What is Truth? - Number Three

នៅក្នុងដំណឹងល្អរបស់យ៉ូហាន ភ្លាមបន្ទាប់ពីអាហារពេលល្ងាចចុងក្រោយ រហូតដល់ព្រះយេស៊ូវយាងទៅសួនកេតសេម៉ានី មានសេចក្ដីនិទានដ៏វែងមួយចាប់ពីជំពូកទីដប់បួន រហូតដល់ចុងជំពូកទីដប់ប្រាំពីរ។ ខ្ញុំមានបំណងនឹងលើកយកជំពូកទាំងនេះមកពិភាក្សា​នៅក្នុងអត្ថបទបន្ទាប់។ អត្ថបទនេះជាមូលដ្ឋានសម្រាប់សាងសង់ការយល់ដឹងអំពីជំពូកទាំងនោះ។ ក្នុងន័យនៃបន្ទាត់កំណែទម្រង់នៃប្រវត្តិសាស្ត្ររបស់ព្រះគ្រីស្ទ កិច្ចសន្ទនារវាងព្រះគ្រីស្ទ និងសិស្សរបស់ទ្រង់នៅក្នុងជំពូកទាំងនោះ ស្ថិតនៅភ្លាមបន្ទាប់ពីការយាងចូលដោយជ័យជម្នះ និងភ្លាមមុនឈើឆ្កាង។ ព្រះយេស៊ូវបានយាងចូលក្រុងយេរូសាឡឹម បន្ទាប់មកបានទទួលទានអាហារចុងក្រោយជាមួយសិស្សៗ រួចហើយសេចក្ដីនិទាននោះក៏កើតឡើង ហើយបន្ទាប់មកទ្រង់យាងទៅកេតសេម៉ានី ហើយនៅអធ្រាត្រនៃថ្ងៃដដែលនោះ ទ្រង់ត្រូវបានចាប់ខ្លួន ហើយដំណើរការចំនួនប្រាំពីរជំហានដែលនាំទៅដល់ការឆ្កាងក៏បានចាប់ផ្ដើម។ តាមន័យព្យាករណ៍ ទ្រង់ និងសិស្សៗ ត្រូវបានកំណត់ទីតាំងថា ស្ថិតនៅភ្លាមបន្ទាប់ពីកិច្ចប្រជុំជំរំ Exeter និងភ្លាមមុនការខកចិត្តដ៏ធំ នៅក្នុងប្រវត្តិសាស្ត្រមួយដែលត្រូវបានតំណាងដោយចលនាខែទីប្រាំពីរ។ នៅក្នុងសេចក្ដីនិទានដែលចាប់ផ្ដើមភ្លាមបន្ទាប់ពីអាហារពេលល្ងាចចុងក្រោយ រឿងដំបូងដែលព្រះយេស៊ូវមានព្រះបន្ទូលគឺ៖

Știind că o mare dezamăgire era la doar câteva ore înainte, Isus a căutat să-i întărească pe ucenicii Săi pentru criza care urma. Linia ascunsă a profeției din cadrul celor patru repere care alcătuiesc evenimentele simbolizate ca cele șapte tunete este istoria în care au loc aceste trei etape ale narațiunii din Evanghelia după Ioan. Acea linie ascunsă, din cadrul celor șapte tunete, reprezintă istoria de la prima dezamăgire până la ultima dezamăgire.

Chiar înainte ca Isus să-i înștiințeze să „nu li se tulbure” inimile, Iuda Iscarioteanul părăsise cina pentru a merge la Sinedriu pentru a treia și ultima oară. Când a părăsit cina pentru a treia sa întâlnire, și-a închis timpul de probă.

