William Miller was given great light upon the seven churches, the seven seals and the seven trumpets in the book of Revelation. He placed those prophetic symbols within the framework of the two desolating powers of paganism followed by papalism. He did not see every prophetic characteristic of those symbols, but what he did see established the foundational understanding of the internal history and external history of God’s church from the time of apostles until the end of the world. The internal history was represented by the churches, and the churches’ external history was represented by the seals. He saw that the trumpets were symbols of God’s judgment upon Rome, that typified God’s judgment upon Rome at the end of the world, though he did not see that Rome at the end of the world was made up of a threefold union.
विलियम मिलरलाई प्रकाशको पुस्तकमा उल्लिखित सात मण्डलीहरू, सात मोहोरहरू र सात तुरहीहरूमाथि महान् ज्योति प्रदान गरिएको थियो। उनले ती भविष्यसूचक प्रतीकहरूलाई पगानवादपछि पोपवाद आउने दुई उजाड पार्ने शक्तिहरूको रूपरेखाभित्र स्थापित गरे। उनले ती प्रतीकहरूको प्रत्येक भविष्यसूचक विशेषता देखेनन्, तर उनले जे देखे, त्यसले प्रेरितहरूको समयदेखि संसारको अन्त्यसम्म परमेश्वरको मण्डलीको आन्तरिक इतिहास र बाह्य इतिहाससम्बन्धी आधारभूत बुझाइ स्थापित गर्यो। आन्तरिक इतिहास मण्डलीहरूद्वारा प्रतिनिधित्व गरिएको थियो, र मण्डलीहरूको बाह्य इतिहास मोहोरहरूद्वारा प्रतिनिधित्व गरिएको थियो। उनले तुरहीहरू रोममाथि परमेश्वरको न्यायका प्रतीकहरू हुन्, जसले संसारको अन्त्यमा रोममाथि हुने परमेश्वरको न्यायलाई पूर्वछायाङ्कित गर्थे, भन्ने देखे; तापनि उनले संसारको अन्त्यको रोम त्रिविध संघद्वारा बनेको थियो भन्ने कुरा देखेनन्।
The book written by Uriah Smith titled Daniel and Revelation, contains some erroneous ideas, but it was identified by Sister White as, “God’s helping hand.” She identified that it should be circulated along with The Great Controversy, Patriarchs and Prophets, and The Desire of Ages. Her strong endorsement did not mean that the book was on the same inspired level as her books, but that the book contained “grand instruction,” and had been responsible for “bringing many precious souls to a knowledge of the truth.”
Cartea scrisă de Uriah Smith, intitulată Daniel and Revelation, conține unele idei eronate, dar a fost identificată de Sora White drept „mâna ajutătoare a lui Dumnezeu”. Ea a arătat că aceasta trebuia să fie răspândită împreună cu The Great Controversy, Patriarchs and Prophets și The Desire of Ages. Susținerea ei puternică nu însemna că această carte se afla pe același nivel de inspirație ca și cărțile ei, ci că volumul conținea „o învățătură măreață” și fusese răspunzător pentru „aducerea multor suflete prețioase la cunoașterea adevărului”.
The book employs Millerite prophetic logic, accompanied with concepts of prophecy that were unseen before October 22, 1844. We will refer to passages in the book as we set forth the triple application of the three Woes.
Cartea folosește logica profetică millerită, însoțită de concepte ale profeției care nu fuseseră văzute înainte de 22 octombrie 1844. Ne vom referi la pasaje din carte pe măsură ce expunem întreita aplicare a celor trei Vaiuri.
Miller stated that the “seven trumpets are a history of seven peculiar and heavy judgments sent upon the earth, or Roman kingdom.” The first four trumpets represent the judgments that were brought upon pagan Rome, and the fifth and sixth trumpets were God’s judgments that were brought upon papal Rome, but Miller would not have recognized that the seventh trumpet represented God’s judgment upon Modern Rome. Speaking of the seven seals and seven trumpets of Revelation, Uriah Smith wrote:
Miller a afirmat că „cele șapte trâmbițe sunt o istorie a șapte judecăți deosebite și grele trimise asupra pământului, sau a împărăției romane”. Primele patru trâmbițe reprezintă judecățile aduse asupra Romei păgâne, iar a cincea și a șasea trâmbiță au fost judecățile lui Dumnezeu aduse asupra Romei papale, însă Miller nu ar fi recunoscut că a șaptea trâmbiță reprezenta judecata lui Dumnezeu asupra Romei Moderne. Vorbind despre cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe din Apocalipsa, Uriah Smith a scris:
“Having taken the book, the Lamb proceeds at once to open the seals; and the attention of the apostle is called to the scenes that transpire under each seal. The number seven has already been noticed as denoting in the Scriptures completeness and perfection. The seven seals therefore embrace the whole of a certain class of events, reaching down perhaps to the time of Constantine, and the seven trumpets another series from that time farther on, cannot be correct. The trumpets denote a series of events which transpire contemporaneously with the events of the seals, but of an entirely different character. A trumpet is a symbol of war; hence the trumpets denote great political commotions to take place among the nations during the gospel age. The seals denote events of a religious character, and contain the history of the church from the opening of the Christian era to the coming of Christ.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 431.
