The Book of Daniel - Number Seventeen

Soră White identifică adesea chipul de aur de pe câmpia Dura ca fiind legea duminicală.

În acest pasaj anume, sora White face referire la cartea lui Țefania și, procedând astfel, adaugă la legătura profetică dintre capitolul doi și capitolul trei din Daniel. Țefania arată că poporul lui Dumnezeu trebuie să se adune înainte de decret. El identifică, de asemenea, un mesaj de trâmbiță, care este un simbol al unui mesaj de avertizare îndreptat împotriva cetăților (statelor) și turnurilor (bisericilor). El identifică o adunare, care este elementul „celor șapte vremi”, ce are loc atunci când este înălțată rugăciunea din Leviticul douăzeci și șase. El identifică un „neam care nu este dorit”, subliniind totodată sosirea judecății executive a lui Dumnezeu, care începe la legea duminicală și se intensifică până la cea de-a doua venire a lui Hristos.

Ceea ce precedă decretul legii duminicale este formarea chipului fiarei. Formarea chipului fiarei este testul vizual care îi confruntă pe aceia din poporul lui Dumnezeu care au trecut anterior testul alimentar. Înainte de decret, care este al treilea (testul de turnesol), poporul lui Dumnezeu, pe care Țefania îl identifică drept un „neam care nu este dorit”, este chemat să se adune. Prima profeție a lui Ezechiel este solia adunării, însă ea se împlinește numai pentru aceia care își recunosc starea de împrăștiere și se roagă rugăciunea din Leviticul douăzeci și șase, așa cum a făcut Daniel, în capitolul nouă.

Un „om viteaz” în Scripturi este un om al puterii, iar prima referire la un „om viteaz” este Ghedeon.

În Țefania, omul viteaz, care este de asemenea Ghedeon, trebuie să strige cu amar. Cuvântul „strigăt” este un simbol al Strigătului de la Miezul Nopții din zilele de pe urmă, iar cuvântul „amar” reprezintă indignarea neprihănită. Ghedeon, sau „omul viteaz” al lui Țefania, este un simbol al mesajului lui Ilie, care are responsabilitatea de a arăta poporului lui Dumnezeu păcatele sale și, desigur, păcatele părinților săi.

Toți prorocii se armonizează între ei în zilele de pe urmă, astfel încât mesajul trâmbiței din Isaia este și „strigătul” omului viteaz din Țefania, care este Ghedeon, și toți îl identifică pe solul Ilie și lucrarea lui în zilele de pe urmă. În Isaia, versetele următoare le identifică păcatele ca fiind încumetare prezumțioasă, căci ei cred că, în realitate, I se închină și Îi slujesc Domnului.

Strigătul amar al omului puternic este solia Strigătului de la Miezul Nopții, care include descoperirea că 18 iulie 2020 a fost un păcat de încumetare împotriva Domnului, de care trebuie să ne pocăim și pe care trebuie să-l mărturisim. Esența soliei Strigătului de la Miezul Nopții este formarea chipului fiarei și judecata adusă ulterior asupra Statelor Unite, iar apoi asupra lumii, de către Islam.

Când rugăciunea din Leviticul douăzeci și șase va fi împlinită la sfârșitul pustiei celor trei zile și jumătate din Apocalipsa unsprezece, cele prețioase și cele de nimic vor fi despărțite. Cei înțelepți și cei neînțelepți fie vor avea untdelemnul de aur, fie nu-l vor avea, iar în acel timp ei vor fi asemenea „unui singur om” al lui Ghedeon. Potrivit lui Țefania, înainte de decretul legii duminicale, Ghedeon, care este Ilie, care este Ezechiel, care este omul puternic, va prezenta solia Strigătului de la Miezul Nopții, în legătură cu amărăciunea de a arăta poporului lui Dumnezeu păcatul participării lor la prezicerea din 18 iulie 2020 și încercarea lor nejustificată de a-și justifica prezicerea după ce aceasta a eșuat cu desăvârșire.

