Istoria ascunsă a versetului patruzeci – numărul douăzeci și opt

Conform inspirației, când este vorba despre inspirație, „fiecare fapt își are însemnătatea sa”, iar „fiecare principiu își are însemnătatea sa”.

Faptul este că expresia ebraică „ereb boqer” se găsește de opt ori în Biblie. Ea este tradusă întotdeauna prin „seară și dimineață”, cu excepția lui Daniel 8:14, unde este redată prin „zile”. Potrivit inspirației, versetul paisprezece este „temelia și stâlpul central al credinței advente”.

Faptul este, așadar, că „zilele” din verset reprezintă a opta ocurență din cele șapte ori în care este folosită acea expresie ebraică. Iar fenomenul biblic al călăuzirii profetice de către Dumnezeu a traducătorilor versiunii King James a asociat în mod intenționat enigma biblică a celui de-al optulea care este dintre cei șapte cu versetul ce reprezintă una dintre cele două viziuni din capitolul opt. Un cuvânt tradus prin „viziune” în capitolul opt este cuvântul ebraic „chazon”, iar celălalt este „mareh”. „Mareh” înseamnă înfățișare, iar viziunea „mareh” este viziunea înfățișării lui Hristos în Cuvântul profetic al lui Dumnezeu. Viziunea „mareh” din Daniel 8:14 arată că Hristos urma să Se arate și să vină deodată la templul Său la 22 octombrie 1844. Toate aceste adevăruri sunt fapte și își au relevanța lor pentru versetul care este stâlpul central, iar stâlpul central nu este o doctrină sau o profeție care s-a împlinit la 22 octombrie 1844; faptul este că versetul este Hristos, stâlpul central.

Acum suntem puși la încercare dacă vom intra în templu și dacă, după aceea, ne vom mărturisi păcatele și vom dobândi binecuvântarea îndreptățirii Sale. Această ultimă chemare de a intra în templu este înconjurată de piedici menite să împiedice intrarea noastră individuală, dar, dacă vom șovăi acum, vom fi „lăsați singuri în oroarea tăcută a nopții”. Dar acesta nu este singurul meu punct.

Un accent intenționat a fost pus asupra acestui verset de cea mai mare importanță prin includerea distincției cuvântului „zile”, care poartă cu sine enigma profetică potrivit căreia al optulea este din cei șapte, aceasta fiind una dintre roțile din timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii. În perioada sigilării, cornul protestant și cornul republican ale celui de-al șaselea regat al profeției biblice vor împlini amândouă enigma că al optulea este din cei șapte. Dintre cei opt președinți de la vremea sfârșitului din 1989 încoace, Trump a devenit al șaselea rege al celui de-al șaselea regat, iar după ce și-a câștigat al doilea mandat, a devenit al optulea care este din cei șapte. Prin acțiunea Statelor Unite de a repeta Edictul de la Milano din 313, mișcarea laodiceană a celor o sută patruzeci și patru de mii va deveni mișcarea filadelfiană a celor o sută patruzeci și patru de mii. Timpul sigilării se încheie la legea duminicală, când rana de moarte a papalității este vindecată, iar ea împlinește astfel enigma din Apocalipsa șaptesprezece ca al optulea care este din cei șapte. Un singur fapt, reprezentat într-o singură expresie ebraică, ca un singur cuvânt englezesc, aduce versetul care identifică deschiderea judecății în versetul care identifică încheierea judecății în timpul sigilării celor o sută patruzeci și patru de mii.

Fiecare fapt își are locul său și există o singură exprimare în care o construcție numerică a unui „număr” înmulțit cu un alt „număr” apare în Noul Testament și numai două în Vechiul Testament. Alfa „construcției numerice” se află în Geneza.

Construcția „numerică” omega se află în Matei.