„După ce a luat cartea, Mielul începe îndată să deschidă pecețile; iar atenția apostolului este îndreptată spre scenele care se desfășoară sub fiecare pecete. Numărul șapte a fost deja remarcat ca desemnând în Scripturi deplinătatea și desăvârșirea. Prin urmare, cele șapte peceți cuprind întregul unei anumite clase de evenimente; iar ideea că ele s-ar întinde poate până în vremea lui Constantin, iar cele șapte trâmbițe ar constitui o altă serie de la acel timp mai departe, nu poate fi corectă. Trâmbițele desemnează o serie de evenimente care au loc concomitent cu evenimentele peceților, dar de un caracter cu totul diferit. O trâmbiță este un simbol al războiului; de aceea, trâmbițele desemnează mari frământări politice care urmează să aibă loc între națiuni în timpul epocii Evangheliei. Pecețile desemnează evenimente cu caracter religios și conțin istoria bisericii de la deschiderea erei creștine până la venirea lui Hristos.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 431.
A trumpet is a symbol of war and political commotion. Speaking of verse two of chapter eight of Revelation Smith states:
O trâmbiță este un simbol al războiului și al tulburării politice. Referindu-se la versetul doi din capitolul opt al Apocalipsei, Smith afirmă:
“‘VERSE 2. And I saw the seven angels which stood before God; and to them were given seven trumpets.’
„Versetul 2. Și am văzut pe cei șapte îngeri care stăteau înaintea lui Dumnezeu; și lor li s-au dat șapte trâmbițe.”
“This verse introduces a new and distinct series of events. In the seals we have had the history of the church during what is called the gospel dispensation. In the seven trumpets, now introduced, we have the principal political and warlike events which were to transpire during the same time.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 476.
„Acest verset introduce o serie nouă și distinctă de evenimente. În peceți am avut istoria bisericii în perioada numită dispensațiunea Evangheliei. În cele șapte trâmbițe, introduse acum, avem principalele evenimente politice și războinice care urmau să aibă loc în același timp.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 476.
The seventh seal is opened in the first six verses of Revelation chapter eight, and in the backdrop of the opening of the seventh seal, seven angels with seven trumpets are prepared to blow.
Pecețea a șaptea este deschisă în primele șase versete ale capitolului opt din Apocalipsa, iar pe fundalul deschiderii peceții a șaptea, șapte îngeri cu șapte trâmbițe sunt pregătiți să sune.
And when he had opened the seventh seal, there was silence in heaven about the space of half an hour. And I saw the seven angels which stood before God; and to them were given seven trumpets. And another angel came and stood at the altar, having a golden censer; and there was given unto him much incense, that he should offer it with the prayers of all saints upon the golden altar which was before the throne. And the smoke of the incense, which came with the prayers of the saints, ascended up before God out of the angel’s hand. And the angel took the censer, and filled it with fire of the altar, and cast it into the earth: and there were voices, and thunderings, and lightnings, and an earthquake. And the seven angels which had the seven trumpets prepared themselves to sound. Revelation 8:1–6.
Og da han hadde åpnet det syvende seglet, ble det stille i himmelen omkring en halv time. Og jeg så de sju englene som står for Gud; og det ble gitt dem sju basuner. Og en annen engel kom og stilte seg ved alteret med et gyllent røkelseskar; og det ble gitt ham mye røkelse, for at han skulle bære den fram sammen med alle de helliges bønner på gullalteret som står foran tronen. Og røyken av røkelsen, sammen med de helliges bønner, steg opp for Gud fra engelens hånd. Og engelen tok røkelseskaret, fylte det med ild fra alteret og kastet det på jorden; og det kom røster og tordener og lyn og jordskjelv. Og de sju englene som hadde de sju basunene, gjorde seg rede til å blåse i dem. Åpenbaringen 8:1–6.
There is a prophetic anomaly that we have been identifying in previous articles, but which we have not yet specifically addressed its particular prophetic phenomenon. That anomaly is that symbols that represent a sequence of waymarks in prophetic history, are all brought together in the conclusion of the history they represent. We have shown that the four generations of Laodicean Adventism that is represented by the four abominations of Ezekiel chapter eight marked specific waymarks, but that each of them, as a test, repeat in the history of the sealing of the one hundred and forty-four thousand. This anomaly is also found in the seven trumpets, for though they represent specific judgments upon pagan, papal and modern Rome, they all come together again when the executive judgment upon modern Rome begins at the soon-coming Sunday law.
