told His disciples to tarry in Jerusalem, it was the end of the story of the road to Emmaus. The beginning of the story represented a disappointment, followed by a tarrying time, followed by a revelation of truth representing the message of the Midnight Cry. That revelation of truth was accomplished when Christ removed His hand, that had been “holden” the eyes of the disciples. That is the beginning of the story, and the middle of the story is repeated with the same story when Christ removed the disappointment from the eleven disciples by revealing Himself and opening their understanding of His Word. Then a last witness of the identical prophetic structure that begins with the first disappointment not the great disappointment.
Când Isus le-a spus ucenicilor Săi să zăbovească în Ierusalim, aceea era încheierea istorisirii drumului spre Emaus. Începutul istorisirii reprezenta o dezamăgire, urmată de un timp de zăbovire, urmat de o descoperire a adevărului care reprezenta mesajul Strigătului de la Miezul Nopții. Acea descoperire a adevărului s-a înfăptuit când Hristos Și-a retras mâna, care le ținuse acoperiți ochii ucenicilor. Acesta este începutul istorisirii, iar partea de mijloc a istorisirii se repetă în aceeași narațiune, când Hristos a înlăturat dezamăgirea celor unsprezece ucenici, descoperindu-Se și deschizându-le înțelegerea cu privire la Cuvântul Său. Apoi, o ultimă mărturie a structurii profetice identice care începe cu prima dezamăgire, nu cu marea dezamăgire.
The history from Emmaus to Pentecost provides three witnesses of the first disappointment, the tarrying time and the Midnight Cry, yet the actual disappointment that is the waymark at the beginning of each of the three witnesses was actually the second disappointment, not the first. Recognizing that the waymark that is the Great Disappointment in Millerite history is used to illustrate the first disappointment in Millerite history is essential in understanding the narrative we find in the four chapters of John that take place between the eating that took place at the last supper and the arrest at midnight in the garden of Gethsemane. It is worth recognizing that when Jesus appeared to the eleven disciples and ate with them, he asked, “Why are ye troubled? and why do thoughts arise in your hearts?”
Istoria de la Emaus până la Cincizecime oferă trei martori ai primei dezamăgiri, ai timpului de așteptare și ai Strigării de la miezul nopții, totuși dezamăgirea propriu-zisă care constituie reperul aflat la începutul fiecăruia dintre cei trei martori a fost, de fapt, a doua dezamăgire, nu prima. Recunoașterea faptului că reperul care este Marea Dezamăgire din istoria milerită este folosit pentru a ilustra prima dezamăgire din istoria milerită este esențială pentru înțelegerea narațiunii pe care o găsim în cele patru capitole din Ioan, care se desfășoară între masa de la Cina cea de Taină și arestarea de la miezul nopții în grădina Ghetsimani. Merită remarcat că, atunci când Isus li S-a arătat celor unsprezece ucenici și a mâncat împreună cu ei, i-a întrebat: „De ce sunteți tulburați? și de ce se ridică gânduri în inimile voastre?”
Just after he had eaten the last supper in the book of John, the passage we are going to consider begins with the words of Christ telling them, “Let not your hearts be troubled.” Within five days, they had forgotten that very command. Chapter fourteen through chapter seventeen of John’s gospel represents the first disappointment of July 18, 2020, that ushers in a tarrying time, leading to the Revelation of Jesus Christ that is unsealed just before probation closes, and represents the message of the Midnight Cry. That message ushers in a period of time that has been typified by the seventh month movement and is also typified by the Emmaus disciples’ sprint to Jerusalem in the dead of night. That history is what is represented by the three Hebrew letters that were employed by Christ to represent Himself as the “Truth.”
În Evanghelia după Ioan, imediat după ce El a luat Cina cea de Taină, pasajul pe care îl vom analiza începe cu cuvintele lui Hristos adresate lor: «Să nu vi se tulbure inima.» În decurs de cinci zile, uitaseră chiar acea poruncă. Capitolele paisprezece până la șaptesprezece din Evanghelia lui Ioan reprezintă prima dezamăgire din 18 iulie 2020, care inaugurează o vreme de așteptare, conducând la Apocalipsa lui Isus Hristos, care este desigilată chiar înainte de închiderea timpului de probă, și reprezintă mesajul Strigătului de la miezul nopții. Acel mesaj inaugurează o perioadă de timp care a fost prefigurată de Mișcarea din luna a șaptea și este de asemenea prefigurată de alergarea ucenicilor de la Emaus spre Ierusalim în toiul nopții. Acea istorie este cea reprezentată de cele trei litere ebraice pe care Hristos le-a întrebuințat pentru a Se reprezenta pe Sine ca «Adevărul».
It is in the narrative of these four chapters of John where we find not only the work of the Holy Spirit being identified as the same steps of that very word, but also where the best evidence to uphold the claims that are now being made that the final fulfillment of the message of the Midnight Cry is now being progressively presented at the Exeter camp meeting from the twelfth of August to the seventeenth. When the message is finally recognized by the waiting saints, the world will be plunged into the crisis of the Sunday law as those messengers take the final warning message of the “last days” to a dying world.
În narațiunea acestor patru capitole din Ioan găsim nu doar că lucrarea Duhului Sfânt este identificată cu aceiași pași ai cuvântului însuși, ci și cele mai bune dovezi în sprijinul afirmațiilor formulate acum, potrivit cărora împlinirea finală a soliei Strigătului de la Miezul Nopții este prezentată progresiv la adunarea de tabără de la Exeter, între 12 și 17 august. Când solia va fi în cele din urmă recunoscută de sfinții care așteaptă, lumea va fi cufundată în criza legii duminicale, pe măsură ce acei soli vor duce solia finală de avertizare a "zilelor din urmă" unei lumi muribunde.