Aceste pasaje reprezintă prima și ultima dată în Biblie când un număr este identificat ca urmând să fie înmulțit cu un alt număr. Există multe numere, însă alfa din Geneza și omega din Matei posedă o construcție numerică identică și folosesc aceleași două numere, „șapte” și „șaptezeci”.

Între alfa și omega; mijlocul și singurul alt loc unde există această construcție numerică este în Leviticul douăzeci și cinci. Acolo, cele două numere nu sunt „șapte” și „șaptezeci”, ci „de șapte ori șapte ani”.

Construcția numerică de mijloc folosește încă o dată numărul „șapte”, dar nu numărul „șaptezeci”. Pasajul în care se află conține o binecuvântare pentru ascultare și, de asemenea, un blestem pentru neascultare. Binecuvântările eliberării robilor și restaurării țării sunt puse în contrast cu blestemul de șapte ori, care este menționat de patru ori în capitolul douăzeci și șase din Levitic. Binecuvântarea includea susținerea de către Domnul în anii în care țara se odihnea și o binecuvântare dublă în anul Jubileului, iar blestemarea din capitolul douăzeci și șase este corespondentul în avertismentul legământului al celor două capitole.

Construcția numerică din mijloc apare în Leviticul 25:8 („de șapte ori câte șapte ani”). Ea este asociată imediat cu judecata împătrită „de șapte ori” din Leviticul 26. Astfel, construcția numerică din mijloc reprezintă atât o binecuvântare, cât și un blestem, alcătuind o mărturie dublă în cartea Leviticului. Construcția numerică fie a binecuvântării, fie a blestemului Jubileului este așezată între judecata lui Lameh și identificarea de către Isus a limitei timpului de probă. Toate trei laolaltă identifică o limită de probă, care, atunci când se va încheia, va manifesta o clasă care este binecuvântată și o clasă care este blestemată. Alfa și omega, reprezentând soliile primului și celui de-al treilea înger, identifică patru sute nouăzeci ca simbol al timpului de probă. Când aceasta este asociată cu blestemul sau binecuvântarea Jubileului, faptele devin importante pe măsură ce ne apropiem de studiul lui Ezechiel capitolul unu versetul unu, care îl plasează pe Ezechiel în al treizecilea an al celui de-al șaptesprezecelea ciclu jubiliar.

Acel ciclu jubiliar s-a încheiat la 22 octombrie 573 î.Hr. și prefigura nu doar 22 octombrie 1844, ci și legea duminicală care va veni în curând. Ne aflăm acum în 2026, care este al patruzeci și șaptelea an al celui de-al șaptezecilea ciclu jubiliar. Acest ciclu jubiliar a fost prefigurat de cel de-al „șaptesprezecelea” ciclu jubiliar, când Ezechiel se afla în al treizecilea an. El stătea în templu, reprezentându-i pe cei o sută patruzeci și patru de mii care, prin credință, au intrat în Locul Preasfânt la sfârșitul judecății, așa cum au făcut cei credincioși după 22 octombrie 1844. A nu sesiza „faptul” locului în care se află Ezechiel în istoria profetică în capitolul unu și versetul unu înseamnă a-ți pierde „orientarea”.

După ce a văzut slava Domnului arătată lângă râul Chebar, Ezechiel este smerit până în țărână, asemenea lui Daniel, Isaia și Ioan. Apoi, toate cele patru exemple oferă elemente ale ungerii celor care trebuie să dea solia unei biserici care nu va vedea și nu va auzi.

Sunt șase date în cartea lui Ezechiel care se referă la Ierusalim. Am tratat anterior prima și ultima dată, care se găsesc în capitolul unu, versetele unu și doi, iar apoi în capitolul patruzeci, versetul unu. Am tratat a doua dată, găsită în capitolul opt și versetul unu, dar numai în reprezentarea ei simbolică, fără a o plasa în legătură cu asediul și distrugerea Ierusalimului, iar întreaga carte se învârte în jurul acelei axe. Ierusalimul a fost distrus la sfârșitul anilor 586/585 î.Hr. Și în Ezechiel 33:21 sosește un fugar cu vestea căderii Ierusalimului.

