Istoria ascunsă a versetului patruzeci – Numărul treizeci

În cartea lui Ezechiel, „asediul” Ierusalimului este „semnul” care constituie proba prin care se va hotărî destinul nostru veșnic, căci el marchează formarea chipului fiarei.

„Pregătirile”, „mişcările” şi „evenimentele” trebuie să fie recunoscute dinaintea încercării.

Noi „trebuie să cunoaștem” „marile și solemnele evenimente, stând chiar pe pragul împlinirii lor.” Pragul indică nevoia noastră de a înțelege evenimentele înainte de împlinirea lor.

Formarea chipului fiarei se împlinește mai întâi în Statele Unite, iar după aceea în lume.

În 496, Clovis, regele francilor, era căsătorit cu Clotilda. Clotilda era o prințesă burgundă, fiica regelui Chilperic al II-lea al Burgundiei. După ce tatăl și mama ei au fost uciși într-o luptă pentru putere în cadrul familiei, ea a trăit sub ocrotirea unchiului ei înainte de a fi dată în căsătorie lui Clovis I, regele francilor, în 493. Ea era catolică, adică ținea credința niceeană/ortodoxă a Bisericii Romei. Aceasta o deosebea de multe alte familii regale germanice ale vremii, care erau creștine ariene. Mama ei, Caretena, fusese catolică, iar Clotilda a fost crescută în această credință. Ea este amintită pentru stăruința cu care l-a îndemnat pe Clovis să părăsească păgânismul și să primească botezul catolic, iar apoi convertirea lui, în 496, este unul dintre cele mai importante evenimente din istoria timpurie a Franței și a așa-numitului creștinism occidental.

Clovis a 496 marca începutul structurilor politice europene care să „se ridice” pentru a sprijini papalitatea pe măsură ce aceasta se ridica la putere. El marchează începutul unei procesiuni simbolice de nuntă. „Brațele” versetului aveau, de asemenea, să pângărească „sanctuarul cetății întărite”, care, atât pentru Roma păgână, cât și pentru Roma papală, este cetatea Romei.

În cartea lui Daniel există două cuvinte ebraice diferite care sunt traduse prin „sanctuar”. Cuvintele ebraice „miqdash” și „qodesh” sunt ambele traduse prin „sanctuar”, însă qodesh poate desemna doar o entitate sfântă, pe când miqdash poate desemna fie un sanctuar sfânt, fie unul nesfânt — după cum determină contextul.

„Sanctuarul puterii” din versetul treizeci și unu este „miqdash” și reprezintă sanctuarul puterii Romei, care, atât pentru Roma păgână, cât și pentru Roma papală, a fost cetatea Romei. De la bătălia de la Actium, când Octavian a unit imperiul, Roma păgână a fost nebiruită timp de trei sute șaizeci de ani (o vreme), în împlinirea versetului douăzeci și patru din Daniel unsprezece.

Roma, „sanctuarul tăriei” a fost „pângărit” (pângărit, însemnând „rănit sau dizolvat”), prin „brațele” provenite din războiul neîncetat împotriva cetății, reprezentat în principal de primele patru trâmbițe din Apocalipsa, capitolul opt.

Istoria care a urmat începând cu anul 496 avea să vadă cetatea Romei pângărită, pe măsură ce ea se transforma din puterea și slava imperiului roman în puterea și slava imperiului romano-catolic. Acele brațe aveau să înlăture religia păgânismului, reprezentată în pasaj prin cuvântul „zilnic”, întrucât ele au acceptat religia catolicismului niceean.

Tratatul papal simbolic de căsătorie alfa, care își începuse procesiunea de nuntă în anul 496, a fost consumat prin legea duminicală în 538, iar după aceea a fost desființat în 1798, întocmai cum a fost fiecare altă căsătorie prin tratat din Daniel unsprezece. Apocalipsa adaugă la relația maritală papală dintre regii Europei și papii catolicismului, căci balaurul din Apocalipsa doisprezece este atât Satana, cât și regii Romei păgâne.

