The Eighth is of the Seven - Number One

William Miller și-a întemeiat mesajul profetic pe cadrul celor două puteri pustiitoare, pe care le-a identificat în mod corect ca fiind Roma păgână și Roma papală.

Teologii adventismului recunosc faptul că cadrul de aplicare profetică al lui Miller îl constituiau cele două puteri pustiitoare ale păgânismului și papalității, chiar dacă ei îl consideră doar ca pe o analiză a istoriei millerite, și nu ca pe un adevăr care i-a fost dat de Dumnezeu.

„Îngerul Său” este identificat în mod direct de către sora White ca fiind Gabriel.

„Minunat gând — că îngerul care stă cel mai aproape în cinste de Fiul lui Dumnezeu este cel ales să descopere minții lui William Miller planurile lui Dumnezeu.” Nu numai Gabriel, ci și îngeri, la plural, i-au călăuzit înțelegerea profețiilor „care fuseseră întotdeauna întunecate pentru poporul lui Dumnezeu”. Gabriel și alți îngeri l-au condus pe Miller prin Biblie, în mod consecutiv, începând de la Geneza. De aceea, el a fost condus la cea mai lungă profeție de timp din Biblie, care este „șapte vremi” (două mii cinci sute douăzeci de ani) din Leviticul douăzeci și șase, cu mult înainte de a fi condus la cele două mii trei sute de zile din Daniel capitolul opt și versetul paisprezece.

Regula primei mențiuni stabilește că primul lucru menționat este de cea mai mare însemnătate, iar primul lucru menționat în Apocalipsa, capitolul unu, versetul unu, este procesul de comunicare pe care Tatăl îl folosește atunci când îi dă un mesaj lui Isus, care, la rândul Său, îl dă îngerului Său, care apoi îl dă unui profet, care apoi îl scrie și îl trimite bisericilor. Când adventismul a respins lucrarea și descoperirile lui William Miller, nu numai că și-a respins temeliile, ci a respins și însuși procesul de comunicare care l-a condus pe Miller în înțelegerile sale și a respins procesul care este singura cale prin care oamenii pot înțelege Descoperirea lui Isus Hristos, care este deschisă chiar înainte de încheierea timpului de probă.

Miller a fost condus să înțeleagă că cele șapte vremi din Leviticul au început în 677 î.Hr. Abia în 1856 Domnul l-a folosit pe Hiram Edson pentru a identifica faptul că împrăștierea celor șapte vremi a fost adusă, de asemenea, asupra celor zece seminții de nord ale lui Israel. Domnul căuta să dezvolte înțelegerea celor șapte vremi în armonie cu descoperirea fundamentală a lui Miller cu privire la cele șapte vremi, dar mergând cu mult dincolo de aceasta. Însă, în 1856, lumina prezentată de Hiram Edson a ajuns în chip misterios la un sfârșit, căci al optulea articol din serie s-a încheiat cu cuvintele lui James White, pe atunci editor al Review and Herald: „Va urma.” Trebuia să „continue”, dar nu înainte de perioada de după 11 septembrie 2001, când Domnul Și-a condus poporul la „vechile cărări” și, în cele din urmă, la seria neterminată de articole scrise de Hiram Edson.

Nu abordăm în prezent răzvrătirea care a început la scurt timp după marea dezamăgire, ci doar subliniem că, deși Miller a fost condus la „cele șapte vremi” din Leviticul douăzeci și șase, este limpede că Domnul a hotărât să sporească înțelegerea inițială a celor șapte vremi dincolo de înțelegerea fundamentală pe care Miller o avea asupra acestui subiect. El l-a ales pe Hiram Edson, același slujitor din chiar acea istorie pe care îl alesese mai înainte pentru a primi viziunea lui Hristos intrând în Locul Preasfânt la 23 octombrie 1844.