În al doisprezecelea an, cetatea a fost lovită, iar atunci Ezechiel este liber să vorbească din propria sa voință. Viziunea din Ezechiel, capitolul opt, a fost în al șaselea an, deci cu aproximativ șase ani înainte ca cetatea să fie lovită.

În anul următor, care era al șaptelea an, bătrânii l-au căutat pe Ezechiel ca să întrebe pe Domnul.

Apoi, în al nouălea an, a început asediul de un an și jumătate.

Fiecare dintre aceste date reprezintă repere specifice ale zilelor de pe urmă, căci Pavel spune că Israelul din vechime este o pildă pentru cei care trăiesc la sfârșitul lumii.

Toate cele șase date care privesc Ierusalimul se află între prima dată din capitolul unu, versetul unu, și ultima dată găsită în capitolul patruzeci, versetul unu. Aceste două date marchează al cincilea an din capitolul unu, care a fost 592 î.Hr., și al douăzeci și cincilea an din capitolul patruzeci, care a fost 573 î.Hr. La nivelul „linie peste linie”, Ezechiel are o linie pentru Egipt, care include referința la Tir, și o linie pentru Ierusalim. Linia Egiptului are șapte repere directe, (când este inclus Tirul), iar Ierusalimul are șase. Împreună cu aceste două linii se află linia lui Iosia și al șaptesprezecelea ciclu jubiliar. Totuși, linia care este prezentată fără o dată directă se găsește în capitolul patru, iar linia capitolului patru posedă câteva dintre roțile pe care le-a văzut Ezechiel când a privit în Locul Preasfânt. De asemenea, ea este încărcată cu mai multe adevăruri simbolice.

Numărul patru sute treizeci reprezintă legământul cel veșnic, iar în capitolul patru Ezechiel este folosit de Domnul ca o parabolă vie, o parabolă care include numărul patru sute treizeci.

Asediul Ierusalimului, aşa cum este ilustrat de Ezechiel, este un „semn”, tot aşa cum asediul împotriva Ierusalimului adus de Cestius în anul 66 a fost un semn. Comentând asupra faptului că Isus a identificat nimicirea Ierusalimului, sora White ne informează că împlinirea „directă” a nimicirii Ierusalimului are loc în zilele de pe urmă. Semnul nimicirii asupra celor doi martori, reprezentaţi de Nebucadneţar şi Cestius, identifică faptul că semnul asediului este semnul apropierii legii duminicale.

În cadrul pasajului pe care îl avem în vedere vedem, de asemenea, referința biblică omega la regula supremă a interpretării profetice a lui William Miller în mișcarea de temelie a mesajelor primului și celui de-al doilea înger. Alfa principiului unei zile pentru un an era, de asemenea, un simbol omega, căci alfa principiului unei zile pentru un an a fost prezentată în cartea Numeri ca a zecea și ultima încercare, pe care Israel a căzut-o și, prin urmare, a adus asupra sa moartea în pustie de-a lungul celor patruzeci de ani de rătăcire prin pustie.

Implicațiile profetice potrivit cărora principiul o zi pentru un an este identificat în răzvrătirea finală a procesului de punere la încercare în zece etape, care începe la trecerea Mării Roșii, și că același principiu este din nou proclamat când Ierusalimul urmează să fie asediat și nimicit trebuie să fie înțelese și aplicate pasajului pe care îl avem în vedere, la fel ca semnificația faptului că „asediul” este „semnul”.

Linia istoriei care este adusă împreună atunci când „asediul” Ierusalimului este folosit ca semn trebuie recunoscută, căci ea devine, ca să spunem așa, o „osie”, iar, în mod metaforic, semnul asediului are atașate multe spițe. Semnul asediului este poate cel mai important pasaj din Ezechiel, iar semnul îi îngăduie Leului din seminția lui Iuda să aducă desăvârșire din ceea ce la început i s-a părut lui Ezechiel a fi confuzie. „Semnul” asediului, principiul unui an pentru o zi și liniile profetice aduse împreună prin asediu trebuie să fie considerate în contextul în care patru sute treizeci reprezintă legământul cel veșnic.