Postoji proročanska anomalija koju smo prepoznavali u prethodnim člancima, ali kojoj još nismo posebno pristupili u pogledu njezina osebujnoga proročanskog fenomena. Ta se anomalija sastoji u tome da se simboli koji predstavljaju niz razdjelnica u proročanskoj povijesti svi zajedno sabiru pri završetku povijesti koju predstavljaju. Pokazali smo da četiri naraštaja laodicejskoga adventizma, predstavljena četirima gadostima iz osmog poglavlja Ezekiela, označuju određene razdjelnice, ali da se svaka od njih, kao kušnja, ponavlja u povijesti pečaćenja sto četrdeset i četiri tisuće. Ta se anomalija nalazi i u sedam truba, jer premda one predstavljaju posebne sudove nad poganskim, papinskim i suvremenim Rimom, sve se one ponovno sabiru kada izvršni sud nad suvremenim Rimom započne pri uskoro dolazećem zakonu o nedjelji.
The seven trumpets have specific dates when they were fulfilled in the past, but Sister White also places the seven angels with seven trumpets in Revelation chapter eight, in the history of the soon coming Sunday law.
Cele șapte trâmbițe au date specifice la care s-au împlinit în trecut, însă sora White îi așază, de asemenea, pe cei șapte îngeri cu șapte trâmbițe din capitolul opt al Apocalipsei în istoria legii duminicale care urmează să vină în curând.
“‘And when he had opened the fifth seal, I saw under the altar the souls of them that were slain for the word of God, and for the testimony which they held: and they cried with a loud voice, saying, How long, O Lord, Holy and true, doest Thou not judge and avenge our blood on them that dwell on the earth? And white robes were given unto every one of them [They were pronounced pure and holy]; and it was said unto them, that they should rest yet for a little season, until their fellowservants also and their brethren, that should be killed as they were, should be fulfilled’ [Revelation 6:9–11]. Here were scenes presented to John that were not in reality but that which would be in a period of time in the future.
«“দেখিলাম, তিনি যখন পঞ্চম মোহর খুলিলেন, তখন বেদীর নীচে সেই সকলের প্রাণসমূহ, যাঁহারা ঈশ্বরের বাক্যের জন্য এবং তাঁহারা যে সাক্ষ্য ধারণ করিয়াছিলেন তাহার জন্য নিহত হইয়াছিলেন। আর তাঁহারা উচ্চস্বরে ক্রন্দন করিয়া বলিলেন, কতকাল, হে প্রভু, তুমি যিনি পবিত্র ও সত্য, পৃথিবীর অধিবাসীদের উপরে আমাদের রক্তের বিচার ও প্রতিশোধ করিবে না? এবং তাঁহাদের প্রত্যেককে শুভ্র বস্ত্র প্রদান করা হইল [তাঁহাদিগকে শুচি ও পবিত্র বলিয়া ঘোষণা করা হইল]; এবং তাঁহাদিগকে বলা হইল, যেন তাঁহারা আর অল্পকাল বিশ্রাম করেন, যতক্ষণ না তাঁহাদের সহদাসগণও এবং তাঁহাদের ভ্রাতৃবর্গও, যাঁহারা তাঁহাদের ন্যায় নিহত হইবেন, পূর্ণসংখ্যায় উপস্থিত হন” [প্রকাশিত বাক্য ৬:৯–১১]। এখানে যোহনের নিকট যে দৃশ্যসমূহ উপস্থিত করা হইয়াছিল, তাহা তৎকালীন বাস্তব ঘটনা ছিল না; বরং ভবিষ্যতের এক নির্দিষ্ট সময়পর্বে যাহা ঘটিবে, তাহাই ছিল।»
“Revelation 8:1–4 quoted.” Manuscript Releases, volume 20, 197.
„Apocalipsa 8:1–4 citat.” Manuscript Releases, volumul 20, 197.
In the previous passage Sister White applies the dialogue and fulfillment of the fifth seal to the period when the seven angels are about to sound in chapter eight, but she also places the same representation at the history of the two voices of Revelation chapter eighteen.
Në pasazhin e mëparshëm, Motra White e zbaton dialogun dhe përmbushjen e vulës së pestë në periudhën kur shtatë engjëjt janë gati t’u bien borive në kapitullin tetë, por ajo e vendos gjithashtu të njëjtën paraqitje në historinë e dy zërave të Zbulesës, kapitulli tetëmbëdhjetë.
“When the fifth seal was opened, John the Revelator in vision saw beneath the altar the company that were slain for the Word of God and the testimony of Jesus Christ. After this came the scenes described in the eighteenth of Revelation, when those who are faithful and true are called out from Babylon. [Revelation 18:1–5, quoted.]” Manuscript Releases, volume 20, 14.
