The Book of Daniel - Number One-Hundred and Forty-Eight

Crescerea cunoștinței care este reprezentată de viziunea râului Ulai este ceea ce, în cele din urmă, a fost scris pe cele două table ale lui Habacuc.

Cele două table ale lui Habacuc sunt, în mod profetic, doi martori. Din punct de vedere biblic, doi martori trebuie aduși împreună pentru a statornici adevărul.

Când cele două table ale lui Habacuc (graficele pionierilor din 1843 și 1850) sunt suprapuse una peste cealaltă, ele confirmă adevărurile care au fost „nestematele” din visul lui Miller. Greșeala din 1843, reprezentată pe prima tablă, atunci când este suprapusă cu a doua tablă, stabilește „vremea zăbovirii” a vedeniei. Miller (străjerul simbolic al acelei istorii) a întrebat ce trebuia să spună în timpul dezbaterii din istoria sa.

Domnul i-a poruncit lui Miller să scrie vedenia, iar în visul său el a așezat caseta care conținea vedenia pe o masă aflată în centrul camerei sale.

Tabelele identifică apoi timpul de întârziere și prima dezamăgire.

Apoi sunt reprezentate cele două categorii care se manifestă pe temeiul creșterii cunoștinței.

Cele două categorii de închinători aveau să fie descoperite prin procesul de încercare din capitolul doisprezece al cărții lui Daniel.

„Înțelepții” din Daniel sunt fecioarele înțelepte din Matei douăzeci și cinci, care au fost îndreptățite prin credință, iar cei răi au fost fecioarele neînțelepte, care s-au îngâmfat în mândrie. La sfârșitul visului lui Miller, bijuteriile reprezintă untdelemnul din parabola celor zece fecioare, care era solia.

Bijuteriile lui Miller din zilele din urmă vor străluci de zece ori mai puternic, iar atât numărul zece este un simbol al unei încercări, cât și lumina. În zilele din urmă, reprezentate în partea finală a visului lui Miller, lumina adevărului, reprezentată pe tablele lui Habacuc, produce o solie de încercare, care, în parabola celor zece fecioare, este solia de încercare a Strigătului de la Miezul Nopții. Acest proces de încercare este o repetare a procesului de încercare din istoria millerită, căci parabola celor zece fecioare se repetă până la ultima literă în zilele din urmă.

Experiența timpului de întârziere urma să se repete până în cele mai mici amănunte la sfârșitul visului lui Miller, iar atunci pietrele lui prețioase aveau să strălucească de zece ori mai puternic decât soarele, identificând astfel faptul că pietrele prețioase reprezintă testul final din parabola celor zece fecioare. Zece este simbolul unei încercări, iar la sfârșitul celor zece zile Daniel și cei trei tineri vrednici erau, la vedere, mai frumoși și mai bine hrăniți decât aceia care mâncau hrana Babilonului. Cei mândri din Habacuc, care trăiau prin încumetare, nu prin credință, au dezvoltat caracterul Babilonului. În istoria millerită ei au devenit fiicele Babilonului, iar în Habacuc papalitatea este folosită pentru a le identifica caracterul.

Procesul de încercare adus asupra fecioarelor din Matei douăzeci și cinci produce o categorie de închinători care au dezvoltat caracterul împăratului de la miazănoapte (papalitatea), care este, de asemenea, puterea care „a jefuit multe neamuri”.

Cele două clase ale lui Habacuc sunt cei care sunt îndreptățiți prin credință și cei care au mâncat și au băut doctrinele Babilonului. Cei din ultimele zile ale visului lui Miller, care sunt reprezentați ca fecioare, fie dezvoltă caracterul lui Hristos și astfel primesc sigiliul lui Dumnezeu, fie dezvoltă caracterul papalității și primesc semnul fiarei.

Fecioarele care beau vinul Babilonului vor bea, în cele din urmă, vinul mâniei lui Dumnezeu. În Isaia, bețivii lui Efraim își vădesc beția oarbă prin răsturnarea lucrurilor cu susul în jos, iar această faptă trebuie socotită drept „lutul olarului”.