Acesta este motivul pentru care am folosit cuvintele teologului adventist pentru a recunoaște că cadrul tuturor aplicațiilor profetice ale lui Miller se întemeia pe înțelegerea sa a celor două puteri pustiitoare care, în cartea lui Daniel, sunt reprezentate ca „necurmata” (păgânismul), care este întotdeauna asociată fie cu „fărădelegea”, fie cu „urâciunea”, amândouă reprezentând aspecte diferite ale puterii pustiitoare a papalității. Înțelegerea fundamentală a lui Miller cu privire la puterile romane a sporit foarte mult de la istoria pe care o reprezintă.

Îngerii lui Dumnezeu, inclusiv Gabriel, l-au călăuzit pe Miller către înțelegerile pe care le-a proclamat. Aceste înțelegeri au inclus profețiile pe care le-a proclamat, regulile de interpretare biblică pe care le-a folosit, precum și cadrul care i-a îngăduit să organizeze în mod corect profețiile. Lui Miller i-a fost dat cadrul potrivit căruia cele două puteri pustiitoare prezentate în Daniel erau Roma păgână și Roma papală. Future for America a fost condusă la cadrul celor trei puteri pustiitoare: balaurul, fiara și prorocul mincinos.

Cadru lucrării Future for America este întemeiat pe lucrarea lui Miller, dar merge dincolo de punctul în care s-a oprit lucrarea lui. Adventismul a părăsit cadrul său și s-a întors la teologia protestantismului apostat și a Romei. Aceeași linie profetică este reluată în cartea Apocalipsei, care a început în cartea lui Daniel.

Miller nu putea înțelege profețiile cărții Apocalipsei, căci linia păgânismului și a papalității, atât de clar identificată în Daniel, este extinsă în cartea Apocalipsei pentru a include următoarea putere persecutorie care apare pe scena istoriei profetice.

Pentru Miller, fiara din mare și fiara din pământ din Apocalipsa treisprezece reprezentau Roma păgână, urmată de Roma papală. Miller a încercat, de asemenea, să aplice cadrul său de interpretare la Apocalipsa șaptesprezece, însă vindecarea rănii de moarte a papalității, rolul profetic al Statelor Unite și al Organizației Națiunilor Unite se aflau în afara cadrului divin care îi fusese dat prin îngeri. Pentru el, fiara care se ridica din pământ în Apocalipsa treisprezece era papalitatea.

Miller a fost solul care trebuia să fie folosit pentru a îndepărta mantia protestantismului din mâinile protestanților de nume care ieșiseră din Evul Întunecat. Perioada în care Statele Unite aveau să vorbească asemenea unui balaur, când republicanismul s-a transformat într-o democrație și protestantismul apostat urma să se unească cu guvernarea apostată și să repete unirea dintre biserică și stat, care este chipul papalității, era încă în viitor în vremea lui. Din acest motiv, el a încercat să așeze cartea Apocalipsei în cadrul divin care îi fusese dat de îngeri.

A fost ales să înțeleagă creșterea cunoștinței care a fost produsă în 1798, când vedenia de la râul Ulai din Daniel opt și nouă a fost desigilată. În viitor, pentru America urma să fie înțelegerea vedeniei râului Hidechel din Daniel capitolele zece până la doisprezece, care a fost desigilată în 1989, când, așa cum este descris în Daniel unsprezece, versetul patruzeci, țările care reprezentau fosta Uniune Sovietică au fost măturate de papalitate și de Statele Unite.

Cadrul care i-a fost dat prin îngeri organizației Future for America s-a întemeiat pe identificarea și aplicarea profeției în contextul întreitei uniri a balaurului, a fiarei și a prorocului mincinos.

Milleriții au prezentat mesajul primului și al celui de-al doilea înger, anunțând deschiderea judecății. Viitor pentru America prezintă mesajul celui de-al treilea înger.

Pentru a prezenta corect solia îngerului al treilea, trebuie să prezentați și soliile primilor doi îngeri, căci ni se spune că nu poate exista o a treia fără o primă și o a doua. Prima și a doua solie sunt temelia, iar a treia este piatra din capul unghiului, însă solia a treia nu va nega niciodată și nu va contrazice prima și a doua. Dacă o face, nu este solia autentică.