Mu rwego rw’umurongo uhishe uri mu kimenyetso cy’inkuba ndwi, kwinjira kwa Kristo kwo kunesha kugereranya Induru yo mu Gicuku, aho hagaragarira ibyiciro bibiri by’abaramya. Ikimenyetso-cy’inzira cy’inyuguti yo hagati y’Igiheburayo ikoreshwa mu kurema ijambo ry’Igiheburayo risobanura “ukuri,” ni inyuguti ya cumi na gatatu y’inyuguti z’Igiheburayo. Cumi na gatatu ihagarariye ubugome bwo kwigomeka, kandi nk’ikimenyetso cy’ubuhanuzi cy’inzira, ihagarariye Induru yo mu Gicuku aho abageni b’abapfu bagereranya ukwigaragaza kwo kwigomeka, nk’uko na Yuda abigenza ku kimenyetso cy’inzira cyo kwinjira kwo kunesha.

Când Iuda a înapoiat banii, și-a mărturisit trădarea înaintea lui Caiafa și apoi înaintea lui Hristos, după care s-a dus să se spânzure. În timp ce părăsea sala de judecată, a strigat, chiar prin cuvintele care reprezintă dilema fecioarei neînțelepte atunci când recunoaște că nu a dobândit untdelemnul.

Iuda ilustrează un mesaj fals al Strigătului de la Miezul Nopții ca fiind acela că „a ieșit în grabă din sală, exclamând: Este prea târziu! Este prea târziu!” Mesajul manifestă întotdeauna două clase de închinători și, întocmai ca în istoria millerită, fecioarele neînțelepte continuă mai departe după sosirea adevăratului mesaj al Strigătului de la Miezul Nopții, purtând un mesaj fals. Astfel, în istoria millerită avem mișcarea care l-a ales pe William Miller drept conducător, în timp ce respingea mesajul celui de-al treilea înger și se împotrivea micii turme care L-a urmat pe Hristos în Locul Preasfânt.

Al treilea reper al istoriei ascunse reprezintă judecata și este reprezentat de ultima literă a alfabetului ebraic. Litera este „Tav”, iar când este scrisă are forma unei cruci. Crucea reprezintă judecata.

Mula sa unang pagkabigo sa kasaysayan ng mga Millerita hanggang sa Panaghoy sa Hatinggabi, o mula sa letrang alpha hanggang sa ikalabintatlong letra, ay may isang palatandaan na kumakatawan sa isang yugto ng panahon, na kinikilala bilang panahon ng paghihintay sa talinghaga ng sampung dalaga, isang panahon ng paghihintay na matatagpuan din sa ikalawang kabanata ng Habakkuk. Mula sa Panaghoy sa Hatinggabi, o sa ikalabintatlong letra ng paghihimagsik, hanggang sa dakilang pagkabigo, ang huling letra ng alpabeto, ay mayroon ding isang yugto ng panahon na tinawag na “kilusan ng ikapitong buwan,” hindi sapagkat ito’y tumagal nang pitong buwan, kundi sapagkat tinukoy ng mensahe ng Panaghoy sa Hatinggabi na si Cristo ay darating sa ikasampung araw ng ikapitong buwan ng kalendaryong Judio, na siyang Araw ng Pagtubos.

Contextul narațiunii din Ioan, de la capitolul paisprezece până la capitolul optsprezece, începe într-o perioadă de timp care tipifică mișcarea lunii a șaptea din istoria millerită. Povara narațiunii Evangheliei după Ioan este aceea de a-i pregăti pe ucenici pentru criza viitoare a crucii (litera „Tav”). Prin urmare, Hristos arată că, de la moartea Sa până când Se va înălța la Tatăl Său și Se va întoarce, pentru ucenicii Săi aceasta avea să fie o perioadă de întristare, nesiguranță și dezamăgire. Asemenea caracteristicilor profetice ale tuturor primelor dezamăgiri care sunt reprezentate în mărturia liniilor de reformă, dezamăgirea implică o stare adusă de nesocotirea unui adevăr important, descoperit mai înainte. Moartea lui Hristos pe cruce a fost și este un adevăr important, iar El le spusese ucenicilor în mod direct că avea să fie răstignit și să învieze, dar criza a fost atât de mare, atât de copleșitoare, încât ei au uitat ceea ce ar fi trebuit să-și amintească.