Domnul a încheiat un legământ cu Avraam printr-un proces în trei etape, iar prima dintre aceste trei etape a inclus profeția că urmașii lui Avraam aveau să fie robi în Egipt timp de patru sute de ani. În a doua etapă, lui Avraam i-a fost dat ritul circumciziei, iar a treia etapă a fost jertfirea lui Isaac pe muntele Moria. Patru sute de ani au fost identificați în alfa celor trei etape pe care Domnul le-a făcut în ridicarea și intrarea în legământ cu un popor ales. Acel popor ales al legământului a fost divorțat de Dumnezeu la uciderea cu pietre a lui Ștefan în anul 34, iar după aceea Pavel, apostolul ales pentru Neamuri, a identificat acei patru sute de ani ca fiind — patru sute treizeci de ani.

Numărul care reprezintă legământul este patru sute treizeci, însă cei doi martori, Avram și Saul, ale căror nume au fost schimbate în Avraam și, respectiv, Pavel, indică două perioade distincte care alcătuiesc numărul întreg de patru sute treizeci. Când Dumnezeu schimbă numele unui suflet, aceasta este un simbol al unei relații de legământ între acel suflet și Dumnezeu. Prin urmare, cei patru sute treizeci de ani sunt o sumă rezultată din adunarea a două numere distincte, precum cei patru sute ai lui Avraam și adăugarea de treizeci a lui Pavel. Ezechiel a stat culcat pe partea sa stângă timp de trei sute nouăzeci de zile, iar apoi pe partea sa dreaptă timp de patruzeci de zile, indicând două numere a căror sumă totală este patru sute treizeci.

În capitolul unsprezece din Geneza, legământul morții, instaurat imediat după potop prin răzvrătirea lui Nimrod, evidențiază distincția dintre două legăminte. Elementele turnului Babel mărturisesc despre un popor aflat sub un legământ satanic al mântuirii prin sine însuși, care urma să fie judecat și împrăștiat. În același capitol, genealogia evreilor este introdusă prin nașterea lui Eber, marcând începutul unui popor ales pentru a reprezenta legământul vieții, în contrast cu legământul morții al lui Nimrod.

În capitolul zece din Geneza, Eber și Peleg sunt menționați pentru prima dată.

Peleg înseamnă dezbinare sau despărțire, iar în zilele lui Peleg despărțirea a două clase de oameni ai legământului este marcată de istoria turnului Babel și de răzvrătirea lui Nimrod. Eber a trăit patru sute șaizeci și patru de ani, dar după ce s-a născut Peleg (dezbinare), el a mai trăit patru sute treizeci de ani. Fiecare fapt are însemnătatea lui, iar patru sute treizeci este numărul pe care Pavel îl atribuie profeției legământului făcut lui Avraam. Deși numărul patru sute treizeci este identificat cu viața lui Eber după nașterea lui Peleg, primii treizeci și patru de ani ai vieții sale sunt redați ca „patru și treizeci de ani”, ceea ce este, desigur, treizeci și patru de ani, însă, în simpla exprimare a acelor treizeci și patru de ani, se citește „patru” și „treizeci” (430). Apoi au urmat patru sute treizeci, iar prima exprimare a vieții lui Peleg este „treizeci”.