Țefania identifică o adunare laolaltă a poporului lui Dumnezeu în zilele din urmă, care precedă decretul legii duminicale. Această adunare laolaltă este, de asemenea, reprezentată de prima profeție a lui Ezechiel din capitolul treizeci și șapte.

Ezekiel a prorocit oaselor uscate care zăceau moarte pe ulița acelei cetăți din capitolul unsprezece al cărții Apocalipsa, unde a fost răstignit și Domnul nostru. Ele sunt mai întâi adunate laolaltă.

Ei sunt adunați pe când cele trei zile și jumătate se apropie de încheiere. Cele trei zile și jumătate reprezintă timpul de zăbovire din Matei, capitolul douăzeci și cinci, dar ele sunt, de asemenea, și împrăștierea celor „șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase. Cei care sunt adunați au fost mai înainte împrăștiați, iar Țefania îi identifică drept un „neam care nu este dorit”. Neamul care nu este dorit sunt aceia care au fost morți pe ulițe în timp ce lumea se bucura de trupurile lor moarte, dar care sunt adunați laolaltă și apoi devin neamul care constituie punctul de atac al puterii balaurului din zilele de pe urmă, care o înalță pe curva Tirului ca pe căpetenia lor.

Intenția lor este să ia Israelul spiritual al zilelor de pe urmă și să-l arunce în cuptorul aprins al lui Nebucadnețar. Când oasele moarte aud mai întâi „glasul” lui Isaia, vestind solia Strigătului de la Miezul Nopții, ele se află încă în pustia celor trei zile și jumătate. Atunci trebuie să aleagă să primească sau să respingă Mângâietorul pe care Hristos a făgăduit să-L trimită, care îi dovedește vinovați de păcatul lor din 18 iulie 2020.

Pasajul care identifică lucrarea glasului celui ce strigă în pustie conține unele informații foarte detaliate. Mesajul său se va întemeia pe o revelație a caracterului lui Hristos, așa cum este reprezentat prin faptul că „slava”, care este caracterul lui Hristos, va fi descoperită. Descoperirea lui Isus Hristos, care este desigilată chiar înainte de încheierea timpului de probă, este o desigilare a caracterului lui Hristos, așa cum este reprezentat de elementul caracterului Său prezentat ca Alfa și Omega. De asemenea, va fi descoperit că caracterul Său este „adevăr”.

Een ander detail is dat, wanneer de stem begint te roepen, hij zich nog steeds bevindt in de woestijn van de drieënhalve dagen, want hij roept in de woestijn. Profetisch gezien zijn, wanneer zijn werk begint, de twee getuigen nog steeds dood in de straat die door Ezechiëls vallei loopt. Een ander specifiek feit is dat, wanneer de stem zijn werk begint, de gehele wereld toegang zal hebben tot de boodschap. Een andere waarneming is dat de boodschap wordt gegeven in de periode van de laatste dagen, wanneer Christus de zonden van de honderd vierenveertigduizend uitwist, want hun ongerechtigheid is vergeven. Het droeve feit dat eveneens „regel op regel” wordt geopenbaard, is dat alleen zij die voldoen aan de vereisten van het evangelie de vergeving zullen ontvangen die in die geschiedenis wordt bewerkt.

Numai aceia care răspund cerințelor asociate cu rugăciunea din Leviticul douăzeci și șase vor avea păcatele lor și păcatele părinților lor șterse, căci ei vor fi primit „îndoit pentru toate păcatele ei”. „Mâna” Domnului, care este asociată cu păcatele lor și cu păcatele părinților lor, este un simbol al primei dezamăgiri, când Domnul Și-a ținut mâna asupra unei greșeli care a produs prima dezamăgire. În istoria millerită, mâna Sa a împiedicat poporul lui Dumnezeu să vadă un adevăr ascuns. Mâna Sa, în acea istorie, a reprezentat providența Sa divină. În zilele de pe urmă, mâna Sa reprezintă respingerea de către poporul lui Dumnezeu a unui adevăr descoperit de Dumnezeu, iar mâna Sa reprezintă atunci judecata Sa divină.