„Atunci când a fost deschisă pecetea a cincea, Ioan Revelatorul a văzut în viziune, sub altar, ceata celor care au fost uciși pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Isus Hristos. După aceasta au urmat scenele descrise în capitolul al optsprezecelea din Apocalipsa, când cei care sunt credincioși și adevărați sunt chemați să iasă din Babilon. [Apocalipsa 18:1–5, citat.]” Manuscript Releases, volumul 20, 14.
The seven trumpets represent God’s judgment in the history of pagan, papal and Modern Rome, but they are also represented in the history of September 11, 2001, and the second voice of the soon-coming Sunday law. After addressing the first six verses of Revelation chapter eight, Uriah Smith begins to present the first four trumpets’ historical fulfillments.
Cele șapte trâmbițe reprezintă judecata lui Dumnezeu în istoria Romei păgâne, papale și moderne, dar ele sunt, de asemenea, reprezentate în istoria datei de 11 septembrie 2001 și în cea de-a doua voce a legii duminicale care urmează să vină curând. După ce abordează primele șase versete din capitolul opt al Apocalipsei, Uriah Smith începe să prezinte împlinirile istorice ale primelor patru trâmbițe.
“The subject of the seven trumpets is here resumed, and occupies the remainder of this chapter and all of chapter 9. The seven angels prepare themselves to sound. Their sounding comes in as a complement to the prophecy of Daniel 2 and 7, commencing with the breaking up of the old Roman empire into its ten divisions, of which, in the first four trumpets, we have a description.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 477.
„Subiectul celor șapte trâmbițe este reluat aici și ocupă restul acestui capitol și întregul capitol 9. Cei șapte îngeri se pregătesc să sune. Sunetul lor intervine ca o completare a profeției din Daniel 2 și 7, începând cu destrămarea vechiului imperiu roman în cele zece diviziuni ale sale, despre care, în primele patru trâmbițe, avem o descriere.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 477.
Smith identifies that the first four trumpets were God’s judgments upon pagan Rome. He quotes verse seven that identifies the prophetic characteristics of the first trumpet, and then identifies its historical fulfillment.
Smith identifică faptul că primele patru trâmbițe au fost judecățile lui Dumnezeu asupra Romei păgâne. El citează versetul șapte, care identifică caracteristicile profetice ale primei trâmbițe, iar apoi îi identifică împlinirea istorică.
“The first sore and heavy judgment which fell on Western Rome in its downward course, was the war with the Goths under Alaric, who opened the way for later inroads. The death of Theodosius, the Roman emperor, occurred in January, 395, and before the end of the winter the Goths under Alaric were in arms against the empire.
„Prima plagă și grea judecată care a căzut asupra Romei Apusene în cursul decăderii ei a fost războiul cu goții sub Alaric, care a deschis calea pentru incursiunile ulterioare. Moartea lui Teodosie, împăratul roman, a avut loc în ianuarie 395, iar înainte de sfârșitul iernii goții sub Alaric erau deja înarmați împotriva imperiului.
“The first invasion under Alaric ravaged Thrace, Macedonia, Attica, and the Peloponnesus, but did not reach the city of Rome. On his second invasion, however, the Gothic chieftain crossed the Alps and the Apennines and appeared before the walls of the ‘eternal city,’ which soon fell a prey to the fury of the barbarians.
„Prima invazie sub Alaric a pustiit Tracia, Macedonia, Attica și Peloponezul, dar nu a ajuns până la cetatea Romei. La a doua sa invazie însă, căpetenia gotică a trecut Alpii și Apeninii și s-a arătat înaintea zidurilor «cetății eterne», care curând a căzut pradă furiei barbarilor.״
“The blast of the first trumpet has its location about the close of the fourth century and onward, and refers to these desolating invasions of the Roman empire under the Goths.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 478.
„Sunetul celei dintâi trâmbițe își are locul spre sfârșitul secolului al patrulea și mai departe și se referă la aceste invazii pustiitoare ale Imperiului Roman sub goți.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 478.
Smith identifies Alaric as the symbol of God’s judgment upon pagan Rome represented by the first trumpet. Each of the trumpets have a historical figure that represents the trumpet, Alaric represents the arrival of the first trumpet from the end of the fourth century. Miller could not have seen that this trumpet was brought upon Rome because of Sunday enforcement, for Miller was a Sunday keeper. Smith missed this fact also, but Smith did recognize that the first enforced Sunday law was instituted by Constantine in the year 321. The prophetic rule of thumb associated with Sunday enforcement is always the same, for God never changes, and that rule is that “national apostasy is followed by national ruin”. Alaric represents the beginning of national ruin which began in the very period that Constantine passed the first Sunday law.
