The Book of Daniel - Number Thirty-Three

„Pecetea” lui Dumnezeu, care poate fi văzută, este imprimată la decretul legii duminicale.

Daniel primește pecetea care poate fi văzută atunci când este aruncat în groapa cu lei; astfel, capitolul reprezintă decretul legii duminicale.

Historia nu se încheie acolo, dar se încheie acolo unde începe. Linia capitolului șase din Daniel ilustrează confederația care a fost condusă în principal de cei o sută douăzeci de voievozi și de ceilalți doi președinți, dar care îi includea și pe sfetnici, căpitani și cârmuitori. Alianța întreită în cinci părți a fost formată pentru a-l înșela pe împărat, spre a-l determina să-l persecute pe Daniel. Istorisirea se încheie cu judecata lor, căci ei ilustrează o judecată specială care are loc la legea duminicală; o judecată care nu este îndreptată împotriva celor ce îl reprezintă pe Daniel sau pe împărat, ci împotriva celor care l-au înșelat pe împărat.

W mantićkim widowisku to zawsze kościół zwodzi państwo, a rozdział szósty wskazuje na zwiedzenie dokonane wobec króla. Gdy Achab ujrzał potężne objawienie mocy Bożej na górze Karmel, Eliasz poprowadził go przez deszcz z powrotem do Jezabel. Achab nie miał powodu przypuszczać, że Jezabel nie zostanie poruszona potężnym świadectwem Bożej mocy, lecz Achab został zwiedziony co do głęboko zakorzenionej nienawiści Jezabel do Eliasza. Historia Eliasza w konfrontacji z Achabem i Jezabel zostaje ponownie powtórzona w historii Jana Chrzciciela (który był Eliaszem), Heroda i Herodiady.

Când, de ziua sa, Irod, aflat în stare de beție, i-a făgăduit Salomeei (fiica Irodiadei) jumătate din împărăția sa, nu se aștepta ca Irodiada să ceară capul lui Ioan. Împărații, fie că este vorba despre Ahab, Irod sau Darius, sunt înșelați de femeia necurată prin dansul prorocilor mincinoși ai Izabelei, sau prin dansul fiicei Irodiadei, sau prin confederația în cinci părți din istorisirea lui Daniel. Și Pilat a fost înșelat de o preoțime coruptă, care reprezenta „biserica” iudaică, iar o biserică simbolizează o femeie.

Înșelăciunea este o caracteristică a scenariului profetic, iar Islamul celei de-a treia Vai este minciuna folosită pentru a înșela Națiunile Unite în zilele din urmă prin frică. Atât „înșelăciunea”, cât și „minciuna” care produce înșelăciunea sunt identificate în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu. Rolul Islamului și faptul că papalitatea devine al optulea cap dintre cele șapte capete au fost deja identificate ca parte a soliei care este descoperită în zilele din urmă, care este Descoperirea lui Isus Hristos. Prin urmare, demascarea înșelăciunii lui Darius din capitolul șase al cărții lui Daniel face parte din solia care alcătuiește mesajul Strigătului de la Miezul Nopții. Înșelăciunea este elementul care vindecă pe deplin rana de moarte, înviind astfel papalitatea ca al optulea și ultimul regat. În înșelăciunea lui Darius, cei doi președinți apostați și cei o sută douăzeci de prinți sunt reprezentanții confederației înșelăciunii, care sunt puși în contrast cu Daniel.

O sută douăzeci este un simbol al ucenicilor lui Dumnezeu la Cincizecime.

Rusaliile prefigurează legea duminicală, atunci când sigiliul este aplicat, iar cei o sută douăzeci de prinți care l-au înșelat pe Darius sunt un simbol al unei preoții false la vremea legii duminicale. Două categorii dintre cei care îl înșală pe împărat sunt prezentate prin cei doi președinți apostați și cei o sută douăzeci de prinți apostați. Cei doi președinți sunt puși în aceeași categorie cu Daniel, care este profetul. Cele două clase care îl înșală pe Darius reprezintă un grup de profeți mincinoși și un grup de preoți corupți.

„Anul cercetării” al lui Ieremia este judecata complotiștilor care l-au înșelat pe Darius. Judecata prorocilor și preoților mincinoși este un subiect al Cuvântului profetic. Și, după cum o preoțime coruptă a condus și a înșelat autoritățile romane împotriva lui Hristos, complotul din Daniel șase abordează tocmai acel adevăr profetic.