Prin glasul primei prorocii a lui Ezechiel, morții sunt uniți laolaltă, dar încă nu stau în picioare ca o oaste mare. Cea de-a doua prorocie din capitolul treizeci și șapte al lui Ezechiel împlinește aceasta, aducând suflarea care vine din cele patru vânturi.

Iyo mweya wechiporofita chaEzekieri ndiwo mashoko okuisirwa chisimbiso, nokuti unobva kumhepo ina.

Cele patru vânturi se ridică de la răsărit, iar, din punct de vedere profetic, Islamul este atât „vântul de răsărit”, cât și „fiii răsăritului”. „Suflarea” din Ezechiel, care transformă trupurile întocmite într-„o oaste mare, foarte mare”, este solia care pecetluiește pe cei o sută patruzeci și patru de mii. Solia pecetluirii din Apocalipsa, capitolul șapte, se ridică de la răsărit. Acea solie este solia Strigătului de la Miezul Nopții, iar Țefania o identifică drept alarma de trâmbiță „împotriva cetăților întărite și împotriva turnurilor înalte”.

Turnul este un simbol al bisericii.

Un oraș este o împărăție în profeția biblică. Papalitatea este „Babilonul”, „cetatea cea mare”. Franța și apoi Statele Unite sunt „cetatea cea mare”, a „Sodomei și Egiptului”. Ierusalimul este „cetatea cea mare”, care se coboară din cer. Solia lui Țefania este împotriva cetăților și turnurilor, adică împotriva unirii dintre biserică și stat, care, prin definiție, este chipul fiarei. Aceasta este solia „tainică” din capitolul al doilea al cărții lui Daniel.

ពិតមុននឹងក្រឹត្យច្បាប់ថ្ងៃអាទិត្យត្រូវបានប្រកាស នោះគឺជាការសាកល្បងអំពីរូបមាសរបស់នេប៊ូក្នេសា ក្នុងដានីយ៉ែល ជំពូក ៣ សាកសពទាំងឡាយបានភ្ញាក់ឡើង ហើយត្រូវបានប្រែប្រួលទៅជាកងទ័ពដ៏មហិមា ដើម្បីប្រកាសសារដែលកំណត់អត្តសញ្ញាណ និងប្រឆាំងនឹងការបង្កើតសម្ព័ន្ធរវាងព្រះវិហារ និងរដ្ឋ ខណៈដែលក៏កំណត់អត្តសញ្ញាណផងដែរថា សាសនាអ៊ីស្លាមគឺជាឧបករណ៍នៃព្រះហឫទ័យដ៏ប្រទានពររបស់ព្រះ ដែលទ្រង់ប្រើដើម្បីអនុវត្តការជំនុំជម្រះរបស់ទ្រង់លើអស់អ្នកដែលបង្ខំឲ្យគោរពបូជាថ្ងៃអាទិត្យ ដូចដែលទ្រង់បានធ្វើក្នុងប្រវត្តិសាស្ត្រកន្លងមក។ សារនោះកំណត់អត្តសញ្ញាណថា នៅពេលរូបនោះត្រូវបានអភិវឌ្ឍយ៉ាងពេញលេញ ហើយបង្ខំឲ្យទទួលសញ្ញារបស់សត្វសាហាវ ការជំនុំជម្រះនឹងត្រូវបានអនុវត្ត។

Nu există nicio referire directă în capitolul trei din Daniel la chipul fiarei care conduce la legea duminicală și își atinge maturitatea în aceasta, dar nu poate exista o a treia solie fără o primă și a doua, căci capitolul doi din Daniel trebuie să fie inclus în descoperirea adevărurilor reprezentate în capitolul trei din Daniel. „Taina” visului despre chip din capitolul doi îi identifică pe cei din poporul lui Dumnezeu ca ajungând să recunoască implicațiile de viață și de moarte ale chipului fiarei al lui Nebucadnețar.