Identificarea expresiei „necurmatul” ca simbol al lui Hristos răstoarnă adevărul despre „necurmatul”, căci „necurmatul” este un simbol satanic. Identificarea de către Miller a „necurmatului” ca păgânism este reprezentată în mod direct pe tablele lui Habacuc. Descoperirea de către Miller a pasajului din Tesaloniceni, care i-a îngăduit să înțeleagă că păgânismul era cel „îndepărtat”, pentru ca „omul fărădelegii”, care șade în templul lui Dumnezeu, să fie descoperit, constituie adevărul principal aflat în 2 Tesaloniceni, capitolul doi.

Înțelesul expresiei „jertfa necurmată” din Tesaloniceni, pe care Miller l-a descoperit, este adevărul principal al pasajului. Când Pavel îi identifică pe aceia care nu iubesc adevărul și care, prin urmare, vor primi o lucrare de rătăcire puternică, el identifică, desigur, ura față de adevăr în sens general, însă adevărul la care se face referire directă în pasaj este adevărul că „jertfa necurmată” reprezintă Roma păgână.

Există doar o iubire pentru adevăr sau o ură față de adevăr. Nu există teren de mijloc. Puternica amăgire care vine asupra fecioarelor neînțelepte din Matei douăzeci și cinci se întemeiază pe respingerea de către ele a luminii nestematelor lui Miller, care reprezintă testul final. Testul final al Israelului din vechime a fost al zecelea lui test, iar nestematele lui Miller strălucesc de zece ori mai puternic în zilele de pe urmă. Simbolul respingerii nestematelor lui Miller este „necurmatul”, pe care bețivii lui Efraim l-au răsturnat în a treia generație a adventismului. „Necurmatul” este un simbol satanic al păgânismului. Bețivii au introdus o nestemată contrafăcută, pe care au adus-o din protestantismul apostaziat, care identifică „necurmatul” ca simbol al lui Hristos.

Înțelegerea lui Miller cu privire la giuvaerurile sale a fost limitată de istoria în cadrul căreia a fost ridicat. Convins că a Doua Venire era următorul eveniment profetic, rana de moarte a papalității din 1798 nu putea reprezenta decât a patra și ultima împărăție pământească din Daniel doi. Miller a fost, de asemenea, limitat în înțelegerea sa asupra „jertfei necurmate”, căci mărturia lui este că prin descoperire a fost condus la o anumită metodă de studiu, în care a afirmat că și-a folosit Biblia, Concordanța lui Cruden și a citit câteva ziare. Hotărârea lui de a studia în acel fel îi venise pur și simplu în minte.

Bijuteriile lui Miller nu au fost doar recunoscute prin metoda sa de studiu, ci și prin revelație directă de la Dumnezeu.

Când sora White afirmă că „Dumnezeu a trimis îngerul Său” la Miller, aceasta arată că Gabriel a fost îngerul trimis la Miller, căci „îngerul Său” este o expresie atribuită lui Gabriel.

Gabriel i ceilalți îngeri au călăuzit „mintea lui” Miller și au deschis „înțelegerii sale profețiile care fuseseră întotdeauna întunecate pentru poporul lui Dumnezeu”. Mesajul său nu a fost dezvoltat doar prin metoda sa de studiu, ci și prin revelație divină. Însăși metoda pe care a folosit-o pentru a studia Biblia i-a venit pur și simplu în minte. Când Dumnezeu aduce adevărul în mintea noastră, aceasta este o revelație divină, spre deosebire de a ajunge la adevăr prin procesul de a împărți drept Biblia. Miller a făcut ambele lucruri, dar revelația divină a fost o parte a modului în care Miller a ajuns să înțeleagă subiectul „necurmatei”.

Miller nu ar fi recunoscut oscilația de gen din Daniel capitolul opt, versetele nouă până la doisprezece, căci tot ce avea era Biblia și o concordanță lipsită de orice informație privitoare la limbile biblice. El nu ar fi văzut distincția dintre „sur” și „rum”, care sunt amândouă traduse prin „a lua”. El nu ar fi văzut distincția dintre „miqdash” și „qodesh”, care sunt amândouă traduse prin „sanctuar”.