Smith îl identifică pe Alaric drept simbolul judecății lui Dumnezeu asupra Romei păgâne, reprezentat de cea dintâi trâmbiță. Fiecare dintre trâmbițe are o figură istorică ce o reprezintă; Alaric reprezintă venirea primei trâmbițe de la sfârșitul secolului al patrulea. Miller nu putea să vadă că această trâmbiță a fost adusă asupra Romei din pricina impunerii duminicii, căci Miller păzea duminica. Și Smith a omis acest fapt, însă Smith a recunoscut că cea dintâi lege duminicală impusă a fost instituită de Constantin în anul 321. Regula profetică de bază asociată cu impunerea duminicii este întotdeauna aceeași, căci Dumnezeu nu Se schimbă, iar acea regulă este că „apostazia națională este urmată de ruină națională”. Alaric reprezintă începutul ruinei naționale, care a început chiar în perioada în care Constantin a promulgat cea dintâi lege duminicală.
Smith continues on by quoting verse eight, which identifies the second trumpet, and then continues his commentary:
Smith continuă citând versetul opt, care identifică a doua trâmbiță, și apoi își continuă comentariul:
“The Roman empire, after Constantine, was divided into three parts; and hence the frequent remark, ‘a third part of men,’ etc., in allusion to the third part of the empire which was under the scourge. This division of the Roman kingdom was made at the death of Constantine, among his three sons, Constantius, Constantine II, and Constans. Constantius possessed the East, and fixed his residence at Constantinople, the metropolis of the empire. Constantine the Second held Britain, Gaul, and Spain. Constans held Illyricum, Africa, and Italy. (See Sabine’s Ecclesiastical History, p. 155.) Of this well-known historical fact, Elliott, as quoted by Albert Barnes, in his notes on Rev.12:4, says: ‘Twice, at least, before the Roman empire became divided permanently into the two parts, the Eastern and the Western, there was a tripartite division of the empire. The first occurred in A.D. 311, when it was divided between Constantine, Licinius, and Maximin; the other, A.D. 337, on the death of Constantine, Constans and Constantius.’” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 480.
„Imperiul Roman, după Constantin, a fost împărțit în trei părți; de aici și observația frecventă: „a treia parte a oamenilor” etc., cu aluzie la a treia parte a imperiului care se afla sub biciul pedepsei. Această împărțire a regatului roman s-a făcut la moartea lui Constantin, între cei trei fii ai săi: Constanțiu, Constantin al II-lea și Constans. Constanțiu stăpânea Răsăritul și și-a fixat reședința la Constantinopol, metropola imperiului. Constantin al II-lea deținea Britannia, Galia și Spania. Constans deținea Illyricum, Africa și Italia. (Vezi Istoria ecleziastică a lui Sabine, p. 155.) Cu privire la acest fapt istoric bine cunoscut, Elliott, citat de Albert Barnes în notele sale la Apoc. 12:4, spune: „De cel puțin două ori, înainte ca Imperiul Roman să ajungă împărțit în mod permanent în cele două părți, cea de Răsărit și cea de Apus, a existat o împărțire tripartită a imperiului. Cea dintâi a avut loc în anul 311 d.Hr., când a fost împărțit între Constantin, Liciniu și Maximin; cealaltă, în anul 337 d.Hr., la moartea lui Constantin, între Constans și Constanțiu.”” Uriah Smith, Daniel și Apocalipsa, 480.
The historical phenomenon of Rome being divided into three parts, and also two parts that is referenced by the historians which Smith cites, are the elements of Rome that identify the threefold union of Modern Rome, that makes up a structure that is divided into two, representing the combination of church and state. When Smith continues he then identifies the historical figure associated with the second trumpet.
Fenomenul istoric al împărțirii Romei în trei părți, precum și în două părți, la care fac referire istoricii citați de Smith, constituie elementele Romei care identifică întreita unire a Romei Moderne, alcătuind o structură împărțită în două, reprezentând combinația dintre biserică și stat. Când Smith continuă, el identifică apoi figura istorică asociată cu cea de-a doua trâmbiță.
“The history illustrative of the sounding of the second trumpet evidently relates to the invasion and conquest of Africa, and afterward of Italy, by the terrible Genseric. His conquests were for the most part NAVAL; and his triumphs were “as it were a great mountain burning with fire, cast into the sea.” What figure would better, or even so well, illustrate the collision of navies, and the general havoc of war on the maritime coasts? In explaining this trumpet, we are to look for some events which will have a particular bearing on the commercial world. The symbol used naturally leads us to look for agitation and commotion. Nothing but a fierce maritime warfare would fulfil the prediction. If the sounding of the first four trumpets relates to four remarkable events which contributed to the downfall of the Roman empire, and the first trumpet refers to the ravages of the Goths under Alaric, in this we naturally look for the next succeeding act of invasion which shook the Roman power and conduced to its fall. The next great invasion was that of “the terrible Genseric,” at the head of the Vandals. His career occurred during the years A.D. 428–468. This great Vandal chief had his headquarters in Africa. . ..