Iri inyigisho nziza cyane y’amateka y’Abamilerite n’amateka yacu. Abamilerite ni bo ntangiriro, natwe turi iherezo. Batanze kandi babaho ubutumwa bwa marayika wa mbere n’ubwa kabiri. Natwe dutangaza ubutumwa bwa marayika wa gatatu. Ubutumwa bwabo bwadakurwaho ikimenyetso (iyerekwa rya Ulai) buboneka mu bice bibiri bya Daniyeli, naho ubwacu (iyerekwa rya Hiddekel) buboneka mu bice bitatu. Bamenye ishyano rya mbere n’irya kabiri, kandi babayeho mu isohozwa ry’ishyano rya kabiri. Natwe tumenya kandi tubaho mu isohozwa ry’ishyano rya gatatu. Urwego rwabo rw’ishyirwa mu bikorwa ry’ubuhanuzi rwari Roma ya gipagani (ikiyoka) na Roma ya gikipapa (inyamaswa). Urwego rwacu rw’ishyirwa mu bikorwa ry’ubuhanuzi ni Roma y’iki gihe nk’inyamaswa y’ubwoko butatu.

Pe măsură ce începem să analizăm caracteristica Romei papale din capitolul șaptesprezece al Apocalipsei, ca fiind a opta care este dintre cele șapte, este util să luăm în considerare ce au înțeles milleriții despre Roma în timpul istoriei de temelie. Cel de-al treilea înger va avea lumină suplimentară, dar acea lumină nu va contrazice niciodată adevărul stabilit.

Daniel capitolele doi, șapte, opt, unsprezece și doisprezece identifică Roma, printre alte puteri. Considerăm cele două faze ale Romei înainte de 1798 — păgână și papală — ca fiind cadrul pentru aplicațiile profetice ale lui Miller. Miller și pionierii identifică faptul că „jefuitorii poporului tău” din Daniel capitolul unsprezece, versetul paisprezece, reprezintă Roma.

Există cel puțin două aspecte importante de luat în considerare în cadrul acestui verset. Cuvântul „viziune” din verset este unul dintre cele două cuvinte ebraice din cartea lui Daniel care sunt traduse prin „viziune”. Unul dintre cuvintele ebraice traduse prin „viziune” este châzôn și înseamnă un vis, sau o profeție, ori o viziune. Cuvântul châzôn desemnează istoria profetică, sau o perioadă de timp, și se găsește de zece ori în Daniel și este tradus întotdeauna prin „viziune”.

Cealalt cuvânt ebraic care este, de asemenea, tradus prin „viziune” este mar-eh’ și înseamnă înfățișare. Cuvântul mar-eh’ desemnează o vedere singulară, un moment precis în timp. Cuvântul ebraic mar-eh’ se găsește de treisprezece ori în Daniel și este tradus de șase ori prin „viziune”, de patru ori prin „înfățișare”, de două ori prin „aparență” și o dată prin „bine plăcut la chip”.

Tâlharii poporului tău reprezintă Roma și, prin urmare, subiectul profetic al Romei este cel care stabilește „viziunea” profetică în cartea lui Daniel. Din acest motiv, este important să se înțeleagă semnificația Romei ca simbol profetic.

Logica profetică cere ca termenul „viziune”, care reprezintă istoria profetică, să fie aceeași „viziune” la care se face referire în cartea Apocalipsa, căci Inspirația identifică faptul că Daniel și Apocalipsa sunt aceeași carte, că se completează reciproc, că se aduc una pe cealaltă la desăvârșire și că aceeași linie de profeție care se află în Daniel este reluată în Apocalipsa. Aceste puncte prezentate în Spiritul Profeției au fost deja incluse în această serie de articole, astfel că nu le voi include din nou. Voi adăuga un alt punct pe care l-am inclus deja de asemenea din Sister White. Acest punct este că toate cărțile Bibliei se întâlnesc și se încheie în cartea Apocalipsa. „Viziunea” istoriei profetice (châzôn), care se găsește în Daniel și este stabilită prin subiectul profetic al Romei, reprezintă viziunea istoriei profetice în întreaga Biblie. Toate cărțile Bibliei se întâlnesc și se încheie în Apocalipsa, iar Dumnezeu nu Se contrazice niciodată. Niciodată! Dacă socotiți că a făcut-o, înțelegeți greșit ceva. Exact același cuvânt ebraic (châzôn) este tradus, de asemenea, prin „viziune” în cartea Proverbelor.