În Apocalipsa, Ioan ne spune despre trei lucruri pe care împărații (balaurul) i le-au dat fiarei din mare a catolicismului.

330 până în 538 este o perioadă profetică specifică ce definește cele „opt” repere ale împuternicirii papalității. Aceste opt etape se repetă în vindecarea rănii de moarte a papalității la legea duminicală care va veni în curând.

Primul dintre cei opt pași a fost darea cetății Romei puterii papale, iar al optulea pas a fost darea cetății ca tron al celei de-a cincea împărății din profeția biblică. Aceasta identifică anul 538 ca sediu și ca „al optulea pas, care este dintre cei șapte pași anteriori”. Primul pas a fost darea sediului, iar al optulea pas a fost darea sediului; astfel, primul pas din 330 este alfa, iar 538 este omega. Două sedii, trei coarne îndepărtate, zilnicul înlăturat, convertirea lui Clovis și decretul lui Iustinian însumează opt pași în total, care identifică procesiunea nunții și, în cele din urmă, nunta.

ឆ្នាំ 1798 ប្រទេសបារាំង ដែលជាអំណាចតំណាងឱ្យស្តេចអឺរ៉ុបទាំងដប់ ដែលបានដាក់អំណាចបាប៉ាស៊ីឡើងលើបល្ល័ង្កនៅឆ្នាំ 538 បានដកអំណាចបាប៉ាស៊ីចេញពីបល្ល័ង្កនោះផ្ទាល់។ អាពាហ៍ពិពាហ៍សន្ធិសញ្ញា​អាល់ហ្វា ដែលត្រូវបានតំណាងនៅក្នុងប្រវត្តិសាស្ត្រពីឆ្នាំ 538 ដល់ 1798 ជាគំរូនៃអាពាហ៍ពិពាហ៍សន្ធិសញ្ញា​អូមេហ្គា របស់អំណាចបាប៉ាស៊ីជាមួយស្តេចទាំងដប់នៃវិវរណៈ ជំពូក 17។ ក្បួនដង្ហែអាពាហ៍ពិពាហ៍ពីឆ្នាំ 496 ដល់ 538 ជាគំរូនៃជំហានប្រាំបី ដែលស្របគ្នានឹងប្រធានាធិបតីប្រាំបីនាក់ចុងក្រោយនៃសហរដ្ឋអាមេរិក។ ក្លូវីស និងប្រទេសបារាំង ជានិមិត្តរូបនៃស្តេចអឺរ៉ុបទាំងដប់។ ពួកគេតំណាងឱ្យសហរដ្ឋអាមេរិក ដែលនឹងក្លាយជាស្តេចឈានមុខគេនៃស្តេចទាំងដប់ក្នុងវិវរណៈ ជំពូក 17 នៅក្នុងច្បាប់ថ្ងៃអាទិត្យដែលនឹងមកដល់ឆាប់ៗនេះ។

Cele cinci căsătorii de tratat anterioare din Daniel unsprezece se aliniază cu a șasea și ultima căsătorie de tratat din zilele de pe urmă. Căsătoriile de tratat alfa și omega ale nordului și sudului o identifică pe mireasa din sud drept alfa, iar omega este o mireasă din nord. În căsătoriile de tratat ale Romei păgâne, mireasa alfa din răsărit a fost dată apusului, iar omega din 313 a fost o mireasă din apus. Aceste patru căsătorii sunt legate profetic între ele prin Cleopatra cea dintâi și Cleopatra cea de pe urmă. Căsătoria de tratat simbolică a Romei papale l-a reprezentat pe mire drept regele principal al unei confederații profetice de zece împărați, unindu-se cu mireasa lor — femeia stacojie a Romei. Divorțul a fost dus la îndeplinire de regele principal al celor zece împărați în 1798.

Vom continua aceste lucruri în articolul următor.