“Istoria ilustrativă a sunării celei de-a doua trâmbițe se referă în mod evident la invadarea și cucerirea Africii și, apoi, a Italiei de către înfricoșătorul Genseric. Cuceririle lui au fost în cea mai mare parte NAVALE; iar biruințele lui au fost „ca un munte mare arzând de foc, aruncat în mare”. Ce imagine ar putea ilustra mai bine, sau măcar la fel de bine, ciocnirea flotelor și prăpădul general al războiului pe țărmurile maritime? În explicarea acestei trâmbițe, trebuie să căutăm anumite evenimente care vor avea o legătură deosebită cu lumea comercială. Simbolul folosit ne conduce în mod firesc să ne așteptăm la tulburare și agitație. Nimic altceva decât un cumplit război maritim n-ar împlini profeția. Dacă sunarea primelor patru trâmbițe se referă la patru evenimente remarcabile care au contribuit la căderea Imperiului Roman, iar prima trâmbiță se referă la devastările goților sub Alaric, în aceasta căutăm în mod firesc următorul act succesiv de invazie care a zguduit puterea romană și a contribuit la prăbușirea ei. Următoarea mare invazie a fost aceea a „înfricoșătorului Genseric”, în fruntea vandalilor. Activitatea lui s-a desfășurat în anii 428–468 d.Hr. Acest mare căpeteniu vandal își avea cartierul general în Africa....”
“Concerning the important part which this bold corsair acted in the downfall of Rome, Mr. Gibbon uses this significant language: ‘Genseric, a name which, in the destruction of the Roman empire, has deserved an equal rank with the names of Alaric and Attila.’” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 481, 484.
„În privința rolului important pe care acest corsar îndrăzneț l-a jucat în căderea Romei, dl Gibbon folosește acest limbaj semnificativ: «Genseric, un nume care, în distrugerea imperiului roman, a meritat un rang egal cu numele lui Alaric și Attila.»” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 481, 484.
Smith, while quoting the historian Gibbon, who pointed out the historical symbols of the first three trumpets, identified that Genseric was the second trumpet and then said that Genseric, “deserved equal rank with Alaric and Attila.” Alaric is the first trumpet, Genseric the second and Attila the Hun was the third trumpet, which is addressed in verse ten. Smith pointed out that the second trumpet, represented by Genseric, represented the history of “428-468.” Then Smith quotes verse ten which identifies the third trumpet, and continues his narrative:
Smith, în timp ce îl cita pe istoricul Gibbon, care a evidențiat simbolurile istorice ale primelor trei trâmbițe, a identificat faptul că Genseric era a doua trâmbiță și apoi a spus că Genseric „merita un rang egal cu Alaric și Attila”. Alaric este prima trâmbiță, Genseric a doua, iar Attila Hunul era a treia trâmbiță, la care se face referire în versetul zece. Smith a arătat că a doua trâmbiță, reprezentată de Genseric, reprezenta istoria anilor „428-468”. Apoi Smith citează versetul zece, care identifică a treia trâmbiță, și își continuă narațiunea:
“In the interpretation and application of this passage, we are brought to the third important event which resulted in the subversion of the Roman empire. And in finding a historical fulfilment of this third trumpet, we shall be indebted to the Notes of Dr. Albert Barnes for a few extracts. In explaining this scripture, it is necessary, as this commentator says, ‘That there should be some chieftain or warrior who might be compared to a blazing meteor; whose course would be singularly brilliant; who would appear suddenly LIKE a blazing star, and then disappear like a star whose light was quenched in the waters.’— Notes on Revelation 8.
„În interpretarea și aplicarea acestui pasaj, suntem aduși la al treilea eveniment important care a avut ca rezultat subminarea imperiului roman. Iar în găsirea unei împliniri istorice a acestei a treia trâmbițe, vom fi îndatorați Notelor Dr. Albert Barnes pentru câteva extrase. În explicarea acestei Scripturi, este necesar, după cum spune acest comentator, «ca să existe vreun conducător sau războinic care ar putea fi asemănat cu un meteor strălucitor; a cărui traiectorie să fie în chip deosebit de strălucită; care să apară deodată CA o stea arzătoare și apoi să dispară ca o stea a cărei lumină a fost stinsă în ape».— Note on Revelation 8.
“It is here premised that this trumpet has allusion to the desolating wars and furious invasions of Attila against the Roman power, which he carried on at the head of his hordes of Huns. . ..
„Aici se presupune că această trâmbiță face aluzie la războaiele pustiitoare și la invaziile năprasnice ale lui Attila împotriva puterii romane, pe care le-a purtat în fruntea hoardelor sale de huni....”
“‘And the Name of the Star is Called Wormwood [denoting the bitter consequences].’ These words—which are more intimately connected with the preceding verse, as even the punctuation in our version denotes—recall us for a moment to the character of Attila, to the misery of which he was the author or the instrument, and to the terror that was inspired by his name.
„Și numele stelei se cheamă Pelin [arătând urmările amare].” Aceste cuvinte — care sunt legate mai strâns de versetul precedent, după cum arată chiar și punctuația din versiunea noastră — ne readuc pentru o clipă la caracterul lui Attila, la nenorocirea al cărei autor sau instrument a fost și la groaza pe care o inspira numele său.