Acela este primul aspect de luat în considerare cu privire la verset. Dacă înțelegem greșit Roma, atunci nu putem stabili viziunea istoriei profetice. Acest fapt definește, în esență, eforturile iezuiților și ale altora de-a lungul istoriei, care au introdus o teologie contrafăcută pentru a distruge subiectul profetic al Romei. Pe măsură ce luăm în considerare înțelegerea fundamentală a Romei, ar trebui să ținem seama de acest lucru.

Dacă nu reușești să vezi semnificația anticristului (Roma), te vei alătura Romei, iar această avertizare este așezată în contextul capacității de a înțelege sau al incapacității de a înțelege cărțile lui Daniel și Apocalipsa. Milleriții au clădit înțelegerea fundamentală a adventismului pe identificarea de către ei a Romei. Ei au înțeles că Roma era reprezentată prin două puteri pustiitoare, că amândouă erau faze ale Romei, însă nu se aflau într-un punct al istoriei în care să vadă Roma ca pe o uniune întreită, așa cum este reprezentată în cartea Apocalipsei. Daniel este, prin urmare, temelia reprezentată de milleriți, iar Apocalipsa este piatra din capul unghiului, reprezentată de Future for America. Există un alt aspect din Daniel 11, versetul 14, pe care dorim să-l identificăm.

മില്ലറും ആദ്യകാല മുന്‍ഗാമികളും നെബൂഖദ്നേസറുടെ സ്വപ്നത്തിലെ പ്രതിമ ബാബിലോൻ, മേദോ-പേർഷ്യ, ഗ്രീസ്, റோம் എന്ന നാല് രാജ്യങ്ങളെ പ്രതിനിധീകരിക്കുന്നതായി മനസ്സിലാക്കിയിരുന്നു. നാലാമത്തെ രാജ്യത്തിന് അപ്പുറം അവർക്ക് കാണാനായില്ല; കാരണം, പാപ്പൽ റோம் റോമിന്റെ ഒരു രണ്ടാം ഘട്ടം മാത്രമാണെന്നും അതുകൊണ്ട് നാലാമത്തെ രാജ്യം 1798-ൽ അവസാനിച്ചതാണെന്നും അവർ മനസ്സിലാക്കിയിരുന്നു. ചരിത്രത്തിലെ അവരുടെ ദൃഷ്ടികോണത്തിൽ ശേഷിച്ചിരുന്ന ഏക പ്രവചനപരമായ വഴിക്കുറി, പർവതത്തിൽനിന്ന് വെട്ടിയെടുത്ത കല്ല് പ്രതിമയുടെ പാദങ്ങളിൽ ഇടിക്കുന്ന ക്രിസ്തുവിന്റെ രണ്ടാം വരവായിരുന്നു. മില്ലറൈറ്റുകൾ പൗരാണിക റോമും പാപ്പൽ റോമും തമ്മിലുള്ള പ്രവചനപരമായ വ്യത്യാസങ്ങളെ തിരിച്ചറിഞ്ഞിരുന്നു; എന്നാൽ 1798-നെ ക്രിസ്തുവിന്റെ മടക്കവരവുമായി ഒത്തുനിര്‍ത്തേണ്ടിവന്നതിനാൽ, നാല് രാജ്യങ്ങളെക്കാൾ അപ്പുറം അവർക്ക് കാണാനായില്ല.

Apocalipsa șaptesprezece este ultima identificare a împărățiilor profeției biblice și arată că șapte împărății au căzut și că a opta împărăție este uniunea întreită a Romei moderne. Dacă prima referire la împărățiile profeției biblice este Daniel capitolul doi, și cu siguranță așa este, atunci ultima referire ar trebui să fie ilustrată prin prima referire. Cum pot cele patru împărății din Daniel capitolul doi să fie în acord cu opt împărății în Apocalipsa șaptesprezece?