Eber este rădăcina numelui evreu și aceasta este prima menționare a evreilor, care urmau să fie poporul ales al legământului. Eber înseamnă „a trece dincolo”, tipificând astfel poporul legământului care trece dincolo de la pământ la noul pământ, așa cum au făcut copiii lui Avraam când au trecut Marea Roșie spre Țara Făgăduinței. Rătăcirea de patruzeci de ani în pustie a împiedicat această trecere dincolo, dar la sfârșitul celor patruzeci de ani au trecut Iordanul spre Țara Făgăduinței, tipificând astfel trecerea finală a poporului lui Dumnezeu. Peleg reprezintă perioada istorică în care împărțirea omenirii în două popoare ale legământului a avut loc pentru prima dată la turnul lui Nimrod. Simbolul legământului de moarte al lui Nimrod este confuzia, iar simbolul legământului de viață al evreilor este cei patru sute treizeci de ani ai vieții lui Eber înainte de împărțirea reprezentată de Peleg. Numele Peleg marchează de asemenea un adevăr numeric simbolic, căci cei patru sute treizeci de ani ai lui Eber sunt împărțiți în două numere, iar Peleg reprezintă o distincție între patru sute și numărul treizeci.

Patru sute treizeci cuprinde două părți. Cei patru sute de ani ai legământului lui Avraam, împreună cu cei treizeci de ani suplimentari marcați de Pavel. Sporirea cunoștinței care produce înviorarea finală a poporului lui Dumnezeu este reprezentată în capitolul doisprezece din Daniel, unde simbolul alcătuit din două părți al legământului veșnic este identificat în mod specific și este prezentat în versetele 9/11.

Ultima desigilare, quae processum probationis trium graduum efficit, quem versus decimus his verbis repraesentat—„purificati, dealbati et probati”—cum mille ducentis nonaginta annis coniungitur. Intellegentia pionerica huius versus est quod remotio resistentiae paganismi anno 508 processum triginta annorum incepit, qui ad constitutionem papatus anno 538 perduxit, ut regni quinti prophetiae biblicae; qui deinde ut regnum quintum prophetiae biblicae regnavit usque dum mille ducenti sexaginta anni anno 1798 consummati sunt. Triginta etiam anni ab 508 usque ad 538 a Paulo in 2 Thessalonicensibus tamquam „primum discessio” repraesentantur.

În 2 Tesaloniceni, subiectul este relația dintre Roma păgână și Roma papală, cea de-a patra și, respectiv, cea de-a cincea împărăție a profeției. În acest capitol din Tesaloniceni, William Miller a descoperit că „necurmata” din cartea lui Daniel reprezenta Roma păgână, iar Miller a mai descoperit că „necurmata” din Daniel era prezentată întotdeauna în legătură cu urâciunea sau nelegiuirea pustiirii. Urâciunea și nelegiuirea pustiirii din cartea lui Daniel reprezintă ceea ce Ioan identifică în cartea Apocalipsei drept icoana fiarei și semnul fiarei, respectiv.

William Miller își întemeia majoritatea, dacă nu toate, aplicațiile sale profetice pe identificarea a două puteri pustiitoare, reprezentate ca „necurmatul” (Roma păgână) și a doua putere pustiitoare, care este exprimată în două feluri: ca nelegiuirea pustiirii (combinația dintre biserică și stat), în Apocalipsa — ca chipul fiarei (structura profetică papală), și urâciunea pustiirii (închinarea la soare), în Apocalipsa — ca semnul fiarei. Înțelegerea derivată de Miller din prezentarea lui Pavel din 2 Tesaloniceni a constituit o înțelegere fundamentală primară pentru Miller, care este simbolul temeliilor adventismului. Pavel afirmă că aceia care nu iubesc adevărul prezentat în capitolul doi din 2 Tesaloniceni sunt aceia care primesc o lucrare de rătăcire puternică.