“‘Total extirpation and erasure,’ are terms which best denote the calamities he inflicted.’ He styled himself, ‘The Scourge of God.’” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 484, 487.
„«Exterminare totală și ștergere», sunt termeni care desemnează cel mai bine calamitățile pe care le-a provocat.” El se numea pe sine „Biciul lui Dumnezeu”. Uriah Smith, Daniel and Revelation, 484, 487.
The history of the third trumpet, represented by Attila the Hun, was the year 441, unto his death in the year 453. Smith then quotes verse twelve, which presents the fourth trumpet and describes the barbarian monarch Odoacer, where the threefold symbolism of Western Rome is represented by the sun, the moon and the stars. He identifies the three symbols as symbols of the “sun, moon, and stars—for they are undoubtedly here used as symbols—evidently denote the great luminaries of the Roman government,—its emperors, senators, and consuls. Bishop Newton remarks that the last emperor of Western Rome was Romulus, who in derision was called Augustulus, or the “diminutive Augustus.” Western Rome fell A.D. 476. Still, however, though the Roman sun was extinguished, its subordinate luminaries shone faintly while the senate and consuls continued. But after many civil reverses and changes of political fortune, at length, A.D. 566, the whole form of the ancient government was subverted, and Rome itself was reduced form being the empress of the world to a poor dukedom tributary to the Exarch of Ravenna.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 487.
Historia celei de-a treia trâmbițe, reprezentată de Attila Hunul, s-a desfășurat din anul 441 până la moartea sa în anul 453. Smith citează apoi versetul doisprezece, care prezintă a patra trâmbiță și îl descrie pe monarhul barbar Odoacru, unde simbolismul întreit al Romei de Apus este reprezentat prin soare, lună și stele. El identifică cele trei simboluri ca simboluri ale „soarelui, lunii și stelelor — căci ele sunt, fără îndoială, folosite aici ca simboluri — [și] desemnează în mod evident marile luminătoare ale guvernării romane — împărații, senatorii și consulii ei. Episcopul Newton observă că ultimul împărat al Romei de Apus a fost Romulus, care, în batjocură, era numit Augustulus, sau „micul Augustus”. Roma de Apus a căzut în anul 476 d.Hr. Totuși, chiar dacă soarele roman fusese stins, luminătorii săi subordonați au strălucit slab câtă vreme senatul și consulii au continuat să existe. Dar, după multe răsturnări civile și schimbări ale sorții politice, în cele din urmă, în anul 566 d.Hr., întreaga formă a vechii guvernări a fost subminată, iar Roma însăși a fost redusă din poziția de împărăteasă a lumii la cea de sărac ducat tributar Exarhului de Ravenna.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 487.
Here we find another witness to the threefold division of Rome, that prefigures the threefold union of modern Rome. With eastern Rome and emperor Constantine the threefold division was represented by his three sons, but with western Rome it was their threefold form of government. Smith then identifies that the sun, moon, and stars represent a specific order in which western Rome was brought down. He concludes his narrative with the following introduction of the last three trumpets.
Aici găsim o altă mărturie a împărțirii întreite a Romei, care prefigurează unirea întreită a Romei moderne. În cazul Romei răsăritene și al împăratului Constantin, împărțirea întreită a fost reprezentată de cei trei fii ai săi, dar în cazul Romei apusene ea a fost reprezentată de forma lor întreită de guvernare. Smith identifică apoi faptul că soarele, luna și stelele reprezintă o anumită ordine în care Roma apuseană a fost doborâtă. El își încheie narațiunea cu următoarea introducere a ultimelor trei trâmbițe.
“Fearful as were the calamities brought upon the empire by the first incursions of these barbarians, they were comparatively light as contrasted with the calamities which were to follow. They were but as the preliminary drops of a shower before the torrent which was soon to fall upon the Roman world. The three remaining trumpets are overshadowed with a cloud of woe, as set forth in the following verses.
„Oricât de înfricoșătoare au fost nenorocirile aduse asupra imperiului de primele incursiuni ale acestor barbari, ele au fost relativ ușoare în comparație cu nenorocirile care aveau să urmeze. Ele nu au fost decât asemenea picăturilor premergătoare ale unei ploi, înaintea torentului care avea curând să se reverse asupra lumii romane. Cele trei trâmbițe rămase sunt umbrite de un nor de vai, după cum se arată în versetele următoare.
“‘VERSE 13. And I beheld, and heard an angel flying through the midst of heaven, saying with a loud voice, Woe, woe, woe, to the inhabiters of the earth by reason of the other voices of the trumpet of the three angels, which are yet to sound.’
„Versetul 13. Și am privit și am auzit un înger zburând prin mijlocul cerului, spunând cu glas tare: Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiței celor trei îngeri, care încă urmează să sune.”