Daher denkt daran, während wir fortfahren: Die Milleriten konnten keine prophetischen Ereignisse jenseits ihrer eigenen Geschichte erkennen. Die Botschaft, die sie verstanden und verkündigten, bezeichnete die Wiederkunft Christi als den nächsten Wegmarkstein der prophetischen Geschichte. Wenn jedoch sowohl das milleritische Verständnis Roms als des Symbols, das die Vision der prophetischen Geschichte begründet, als auch Daniel Kapitel zwei milleritische Grundwahrheiten sind, wie kann dies dann mit den acht Königreichen in Kapitel siebzehn der Offenbarung übereinstimmen?

Dacă nu sunteți sigur că chipul din Daniel doi este fundamental, tot ce trebuie să faceți este să luați în considerare hărțile pionierilor din 1843 și 1850. Amândouă înfățișează chipul din Daniel doi. La fel de semnificativ este faptul că Ellen White arată că ambele hărți au fost făcute sub îndrumarea lui Dumnezeu și potrivit planului Său.

Cu privire la diagrama din 1850, ea a declarat:

Kuna methali ya kale kutoka ulimwenguni isemayo, “Hitilafu ina njia nyingi, lakini kweli ina njia moja tu.” Zipo hitilafu mbalimbali ambazo zimetumiwa kuwazuia watu wasitambue kwamba Rumi ya kisasa katika Ufunuo kumi na saba ndiyo kichwa cha nane kilicho cha wale saba. Mojawapo ya hitilafu hizo inayotumiwa na wanatheolojia wa Uadventista ni upotoshaji wa falme za historia. Hapa sirejelei falme za unabii wa Biblia; haya ni majina mawili tofauti. Falme za unabii wa Biblia zinaanzishwa juu ya kutajwa kwa kwanza katika Danieli sura ya pili, lakini kulikuwapo falme za historia zilizotangulia Babeli. Ellen White anatambulisha kwa uwazi falme za historia zilikuwa zipi, lakini wanatheolojia wa Uadventista hupuuza ushuhuda uliovuviwa na kuunda mfuatano wa falme za historia unaotia ukungu katika uelewa kwamba Rumi daima hujitokeza ya nane na ni ya wale saba. Hata hivyo, ni Rumi inayolianzisha ono hilo.

Teologii adventismului și ai protestantismului apostat sugerează că împărățiile istoriei au fost Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia, Grecia, Roma și așa mai departe. Sora White ne informează că există o a treia împărăție a istoriei, pe care ei aleg să o omită. Omit ei acea împărăție sau omit ei Spiritul Profeției? Pe amândouă.

Această afirmație conține multă lumină pentru timpul nostru, însă ceea ce doresc să subliniez este că sora White arată în mod clar că împărăția din istorie care a precedat Babilonul a fost Israelul, nu Asiria. Împărățiile istorice folosite de teologi omit Israelul ca împărăție a istoriei, în ciuda puterii și slavei care au fost statornicite în timpul domniei regelui Solomon și în ciuda mărturiei directe a inspirației, prin Ezechiel și Ellen White, că coroana lui Israel a trecut la Babilon.

Dacă aplicăm comentariul inspirat la împărățiile istoriei, constatăm că Israel trebuie socotit printre acele împărății. Israel, Asiria și Egiptul sunt împărății ale istoriei care au precedat prima împărăție a profeției biblice, care a fost Babilonul. Prin urmare, a patra împărăție a „istoriei” a fost Babilonul, a cincea a fost Medo-Persia, a șasea a fost Grecia, a șaptea a fost Roma păgână, iar a opta a fost Roma papală, care era dintre cele șapte, căci ea reprezintă a doua fază a Romei păgâne. În cadrul împărățiilor istoriei, Roma papală este a opta și este dintre cele șapte.

În Daniel șapte avem împărățiile profeției biblice reprezentate prin fiare. Babilonul este leul, urmat de ursul Medo-Persiei. A treia a fost Grecia, ca leopardul, iar apoi Roma, ca fiara „înfricoșătoare și grozavă”, care avea „dinți de fier”. Fiara înfricoșătoare, în acord cu chipul din Daniel doi, este Roma, a patra împărăție a profeției biblice.