El n-ar fi văzut adevărul cu privire la cuvântul „tamid”, care se găsește de o sută patru ori în Biblie. Adevărul pe care nu l-ar fi putut vedea (care este, de asemenea, adevărul pe care l-a văzut) era acesta: dintre cele o sută patru întrebuințări ale cuvântului ebraic „tamid” în Biblie, numai în cartea lui Daniel cuvântul ebraic „tamid” este folosit ca substantiv. „Tamid” este cuvântul ebraic care înseamnă „continuu” și este tradus prin „jertfa necurmată” în cartea lui Daniel.

Само в књизи пророка Данила та реч је употребљена као именица, док је свих осталих деведесет и девет пута употребљена као прилог. Из тог разлога, када су се преводиоци Библије краља Џејмса суочили с тиме да Данило ту реч пет пута употребљава као именицу, док су је сви остали библијски писци деведесет и девет пута употребили као прилог, били су, под теретом доказа, приморани да „исправе“ Данилову употребу те речи као именице. Да би „исправили“ Данила, додали су речи „жртва“ тој речи, и тако именицу претворили у прилог. А затим, да би исправила преводиоце, Елен Вајт је била надахнута да запише да је она „видела у вези са ‘Свакодневном’ да је реч ‘жртва’ додата људском мудрошћу, и да не припада тексту; и да је Господ дао исправно разумевање о томе онима који су објавили вапај о часу суда.“

Miller, prema vlastitom svjedočanstvu, nastojao je razumjeti „svagdašnju službu“, što je naposljetku i učinio u 2. Solunjanima. No također, prema vlastitom svjedočanstvu, kada bi nastojao razumjeti neku riječ, razmatrao bi svako mjesto na kojem je ta riječ bila upotrijebljena, a ta se riječ u Bibliji koristi još devedeset i devet puta. Ipak, njegovo svjedočanstvo o „svagdašnjoj službi“ glasi da je nije našao nigdje osim u knjizi Daniela, kada je izjavio: „I čitao sam dalje, i nisam mogao naći nijedan drugi slučaj u kojemu se ona [svagdašnja služba] nalazi, osim u Danielu.“ Miller je bio vođen k draguljima ne samo svojom metodom proučavanja, nego i božanskim otkrivenjem koje mu je bilo dano putem službe anđela.

De aceea, înțelegerea lui cu privire la „jertfa necurmată” era corectă, dar limitată. El nu putea recunoaște că, dintre cele cinci dăți în care „jertfa necurmată” este menționată în cartea lui Daniel, una dintre cele trei dăți în care „jertfa necurmată” este „îndepărtată” reprezenta un sens diferit de celelalte două dăți. O dată, „jertfa necurmată” este folosită împreună cu cuvântul ebraic „rum”, iar în celelalte două dăți este folosită împreună cu cuvântul ebraic „sur”. Ambele cuvinte sunt traduse prin „a îndepărta”, însă „rum”, în Daniel capitolul opt, versetul unsprezece, înseamnă „a înălța” și „a preamări”, iar în capitolul unsprezece, versetul treizeci și unu, și capitolul doisprezece, versetul unsprezece, cuvântul „sur” înseamnă „a înlătura”.