Logika e shenjtëruar kërkon që, kur Nebukadnetsari vendosi se do të bënte një ceremoni kushtimi për idhullin e tij të artë, idhulli së pari duhej ndërtuar, dhe muzikantët do të duhej të ushtronin muzikën që do të luanin në atë ceremoni. Duhej të kishte përgatitje paraprake të ndërtimit, që zhvillohej gjatë një periudhe kohe, me gërmime, me një themel të hedhur, me skela, dhe me punëtorë që vinin e shkonin; dhe ajo përgatitje ishte formimi i shëmbëlltyrës së ëndrrës së Nebukadnetsarit, por krenaria e Nebukadnetsarit përcaktoi të bënte një shëmbëlltyrë vetëm të një bishë, jo të të gjitha mbretërive të profecisë biblike. Ndërtimi i asaj shëmbëlltyre është prova që populli i Perëndisë duhet të kalojë përpara se të mbyllet koha e provës, dhe përpara se të vulosen, përpara se të bjerë muzika.

Logica sfințită recunoaște, de asemenea, că Șadrac, Meșac și Abed-Nego nu au fost singurii robi evrei care au fost martori la pregătirile prealabile pentru consacrarea chipului de aur. Ei au fost pur și simplu singurii evrei care au înțeles implicațiile acelor pregătiri ca pe un avertisment de viață și de moarte și și-au făcut propria pregătire personală pentru criza care avea să vină.

Në fragmentin nga Motra White në fillim të këtij artikulli, ajo jo vetëm që e vë në përputhje dekretin e Sofonisë me shëmbëlltyrën e artë të Nebukadnetsarit dhe me ligjin e së dielës, por gjithashtu identifikon edhe dekretin e padrejtë të Isaisë.

„Decretul nedrept” al lui Isaia este legea duminicală și este „ziua cercetării” și a „pustiirii” pentru Statele Unite, căci „apostazia națională” este urmată de „ruina națională”. Potrivit lui Isaia, la legea duminicală, care este de asemenea chipul de aur al lui Nebucadnețar, „pustiirea” „va veni de departe”.

Isaia așază acest pasaj la sfârșitul timpului de zăbovire, căci atunci „mântuirea sa” nu va mai „zăbovi”. Aceasta are loc la sfârșitul celor trei zile și jumătate din capitolul unsprezece al Apocalipsei. Sfârșitul timpului de zăbovire este marcat de sosirea soliei Strigătului de la Miezul Nopții, când marea oștire a lui Ezechiel se ridică în picioare. Când se ridică, ea este înălțată ca un steag în capitolul unsprezece al Apocalipsei.

Cei doi martori din Apocalipsa unsprezece se înalță la cer ca steagul, în același ceas cu cutremurul, care este legea duminicală. În acel timp, sau, după cum spune Ioan, „în ceasul acela”, potrivit lui Isaia, capitolul patruzeci și șase, Dumnezeu cheamă „omul” care împlinește planul Său, care este totodată „o pasăre răpitoare de la răsărit”. Pasărea răpitoare, adică „omul” pe care Dumnezeu îl folosește pentru a-Și împlini planul, vine dintr-„o țară depărtată”. În Isaia, capitolul zece, în vremea „decretului nedrept”, care este legea duminicală, „pustiirea” Statelor Unite vine „de departe”. „Răsăritul” este un simbol al islamului, căci în profeție ei sunt atât „fiii răsăritului”, cât și „vântul de răsărit”. O „pasăre” în profeție este o religie, după cum este reprezentat Babilonul ca o colivie plină de păsări urâcioase și necurate. „Pasărea răpitoare” care vine dintr-o țară depărtată din răsărit este religia islamului.

Uniunea întreită a Babilonului modern reprezintă trei forme de guvernare și, de asemenea, trei forme de religie. Religia Națiunilor Unite este spiritismul, religia Statelor Unite este protestantismul apostat, iar religia papei este catolicismul. Toate aceste convingeri religioase sunt simbolizate uneori ca femei, dar și ca păsări. Forța religioasă și politică a Națiunilor Unite, având Statele Unite ca rege principal, este aceea care așază papalitatea pe tronul pământului. În cartea lui Zaharia, două păsări sunt cele care îl întemeiază pe papă, care este identificat drept acel „nelegiuit” de către apostolul Pavel în a doua epistolă către Tesaloniceni.