Povara întregii narațiuni din cele patru capitole din Ioan la care ne referim a fost aceea că Isus Își pregătea ucenicii pentru perioada de dezamăgire pe care aveau să o trăiască începând cu arestarea Sa la miezul nopții și până când S-a întors după ce S-a înălțat la Tatăl Său. În cele patru capitole din Ioan, acea perioadă de timp în care Hristos a fost departe de ucenici reprezintă un timp de întârziere. Din punct de vedere istoric, acea perioadă de timp, pe care o identific drept un timp de întârziere, a avut loc după criza crucii. În cele patru capitole pe care ne pregătim să le analizăm, ele reprezintă în mod profetic timpul de întârziere care începe odată cu prima dezamăgire, nu după marea dezamăgire a crucii.

De ce sugerez că ultima dezamăgire pentru care Hristos Își pregătea ucenicii prefigura prima dezamăgire care, în linia de reformă a lui Hristos, a fost moartea lui Lazăr? Această întrebare trebuie lămurită înainte de a putea vedea narațiunea din cele patru capitole ale lui Ioan în lumina care susține adevărurile ce sunt acum desigilate în legătură cu istoria ascunsă a celor șapte tunete.

În istoria lui Hristos, perioada de timp dintre moartea și învierea lui Lazăr corespunde timpului de zăbovire. Hristos merge apoi la Ierusalim pentru intrarea Sa triumfală. Hristos, în Ioan paisprezece, le vorbește ucenicilor Săi în timpul istoriei a ceea ce avea să fie mișcarea lunii a șaptea, care a început atunci când timpul de zăbovire se încheiase deja, la sosirea mesajului Strigătului de la Miezul Nopții, care a inițiat mișcarea lunii a șaptea.

Pentru a înțelege cum cuvântul ebraic „adevăr” confirmă identificarea istoriei ascunse care a fost desigilată din istoria simbolică a celor șapte tunete este necesară o analiză atentă a mesajului pe care Hristos îl transmitea atunci ucenicilor Săi în Evanghelia după Ioan, de la capitolul paisprezece până la capitolul șaptesprezece. Un exemplu al modului în care reperul marii dezamăgiri este folosit pentru a ilustra reperul primei dezamăgiri poate fi recunoscut în experiența ucenicilor pe drumul spre Emaus.

Ceea ce a pus capăt timpului de zăbovire în istoria millerită a fost corectarea predicției anterior eșuate pentru anul 1843. Lucrarea lui Samuel Snow în dezvoltarea soliei care a introdus mișcarea lunii a șaptea, încheiată cu Marea Dezamăgire, poate fi urmărită din punct de vedere istoric, urmărind creșterea în înțelegere a lui Samuel Snow prin scrierile sale publicate și prin prezentările sale publice care au precedat adunarea de tabără de la Exeter. Comentariul inspirat abordează această dezvoltare în mod diferit față de simpla dezvoltare istorică a soliei finale a lui Snow. Sora White ne informează că solia a fost recunoscută atunci când Domnul Și-a retras mâna de peste o greșeală din calculele de pe harta lui Habacuc pentru anul 1843.

Istoria tocmai prezentată descrie, printre altele, experiența din 18 iulie 2020; totuși, ideea pe care doresc să o luați în considerare este că înțelegerea reprezentată de solia Strigătului de la Miezul Nopții, așa cum a fost dată de Samuel Snow la adunarea de tabără de la Exeter, este reprezentată nu de lucrarea istorică a lui Snow, ci de acțiunea mâinii Domnului. Mâna Sa acoperise o greșeală și, atunci când El Și-a retras mâna, milleriții au putut atunci să-și înțeleagă dezamăgirea și, de asemenea, să înțeleagă că se aflaseră în perioada reprezentată ca vremea de întârziere.

Îndepărtarea mâinii Sale este un element vital în experiența ucenicilor care se aflau pe drumul spre Emaus. Ea prefigurează sfârșitul perioadei cunoscute drept timpul de așteptare și se încheie cu înțelegerea reprezentată de solia Strigătului de la Miezul Nopții. Totuși, ilustrarea de la Emaus a avut loc după cruce, care reprezintă Marea Dezamăgire, nu prima dezamăgire pricinuită de moartea lui Lazăr.