În cele trei versete ale lui Daniel (Daniel 12:9–11), înțelegerea simbolică din zilele de pe urmă nu poate include aplicarea timpului, căci, începând cu 22 octombrie 1844, aplicarea timpului profetic nu mai este valabilă. Versetele 9/11 reprezintă două perioade distincte de treizeci de ani și o mie două sute șaizeci de ani. Numărul patruzeci și numărul o mie două sute șaizeci sunt amândouă simboluri ale unei pustii profetice și sunt, din punct de vedere profetic, interschimbabile. Prin urmare, o mie două sute șaizeci poate fi înțeles ca patruzeci, iar patruzeci este zecimea lui patru sute. Versetele 9/11 simbolizează numărul legământului celui veșnic, așa cum este reprezentat de patru sute (Avraam) în legătură cu treizeci (Pavel). „Pustia” reprezentată de „o mie două sute șaizeci” corespunde unei „pustii” de „patruzeci”, iar patru este o zecime din patru sute. Treizeci este treizeci. Patru sute treizeci rezultă din adăugarea numărului patru sute la numărul treizeci, care în capitolul patru din Ezechiel este reprezentat ca trei sute nouăzeci adăugat la numărul patruzeci.

Versetele 9/11 din capitolul doisprezece reprezintă mijlocul a trei perioade profetice din capitol și sunt un simbol al legământului veșnic, care este desigilat în zilele din urmă. Desigilarea semnificației numărului patru sute treizeci în zilele din urmă este adusă la îndeplinire în capitolul patru din Ezechiel.

Leul din seminția lui Iuda descoperă acum pecețile mesajului final de avertizare pentru aceia care, prin credință, au intrat în Locul Preasfânt împreună cu Ezechiel, Ioan, Daniel și Isaia. Acel adevăr este deschis în legătură cu înălțarea acelora care sunt reprezentați nu numai ca surghiuniții lui Israel, ci și ca steagul celor o sută patruzeci și patru de mii. Acel adevăr este așezat în contextul legământului reprezentat prin cei patru sute de ani ai lui Avraam, în legătură cu legământul reprezentat prin cei treizeci de ani ai lui Pavel. Acel adevăr este prezentat în versetele 9/11 din Daniel 12, care reprezintă mijlocul a trei perioade simbolice, care au fost înțelese corect de milleriți. Adevărul central 9/11 care este descoperit prin desfacerea peceților în Daniel 12 este reprezentat în cele trei sute nouăzeci de zile și patruzeci de zile ale lui Ezechiel. Aceste zile îi sunt descoperite lui Ezechiel în al treizecilea an al celui de-al șaptesprezecelea ciclu jubiliar, iar Ezechiel, ca preot, reprezintă preoția celor o sută patruzeci și patru de mii, care se află în încercarea de mijloc, dintre trei încercări.

Ezechiel este marcat în cadrul testului templului în „ziua a cincea” a „lunii a patra”, ceea ce, în istoria millerită, a marcat chiar mijlocul („la jumătate”) al lunilor a șaptea, care au început la prima dezamăgire, la 19 aprilie 1844, și s-au încheiat la 22 octombrie din același an.

1844 mpa 21 Julayi ilikuwa katikati ya miezi saba mitakatifu, na katika tarehe hiyo Samuel Snow alikuwa katika Tabernakulo la Boston akiwasilisha ujumbe wake wa Kilio cha Usiku wa Manane. Hapo, kwa mara ya kwanza katika uwasilishaji wa hadhara, “alitangaza kwa maneno yenyewe ya Maandiko: ‘Tazama, Bwana-arusi anakuja!’” Sasa kwa namna ya kiishara tumesimama pamoja na Ezekieli katika Tabernakulo la Boston, muda mfupi kabla ya kuinuliwa kwa wajumbe wa kilio cha usiku wa manane kuondoke kama wimbi kubwa la maji. Mchakato wa kinabii wa kuinua bendera unawakilishwa katika mstari wa kinabii wa Uislamu katika Ufunuo sura ya tisa. Ezekieli sura ya nne hutoa shahidi wa pili na hitimisho la unabii huo wa miaka mia tatu tisini na mmoja na siku kumi na tano, naye afanya hivyo katika sura ya nne.

Vom continua aceste lucruri în articolul următor.