Un efa este un coș folosit pentru măsurare. Cele două femei care așază efa, sau coșul în mijlocul căruia șade papalitatea, sunt două biserici. Două religii vor lua religia care este definită în Biblie drept „cel nelegiuit” și îi vor zidi o casă în țara Șinearului. Șinear este un alt nume pentru Babilon, iar Biserica Catolică este Babilonul cel mare în zilele de pe urmă.

Cele două femei care o „așază” pe femeia cea nelegiuită în Babilon au „vânt în aripile lor”. Aceste femei sunt și păsări, căci au „aripi”, iar justificarea lor pentru așezarea femeii este „vântul” islamului, căci islamul aduce laolaltă mâna fiecărui om. Femeia care este ridicată a fost prinsă în efă de la rana ei de moarte din 1798, căci fusese așezată o greutate de plumb peste gura efei în care se afla. Dar când începe muzica ceremoniei de închinare a lui Nebucadnețar, cele două femei ale protestantismului apostat și spiritualismului înlătură greutatea de plumb și ridică al optulea cap, care este dintre cele șapte.

Тройният съюз издига папството като глава, защото те възнамеряват да унищожат нежелания народ.

Un oiseau est une religion, et « l’oiseau de proie venant de l’orient » que Dieu appelle à l’« heure » de la loi du dimanche, lorsque le message du Cri de Minuit est proclamé, c’est l’islam. C’est pourquoi, à l’heure même où les morts ressuscités montent au ciel comme l’étendard, le « troisième malheur » de l’islam vient promptement. C’est pourquoi Ésaïe déclare, au verset premier du chapitre dix : « Malheur » à ceux qui promulguent des décrets iniques. Les « malheurs » de l’Apocalypse sont l’islam, et l’islam est le jugement providentiel, ou l’instrument, ou la verge (Ésaïe 10:5) dont Dieu se sert pour châtier les États-Unis parce qu’ils imposent le culte du dimanche.