Milleriții au înțeles că a patra împărăție era Roma, astfel că au înțeles în acest fel caracteristicile fiarei celei înspăimântătoare și au aplicat pur și simplu toate caracteristicile profetice ale fiarei asupra celei de-a patra împărății. Ei au văzut distincția dintre Roma păgână și Roma papală în pasaj, dar nu au putut vedea o a cincea împărăție a profeției biblice, căci au folosit în mod corect prima menționare a împărățiilor profeției biblice ca punct de referință. Dar distincția dintre cele două Rome se află în pasaj, ceea ce ne permite să considerăm distincția dintre cele două Rome ca reprezentând două împărății. Însă acesta nu este punctul pe care îl avem în vedere.

Al patrulea imperiu din Daniel doi este Roma. Cele zece coarne reprezintă cele zece națiuni care reprezintă împărăția Romei păgâne, iar înainte ca Roma papală să preia controlul lumii în 538, trei dintre acele împărății aveau să fie îndepărtate, sau smulse. Apoi avea să se ridice „cornul” „mic” din versetul opt, cu „ochi ca ochii de om și o gură care vorbea lucruri mari”. Dacă avem zece coarne în al patrulea imperiu și trei sunt îndepărtate pentru ca „cornul mic” să înlocuiască acele trei coarne, atunci, când cele trei coarne sunt îndepărtate, rămân șapte coarne, iar cornul mic este al optulea, căci Roma se ridică întotdeauna a opta și este dintre cele șapte. Există multă lumină cu privire la Roma în cele două faze ale ei în acest capitol, însă aici oferim pur și simplu o a doua mărturie că, în mod profetic, precum și istoric, Roma se ridică a opta și este dintre cele șapte.

În capitolul opt găsim dezvoltarea capitolului șapte. Capitolul identifică din nou împărățiile profeției biblice, dar omite prima împărăție, Babilonul, deoarece atunci când Daniel a primit vedenia din capitolul opt, sfârșitul Babilonului era foarte aproape. În acest capitol, Medo-Persia este reprezentată printr-un berbec care avea două coarne. Grecia este reprezentată printr-un țap cu un corn, care este frânt și face să iasă patru coarne din cornul frânt. Apoi, după Grecia, urmează un „corn mic”, iar încă o dată cornul mic reprezintă Roma. Deși Roma nu a fost un descendent direct al imperiului Greciei, pasajul înfățișează cornul mic ca ieșind dintr-unul dintre cele patru coarne care s-au ridicat în împărăția greacă după ce primul corn — reprezentându-l pe Alexandru cel Mare — a fost frânt. Roma nu a fost un descendent al grecilor, dar și-a început cucerirea lumii din zona Greciei și, în acest sens, a ieșit dintr-unul dintre acele patru coarne.

Aşadar, în capitolul opt găsim un al doilea martor pentru capitolul şapte. Medo-Persia avea două coarne, Grecia avea unul, iar după aceea încă patru coarne. Aceasta înseamnă şapte coarne înaintea celui al Romei, întrucât cornul cel mic a ieşit dintr-unul dintre cele patru coarne ale Greciei. Doi plus unu plus patru fac şapte; apoi Roma, cornul cel mic, este al optulea şi este dintre cei şapte. Este vrednic de remarcat că, în acest pasaj, care arată că Roma iese dintr-unul dintre coarnele greceşti, se află unul dintre cele mai mari argumente profetice pe care Miller şi împreună-lucrătorii săi au trebuit să le înfrunte în istoria lor.