Liniile profetice ale capitolului cinci din Daniel înfățișează judecata executivă adusă asupra cornului republican și asupra națiunii Statelor Unite la legea duminicală. Acea judecată este împlinită prin Islamul celei de-a treia Vai, care s-a strecurat în împărăție prin zidul nevegheat de la miazăzi. Linia legii duminicale din capitolul trei din Daniel identifică poporul lui Dumnezeu ca fiind înălțat ca un steag pentru întreaga lume chiar în acel timp. Capitolul șase se concentrează asupra judecății aduse asupra prorocilor mincinoși în aceeași istorie.

La legea duminicală din Statele Unite, cornul protestant apostat este alcătuit din două clase: una care susține duminica drept ziua de închinare, și cealaltă care pretinde în zadar că susține Sabatul drept ziua de închinare. Corespondenții lor din cadrul cornului republican sunt partidele Democrat și Republican. Fiecare dintre cele două coarne apostate a fost prefigurat de saduchei și farisei în vremea lui Hristos. Cei doi președinți apostați și cei o sută douăzeci de preoți din înșelăciunea lui Darius reprezintă, de asemenea, cele două categorii ale cornului apostat al protestantismului. Deși, în vremea în care s-a petrecut istoria, ei erau în realitate figuri politice, contextul profetic arată că puterea religioasă apostată este aceea care înșală statul.

Episodul, așa cum este ilustrat la Muntele Carmel, identifică două categorii de proroci mincinoși: prorocii lui Baal și prorocii dumbrăvii (Aștarot). Împreună, ei preînchipuie unirea dintre biserică și stat, căci Baal este o zeitate de parte bărbătească, iar Aștarot este o zeitate de parte femeiască. În cele din urmă, Ilie i-a executat pe prorocii mincinoși de la Muntele Carmel, după cum și confederația din Daniel capitolul șase a fost aruncată în groapa cu lei.

În aceeași istorie a Muntelui Carmel, reprezentată de Ioan Botezătorul, puterea care înșală este fiica. Ambele istorii îi identifică pe înșelători ca dansând, fie în jurul jertfei lor pe Muntele Carmel, fie la petrecerea de aniversare, în beția lui Irod, unde Salome și-a făcut dansul înșelăciunii. Împreună, cele două linii identifică unirea dintre biserică și stat care este pe deplin formată la legea duminicală și faptul că bisericile apostaziate ale Statelor Unite sunt fiicele Irodiadei, care este Izabela, amândouă reprezentând catolicismul. Ziua de naștere a lui Irod marchează sfârșitul celei de-a șasea împărății a fiarei pământului, dar, simultan, marchează ziua de naștere a celei de-a șaptea împărății a profeției biblice (Națiunile Unite).

În însăși făgăduința făcută Salomeei, Irod este de acord să-i dea Salomeei jumătate din împărăția sa, identificând astfel cea de-a șaptea împărăție ca reprezentând o combinație de o jumătate biserică și o jumătate stat. Împărăția începe atunci când capul lui Ioan este dat Irodiadei. Din acest motiv, cea de-a șaptea împărăție este reprezentată în Apocalipsa, capitolul șaptesprezece, ca dăinuind doar puțină vreme. La legea duminicală este instituită uniunea întreită, căci acolo cei zece împărați sunt de acord să-și dea împărăția lor de scurtă durată fiarei pentru un „ceas”. Acest „ceas” este „ceasul” crizei legii duminicale, care începe în Statele Unite și se încheie atunci când Mihail Se ridică.

Cei zece împărați, reprezentați de Irod, sunt de acord, la nașterea celei de-a șaptea împărății, să dea jumătate din împărăția lor fiarei în timpul crizei legii duminicale, care este reprezentată ca „un ceas”. În acel „ceas”, scrierea este trasată pe zidul lui Belșațar. În acel „ceas”, Șadrac, Meșac și Abed-Nego sunt aruncați în cuptor și sunt înălțați într-un nor, așa cum sunt cei doi martori din Apocalipsa, capitolul unsprezece. Întreita unire este adusă laolaltă prin amăgirea înfăptuită de fiara pământului, care face să coboare foc din cer înaintea oamenilor.

Lumea este înșelată, nu atât prin minunile în sine, cât prin „mijloacele acelor minuni” pe care el avea putere să le facă. Expresia „mijloacele acelor minuni” este o formulare adăugată, însă ea așază accentul corect asupra minunilor, fapt care trebuie observat cu grijă. Felul în care mesajul fals (foc din cer) înșală lumea este important de recunoscut, căci ne aflăm acum chiar în acea istorie în care populațiile planetei Pământ sunt hipnotizate printr-o „super-autostradă a informației”, controlată și manipulată de negustorii globaliști ai pământului. Acest subiect îl vom lăsa pentru articole ulterioare, însă observăm acum doar că înșelarea președinților și a prinților, care a fost săvârșită asupra lui Darius, este un subiect profetic specific, care conține câteva elemente conexe ce trebuie recunoscute.