ਈਸਾਯਾਹ ਅਧਿਆਇ ਛਿਆਲੀ ਵਿੱਚ “ਪੂਰਬ ਤੋਂ ਆਉਣ ਵਾਲੇ ਲੁਟੇਰੇ ਪੰਛੀ” ਦੀ ਪਹਿਚਾਣ “ਉਸ ਮਨੁੱਖ” ਵਜੋਂ ਕੀਤੀ ਜਾਂਦੀ ਹੈ “ਜੋ ਮੇਰੀ ਸਲਾਹ ਨੂੰ ਪੂਰਾ ਕਰਦਾ ਹੈ।” ਉਹ “ਮਨੁੱਖ” ਇਸਲਾਮ ਹੈ, ਅਤੇ ਉਸ ਨੂੰ “ਦੂਰ ਦੇ ਦੇਸ ਤੋਂ” ਕਿਹਾ ਗਿਆ ਹੈ, ਕਿਉਂਕਿ ਪਰਮੇਸ਼ੁਰ ਨੇ ਸੰਯੁਕਤ ਰਾਜ ਅਮਰੀਕਾ ਦਾ, ਅਤੇ ਉਸ ਤੋਂ ਬਾਅਦ ਸੰਸਾਰ ਦਾ, ਐਤਵਾਰ ਦੀ ਲਾਗੂਅੰਦੀ ਦੇ ਕਾਰਨ ਨਿਆਂ ਕਰਨ ਦਾ “ਉਦੇਸ਼ ਕੀਤਾ” ਸੀ, ਜਿਵੇਂ ਉਸ ਨੇ ਪਹਿਲਾਂ ਦੇ ਸਮਿਆਂ ਵਿੱਚ ਮੂਰਤੀਪੂਜਕ ਰੋਮ ਅਤੇ ਪਹਿਲੀਆਂ ਚਾਰ ਤੂਰ੍ਹੀਆਂ ਨਾਲ ਕੀਤਾ ਸੀ, ਅਤੇ ਫਿਰ ਪਾਪਾਈ ਰੋਮ ਨਾਲ ਪੰਜਵੀਂ ਅਤੇ ਛੇਵੀਂ “ਹਾਏ” ਤੂਰ੍ਹੀਆਂ ਵਿੱਚ ਕੀਤਾ। ਈਸਾਯਾਹ ਅਧਿਆਇ ਛਿਆਲੀ ਵਿੱਚ ਉਸ ਦਾ ਉਦੇਸ਼ “ਪੂਰਬ ਤੋਂ ਆਉਣ ਵਾਲੇ ਲੁਟੇਰੇ ਪੰਛੀ” ਨੂੰ ਬੁਲਾਉਣਾ ਹੈ, ਅਤੇ ਉਹ ਆਪਣੇ ਉਹਨਾਂ ਲੋਕਾਂ ਨੂੰ, ਜੋ ਉਸ ਦੀ ਸਲਾਹ ਅਤੇ ਉਦੇਸ਼ ਨੂੰ ਸਮਝਣਾ ਚਾਹੁੰਦੇ ਹਨ, ਇਹ ਜਾਣਕਾਰ ਕਰਦਾ ਹੈ: “ਪੁਰਾਣੀਆਂ ਗੱਲਾਂ ਨੂੰ, ਜੋ ਪ੍ਰਾਚੀਨ ਸਮਿਆਂ ਦੀਆਂ ਹਨ, ਯਾਦ ਕਰੋ; ਕਿਉਂਕਿ ਮੈਂ ਹੀ ਪਰਮੇਸ਼ੁਰ ਹਾਂ, ਅਤੇ ਹੋਰ ਕੋਈ ਨਹੀਂ; ਮੈਂ ਹੀ ਪਰਮੇਸ਼ੁਰ ਹਾਂ, ਅਤੇ ਮੇਰੇ ਵਰਗਾ ਕੋਈ ਨਹੀਂ, ਜੋ ਆਰੰਭ ਤੋਂ ਹੀ ਅੰਤ ਦਾ ਪ੍ਰਗਟਾਵਾ ਕਰਦਾ ਹੈ, ਅਤੇ ਪ੍ਰਾਚੀਨ ਕਾਲ ਤੋਂ ਉਹ ਗੱਲਾਂ ਦੱਸਦਾ ਹੈ ਜੋ ਅਜੇ ਹੋਈਆਂ ਨਹੀਂ, ਇਹ ਕਹਿੰਦਾ ਹੋਇਆ, ਮੇਰੀ ਸਲਾਹ ਕਾਇਮ ਰਹੇਗੀ, ਅਤੇ ਮੈਂ ਆਪਣੀ ਸਾਰੀ ਇੱਛਾ ਪੂਰੀ ਕਰਾਂਗਾ।”

În versetul al treilea din capitolul zece al cărții Isaia, Isaia consemnează trei întrebări importante:

Întrebarea finală arată că ţara slăvită îşi pierde slava prin decretul nedrept. Slava Statelor Unite este Constituţia, care este pe deplin răsturnată prin legea duminicală.

Este Constituția care identifică slava lăsată în țărână la legea duminicală.

На Исаијиното „неправедно уредување“, кое е неделниот закон, славата на Соединетите Американски Држави исчезнува, и тоа веднаш дава одговор на второто Исаијино прашање, додека пророчки бега кон Обединетите нации, кон сојузот на десетте цареви од седумнаесеттата глава на Откровението, за да побара помош во справувањето со нападот на исламот од третото „Тешко“. Првото од трите прашања ја определува поставеноста на пустошењето на неделниот закон, кое предизвикува Соединетите Американски Држави да го започнат своето следно дело на присилување на целиот свет да ја прифати соединетоста на црквата и државата, како што е претставена со обединувањето на Обединетите нации и Католичката црква, со папата како оној што ја држи контролата над тој несвет однос. Тоа пустошење го нарекува „денот на посетата“. Сите овие пророчки стварности се усогласуваат со посветната служба на Навуходоносор за златниот лик.

Vom continua capitolul trei din Daniel în articolul următor.