തത്ത്വശാസ്ത്രജ്ഞർ ബാബിലോണ്യ ആഹാരം തിന്നുകയും കുടിക്കുകയും ചെയ്യുന്നവർ, ഒരു കാര്യം നീക്കിക്കളയുകയോ അല്ലെങ്കിൽ ഒരു കാര്യം ഉയർത്തിക്കൊള്ളുകയോ ചെയ്താലും, ഇരുവരും ഒരുതരം നീക്കലിനെയാണ് പ്രതിനിധീകരിക്കുന്നത്; അതിനാൽ ഈ രണ്ടു വാക്കുകളും ഒരേ അർത്ഥമുള്ളവയെന്നു മനസ്സിലാക്കേണ്ടതാണെന്ന് വാദിക്കുന്നു. “the daily” എന്നത് “taken away” എന്ന് മൂന്നു പ്രാവശ്യം പറയപ്പെടുന്നിടത്തൊക്കെയും അതിന്റെ അർത്ഥം എപ്പോഴും നീക്കിക്കളയുക തന്നെയാണെന്ന് അവർ വാദിക്കുന്നു; അങ്ങനെ ചെയ്യുന്നതിനാൽ, ദാനിയേൽ തന്റെ വാക്കുകളുടെ തിരഞ്ഞെടുപ്പിൽ അശ്രദ്ധനായിരുന്നു എന്നു അവർ നിർണ്ണയിക്കുന്നു. അവർ അത് തുറന്നുപറയുന്നില്ല; എന്നാൽ നിഗമനമായി അവർ പഠിപ്പിക്കുന്നത്, “the daily” “taken away” ആയ ഓരോ മൂന്നു സന്ദർഭങ്ങളിലും ഒരേ കാര്യമാണു ദാനിയേൽ ഉദ്ദേശിച്ചതെന്ന് കരുതുന്നതിനാൽ, ദാനിയേൽ മൂന്നു സംഭവങ്ങളിലുമെല്ലാം ‘sur’ എന്ന വാക്ക് ഉപയോഗിക്കേണ്ടിയിരുന്നു എന്നതാണ്.

Ei fac același lucru cu cuvintele „miqdash” și „qodesh”, care sunt amândouă traduse prin „sanctuar”, în versetele unsprezece până la paisprezece din capitolul opt. În fiecare ocurență a termenului „sanctuar” din acele patru versete, ei insistă că toate reprezintă sanctuarul lui Dumnezeu. Prin inferență, din nou, Daniel ar fi trebuit pur și simplu să folosească „qodesh” în toate cele trei ocurențe și să nu fi folosit „miqdash” în versetul unsprezece. Miller nu ar fi recunoscut distincția dintre acele cuvinte, însă teologii moderni o recunosc și, când o fac, insistă că nu ar trebui admisă nicio distincție. Totuși, Miller, care nu a recunoscut distincțiile dintre cuvinte, a ajuns la o înțelegere opusă celei a teologilor moderni.

यथार्थ यह है कि दानिय्येल एक सावधान लेखक था, जो इब्रानी भाषा को जानता था और बाबुल के अन्य सब ज्योतिषियों की अपेक्षा दस गुना अधिक बुद्धिमान ठहराया गया था। यदि कोई इब्रानी भाषा के उचित प्रयोग को, और यह कि उस विशेष इतिहास में उसे किस प्रकार ठीक रीति से अभिव्यक्त किया जाना चाहिए, जानता था, तो वह दानिय्येल ही था। यदि दानिय्येल ने भिन्न-भिन्न शब्दों का प्रयोग किया, तो इसलिए कि वे भिन्न अर्थ प्रकट करने के लिए अभिप्रेत थे, जिन्हें वह जानबूझकर व्यक्त करना चाहता था। जब दानिय्येल द्वारा उन शब्दों के विशिष्ट प्रयोग को, जिनका अनुवाद “पवित्रस्थान” अथवा “हटा लिया जाना” किया गया है, स्वीकार किया जाता है, तब वे “दैनिक” के विषय में मिलर की समझ का समर्थन करते हैं, जिसे मिलर ने उसी अनुच्छेद में पहचाना था जहाँ पौलुस यह पहचान कराता है कि जो सत्य से बैर रखते हैं, वे प्रबल भ्रांति प्राप्त करने के लिए ठहराए गए हैं।

Cei care urăsc adevărul și cred minciuna care produce o puternică amăgire sunt, de asemenea, înfățișați ca bețivii lui Efraim, care sunt reprezentați în două clase. O clasă este conducerea învățată, iar cealaltă clasă este cea neînvățată, care nu va auzi decât ceea ce îi învață cei învățați. Ei sunt aceia care se ascund sub minciuni și care fac un legământ cu moartea. Ei sunt fecioarele neînțelepte din Matei douăzeci și cinci și aceia al căror suflet se înalță în Habacuc doi. Ei sunt aceia care resping adevărurile fundamentale ale visului lui Miller, care strălucesc de zece ori mai puternic la sfârșit (reprezentând a zecea și ultima încercare pentru Israelul modern), așa cum este prefigurat prin a zecea și ultima încercare pentru Israelul antic.

Vom continua acest studiu în articolul următor.