Uniunea întreită este adusă împreună prin amăgirea dansului senzual al Salomeei înaintea mai-marilor la ospățul zilei de naștere a lui Irod. Amăgirea care a fost impusă lui Pilat, care era de natură dublă, și anume acuzația că Hristos provoca și încuraja răzvrătirea împotriva puterii de stat și, de asemenea, că blasfemia împotriva puterii religioase. În acea istorie, trei adversari s-au unit. Puterea romană (statul), Baraba, un Hristos fals (profetul mincinos), și biserica iudaică apostată (fiara). Biserica apostată a înșelat autoritatea romană (statul) prin minciuna dublă a răzvrătirii și a blasfemiei.

Când Darius este, în cele din urmă, trezit la motivația înșelătorilor săi, el este silit să-l arunce pe Daniel în groapa cu lei. Daniel a încălcat legea statului prin ascultarea sa de Legea lui Dumnezeu. Minciuna prezentată lui Darius a fost împlinită prin înălțarea mândriei lui Darius, împiedicându-l astfel să recunoască motivația înșelătorilor săi. Minciuna și înșelăciunea din istoria lui Daniel și a gropii cu lei identifică ascultarea de Dumnezeu drept blasfemie și răzvrătire, ceea ce a fost aceeași înșelăciune dublă de la cruce, iar waymark-ul crucii se aliniază cu waymark-ul legii duminicale.

Pedepsirea puterii religioase amăgitoare constituie un subiect al profeției biblice, după cum și faptul că puterea religioasă înșală puterea de stat.

Liderii religioși sunt atacați după încheierea timpului de probă, căci turmele lor recunosc că au fost înșelate printr-o minciună răspândită de conducătorii religioși. Președinții și prinții, împreună cu familiile lor, au suferit cu toții aceeași judecată retributivă pentru minciuna pe care au propagat-o. Când Ilie i-a ucis pe prorocii mincinoși la Muntele Carmel, aceeași retribuție este reprezentată la „marele cutremur” din capitolul unsprezece al cărții Apocalipsa, când „șapte mii” sunt răsturnați.

En la consumación del gran terremoto de la Revolución Francesa, los siete mil que fueron muertos representaban a la realeza de Francia. En la “hora” del gran terremoto, es decir, la ley dominical, los siete mil que son muertos representan a los Adventistas del Séptimo Día que se inclinan ante Roma, pues únicamente aquellos que comprenden la responsabilidad del sábado del séptimo día reciben la marca de la bestia cuando llega la ley dominical.

Cei „șapte mii” care sunt doborâți în „ceasul” marelui cutremur, adică legea duminicală, sunt de asemenea puși în paralel cu cei „șapte mii” care au refuzat să se plece înaintea Izabelei în vremea lui Ilie.

Prima referință la șapte mii identifică un grup credincios care a refuzat să se plece înaintea Izabelei, iar ultima referință reprezintă o rămășiță care se pleacă înaintea Izabelei. Când papalitatea cucerește țara cea slăvită (fiara pământului din Apocalipsa treisprezece), la legea duminicală, o clasă este „răsturnată”, iar o altă clasă scapă din mâna controlului Babilonului, căci atunci începe solia de a ieși din Babilon.

রবিবারের আইন প্রণয়নের সময়ে অনেক দেশ “উল্টে ফেলা” হয় না; বরং “countries” শব্দটি একটি সংযোজিত শব্দ, কারণ সেই সময়ে বহু পৃথক সেভেন্থ-ডে অ্যাডভেন্টিস্ট উল্টে ফেলা হয়, কেননা তখন তৃতীয় দূতের আলোর প্রতি জবাবদিহিতার মধ্যে একমাত্র তারাই অবস্থান করে। তারাই সেই “many,” কারণ তারাই ছিলেন তাদের মধ্যে অন্তর্ভুক্ত হওয়ার জন্য আহূত, যারা ঈশ্বরের সীল গ্রহণ করেছিল; কিন্তু তারা সেই আহ্বান প্রত্যাখ্যান করেছিল।

Amăgirea prinților și a președinților din capitolul șase al cărții lui Daniel identifică pedepsirea puterii religioase care înșală puterea statală.

Vom continua cartea lui Daniel în articolul următor.