Atano ar’iyo mateka y’Amateka y’Abaporotesitanti bashimangiye ko rya hembe rito ry’i Roma ritashoboraga kuba Roma, kuko ubuhanuzi bwerekana ko iryo hembe rito ryaturutse muri rimwe mu mahembe ane y’Abagiriki. Ni yo mpamvu bavugaga ko iryo hembe rito ryagereranyaga Antiyokusi Epifane, umwe mu bami b’Abaselewukiya bakomeje kubaho mu mateka nyuma y’itandukana ryabayeho nyuma y’urupfu rwa Alegizandere Mukuru. Impaka zo mu mateka y’Abamilerite kuri iki kibazo zari zikomeye cyane ku buryo, ku mbonerahamwe yo mu 1843, handitswe impaka zirwanya inyigisho y’Abaporotesitanti zashingiye ku kuba Daniyeli yarabonye iryo hembe rito risohoka muri rimwe mu mahembe ane y’Abagiriki, bityo rikaba ritashoboraga kwerekana Roma, kuko Roma itakomotse ku Bugiriki. Izo mpaka zagize ingaruka ku mirongo yose yo muri Daniyeli aho Roma igaragazwa. Umwanya w’Abaporotesitanti warimo ko “abambuzi bo mu bwoko bwawe” bo mu murongo wa cumi na kane wa Daniyeli cumi n’umwe bagombaga kuba Antiyokusi Epifane. Ni yo mpamvu Abamilerite bashyize ku mbonerahamwe, uwo Mushiki waacu White yavuze ko “wayobowe n’ukuboko k’Umwami kandi ko utagombaga guhindurwa,” inyandiko yerekeye Antiyokusi Epifane igaragaza impamvu atashoboraga kuba ubwo bwami bwa kane. Mbese ni Roma ishyiraho iyerekwa ry’amateka y’ubuhanuzi, cyangwa ni umwami w’Umuselewukiya wapfuye imyaka irenga ijana mbere y’uko Kristo avuka wagereranyaga ubutegetsi bwahagurukiye kurwanya Kristo igihe yabambwaga?

Întrebarea care s-ar putea ridica este: de ce i-a fost arătat lui Daniel că Roma ieșea din unul dintre coarnele grecești, dacă Roma nu era un urmaș direct al Greciei? Răspunsul este că începutul ascensiunii Romei la putere a început în acea regiune care fusese mai înainte teritoriu grecesc; dar de ce a fost prezentată profeția într-un asemenea fel încât să îngăduie această confuzie?