“This angel is not one of the series of the seven trumpet angels, but simply one who announces that the three remaining trumpets are woe trumpets, on account of the more terrible events to transpire under their sounding. Thus the next, or fifth trumpet, is the first woe; the sixth trumpet, the second woe; and the seventh, the last one in this series of seven trumpets, is the third woe.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 493.
„Acest înger nu este unul din seria celor șapte îngeri ai trâmbițelor, ci pur și simplu unul care vestește că cele trei trâmbițe rămase sunt trâmbițe de vai, din cauza evenimentelor mai înfricoșătoare care urmează să aibă loc sub sunetul lor. Astfel, următoarea, sau a cincea trâmbiță, este prima vai; a șasea trâmbiță, a doua vai; iar a șaptea, ultima din această serie de șapte trâmbițe, este a treia vai.” Uriah Smith, Daniel and Revelation, 493.
We will continue with the three trumpet Woes in the next article.
Vom continua cu cele trei Vaiuri ale trâmbițelor în articolul următor.
“The calamities of imperial Rome, in its downfall, were told to the very last of them, till Rome was without an emperor, a consul, or a senate. ‘Under the Exarchs of Ravenna, Rome was degraded to the second rank.’ The third part of the sun was smitten, and the third part of the moon, and the third part of the stars. The race of the Caesars was not extinct with the emperors of the West. Rome, before its fall, possessed but a portion of the imperial power. Constantinople divided with it the empire of the world. And neither Goths nor Vandals lorded over that still imperial city, the emperor of which, after the first transference of the seat of empire by Constantine, often held the emperor of Rome as his nominee and vicegerent. And the fate of Constantinople was reserved till other ages, and was announced by other trumpets. Of the sun, the moon, and the stars, as yet but the third part was smitten.
„Nenorocirile Romei imperiale, în prăbușirea ei, au fost vestite până la cea din urmă dintre ele, până când Roma a rămas fără împărat, fără consul și fără senat. «Sub exarhii de la Ravenna, Roma a fost degradată la rangul al doilea.» A fost lovită a treia parte a soarelui, și a treia parte a lunii, și a treia parte a stelelor. Neamul Cezarilor nu s-a stins odată cu împărații Apusului. Roma, înainte de căderea ei, nu deținea decât o parte din puterea imperială. Constantinopolul împărțea cu ea imperiul lumii. Și nici goții, nici vandalii nu au stăpânit peste acea cetate încă imperială, al cărei împărat, după cea dintâi strămutare a scaunului imperial de către Constantin, l-a ținut adesea pe împăratul Romei drept numitul și locțiitorul său. Iar soarta Constantinopolului a fost păstrată pentru alte veacuri și a fost vestită de alte trâmbițe. Din soare, din lună și din stele, deocamdată nu fusese lovită decât a treia parte.”
“The concluding words of the Fourth Trumpet imply the future restoration of the Western Empire: ‘The day shone not for the third part of it, and the night likewise.’ In respect to civil authority, Rome became subject to Ravenna, and Italy was a conquered province of the Eastern Empire. But, as more appropriately pertaining to other prophecies, the defense of the worship of images first brought the spiritual and temporal powers of the pope and of the emperor into violent collision; and, by conferring on the pope all authority over the churches, Justinian laid his helping hand to the promotion of the papal supremacy, which afterward assumed the power of creating monarchs. In the year of our Lord 800, the pope conferred on Charlemagne the title of Emperor of the Romans.’—Keith. That title was again transferred from the king of France to the king of Germany. And by the Emperor Francis the Second even this fiction was finally and forever renounced, Aug. 6, 1806.” A. T. Jones, The Great Nations of Today, 54.
„Cuvintele de încheiere ale Trâmbiței a Patra sugerează restaurarea viitoare a Imperiului de Apus: «Ziua nu a luminat a treia parte din ea, și noaptea de asemenea.» În ceea ce privește autoritatea civilă, Roma a ajuns supusă Ravennei, iar Italia era o provincie cucerită a Imperiului de Răsărit. Dar, întrucât acest fapt aparține mai potrivit altor profeții, apărarea închinării la imagini a adus mai întâi puterile spirituală și temporală ale papei și ale împăratului într-o ciocnire violentă; iar, prin faptul că i-a conferit papei toată autoritatea asupra bisericilor, Iustinian și-a întins mâna de ajutor la promovarea supremației papale, care mai târziu și-a arogat puterea de a crea monarhi. În anul Domnului 800, papa i-a conferit lui Carol cel Mare titlul de Împărat al Romanilor.» — Keith. Acest titlu a fost apoi transferat din nou de la regele Franței la regele Germaniei. Iar prin împăratul Francisc al II-lea până și această ficțiune a fost în cele din urmă și pentru totdeauna lepădată, la 6 aug. 1806.” A. T. Jones, Marile Națiuni ale Zilei de Azi, 54.