ᎤᏁᎳᏅᎯ ᏧᏓᏳᎪᎯᏍᏗ ᎠᏎ ᏌᏊ ᎤᏓᏑᏴᎢ, ᎶᎻ ᎢᎸᎯᏢ ᎤᎴᏅᮢᎢ ᎤᏟ ᎠᎵᏰᎢᎵᏒ ᎤᏩᏒ, ᎾᏍᎩ ᏥᎩ ᎶᎻ ᎪᎱᏍᏗ ᎤᏍᏆᏂᎪᏗ ᏧᏁᎳᏗ ᎢᏯᏍᏗ ᏱᎩ ᎦᎵᏉᎩ ᎠᎴ ᏦᎢᏁ ᏧᏓᎴᏅ ᎬᏩᎦᏛᎯ ᎨᏒ ᎾᏍᎩ ᎠᏥᏁᎢᏍᏗᏱ ᏥᎩ, ᎶᎻ ᎪᎯᏳᎲ ᎪᎢᎯᏏ ᎤᎾᏤᎵᎪᏗ ᎠᏓᏁᎸ ᎠᏥᎦᎸᏉᏗᏍᎬᎢ, ᎾᏍᎩᏃ ᎠᎵᏍᏆᏂᎪᏛ ᎤᏍᏗ ᎶᎻ ᏦᎢᏁ ᏧᏓᎴᏅ ᎬᏩᎦᏛᎯ ᎨᏒ ᎠᏥᏍᏆᏂᎪᏗᏱ. Ꮎ ᎠᎵᏍᏆᏂᎪᏛ ᎤᏣᏘ ᎠᎵᏰᎢᎵᏍᏗ ᎾᏍᎩᏂ, ᎥᏝ ᎻᎳᏓᏭᏍᏗᎠᏂ ᎤᎾᏙᎴᎰᎯᏍᏗ ᎨᏎ Ꮎ ᎢᏳᏍᏗ ᏧᏓᏅᏖᎬ ᎠᏁᎯ ᎨᏎ ᏧᏎᎢᏳᏒᎢ. Ꮎ ᎢᎬᏱᏊ ᏂᎦᎥ ᏗᎪᎵᏰᎥᎢ, 1843 ᎠᎴ 1850 ᏗᏟᎶᏍᏗ ᎪᏪᎵ ᎤᏅᏒᎢ ᎠᏥᏁᎬ ᏗᎦᎪᎵᏰᎥ ᎾᏍᎩ ᎤᏂᎦᏛ ᎤᏓᏠᏱᎭ ᎠᏓᏰᎵᎯ ᎤᏂᏮᏔᏅᎯ ᏄᏍᏛ ᎤᏁᎳᏅᎯ ᏧᏓᏙᎴᣰᏍᏗ ᎧᏃᎮᏛ ᎠᏥᏃᎮᎭᎢ, ᏌᏊ ᎤᏩᏒ ᏗᎪᎵᏰᎥ ᎾᏍᎩ ᎠᏓᏟᎶᏍᏗᏍᎪᎢ ᎠᏂᏓᎪᏂᎦᏍ ᎢᏉᏂᏩᏂᏍ ᎥᏝ Ꮎ ᎠᏍᎦᏯ ᎦᎶᏁᏛ ᎢᎬᏱᏢ ᎬᏡᏓᏍᏔᏅᎯ ᎨᏒ ᎤᎾᏛᏁᏗ ᎨᏒᎢ, ᎾᏍᎩ ᏗᎧᎵᎢᏍᏔᏅ ᏗᏟᎶᏍᏗ ᎪᏪᎵᎢ ᎤᏣᏘ ᎠᎵᏰᎢᎵᏍᏗ ᎤᏓᏠᏱᎭ. ᎤᏲ ᎤᏰᎸᏗ ᎤᏍᏗ ᎾᏍᎩ, ᎠᏓᏫᏒᏂᏍᏗᎥᏍᎩ ᎤᎾᏓᏅᏒ ᏧᏂᎫᏴᎢ, ᎪᎯ ᎢᏳᏍᏗ ᎤᎾᏓᏕᎵᏍᎬᎢ ᏥᎩ ᎠᏍᎦᏯ ᏕᎨᏥᏅ ᎢᏯᏍᏗ ᏔᎵᏚᏁᎸ ᎢᎬᏱᏍᎪᎯᏁᎸ ᎢᎦᏚᎯᏍᏗ ᎤᏪᏥ ᎠᏂᏓᎪᏂᎦᏍ ᎢᏉᏂᏩᏂᏍ ᎨᏒᎢ ᎥᏝᏃ ᎶᎻ! ᎿᏉ Ꮎ ᎤᏂᏕᎵᏍᎪᎢ Ꮎ ᎻᎳᏓᏭᏍᏗᎠᏂ ᎤᏂᏍᎦᏅ ᎤᏣᏘ ᎬᏩᏂᏡᏗᏍᎬᎢ, ᎾᏍᎩ 1843 ᏗᏟᎶᏍᏗ ᎪᏪᎵ ᎤᏅᏒᎢ Ꮎ ᎠᏂᏁᎬ ᏧᏂᎦᏛᏗᏍᎬ ᎠᏓᏡᎬ ᎬᏩᏂᏟᎶᏍᏔᏅᎢ!

Împărățiile istoriei arată că Roma se ridică a opta și este dintre cele șapte. „Cornul cel mic” din capitolul șapte, care rostește „cuvinte mari împotriva Celui Preaînalt”, se ridică al optulea și este dintre cele șapte. Coarnele din capitolul opt arată că Roma se ridică a opta și este dintre cele șapte.

În articolul următor vom examina cum Roma modernă, așa cum este reprezentată în Apocalipsa șaptesprezece, se ridică a opta și este dintre cele șapte. Apoi ne vom întoarce la Daniel doi și vom identifica de ce cele patru împărății din Daniel doi, care constituie prima menționare a împărățiilor profeției biblice, sunt în acord cu cele opt împărății din Apocalipsa șaptesprezece.