Cuvântul „ochi” din acest pasaj reprezintă vederea, mai mult decât organul propriu-zis al ochiului. Cuvântul „ținuți” înseamnă putere. Ucenicii nu au fost în stare să înțeleagă viziunea crucii, căci Hristos le acoperise capacitatea de a vedea viziunea profetică a crucii. Mâna lui Hristos este un simbol al puterii Sale. Întristarea pe care a identificat-o Isus reprezenta marea lor dezamăgire. După o discuție ulterioară a ucenicilor dezamăgiți, Hristos a început să vorbească.

ယေရှုသည် သမ္မာကျမ်းစာအနက်ဖော်နည်း၏ “historicist” နည်းလမ်းကို အသုံးပြု၍၊ မောရှေမှစတင်သော ပရောဖက်ပြုချက်ဆိုင်ရာ မျဉ်းကြောင်းများကို သန့်ရှင်းသော သမိုင်းတစ်လျှောက် ဆက်လက်ယူဆောင်ကာ လက်ဝါးကပ်တိုင်၏ သမိုင်းကို ဖော်ထုတ်သိမြင်စေရန် တပည့်တော်တို့အား သွန်သင်တော်မူခဲ့သည်။ ယေရှုသည် စိတ်ပျက်လက်ပျက်ဖြစ်နေသော တပည့်တော်တို့ကို သွန်သင်ရန်၊ ရှေးဟောင်းလမ်းကြောင်းများနှင့် “line upon line” ဟူသော နည်းလမ်းကို ကိုယ်စားပြုသည့် အတိတ်ပရောဖက်ပြုသမိုင်း၏ မျဉ်းကြောင်းများကို အသုံးပြုတော်မူခဲ့သည်။ ကိုယ်တော်သည် သူတို့နှင့်အတူ မနေရဘဲ ရှေ့သို့သာ ဆက်လက်ခရီးသွားမည့်သဘော ပြသတော်မူသောအခါ၊ သူတို့က ကိုယ်တော့်ကို အိမ်အတွင်းသို့ ဝင်၍ မိမိတို့နှင့်အတူ နေတော်မူရန် တောင်းပန်အားပြုကြသည်။ သူတို့သည် စောင့်ဆိုင်းရာအချိန်ကာလအတွင်း ရှိနေကြပြီး၊ ခရစ်တော်သည် သူတို့၏ မျက်စိများပေါ်မှ ကိုယ်တော်၏ လက်ကို ဖယ်ရှားတော်မူရန် နီးကပ်နေပြီဖြစ်သည်။ ကိုယ်တော်၏ လက်ကို ဖယ်ရှားတော်မူသောအခါ စောင့်ဆိုင်းရာအချိန်ကာလသည် အဆုံးသို့ ရောက်မည်ဖြစ်ပြီး၊ သူတို့သည် အမှောင်ထုကို ဖြတ်ကျော်လျက် ယေရုရှလင်မြို့သို့လည်းကောင်း၊ တပည့်တော်တစ်ဆယ့်တစ်ပါးထံသို့လည်းကောင်း အလျင်အမြန် ပြန်ပြေးသွားကြရာ၊ ထိုအရာသည် “Midnight Cry” သတင်းစကား ပျံ့နှံ့ကူးသန်းသွားသော အလျင်နှုန်းကို ပုံဆောင်ပြသခဲ့သည်။

Yesu yakuyeho ukuboko kwe kwari gufashe ugusobanukirwa kwabo kw’iyerekwa ry’ubuhanuzi, maze abikoze baramumenya. Yesu yari yabazaniye ubutumwa bwo Kurira kw’Igicuku, kandi babwakiriye bari ku meza bafungura, kuko buri butumwa bugomba kuribwa. Ako kanya bihutira kujya kubibwira abigishwa cumi n’umwe, “nk’umuraba ukomeye wambukiranya igihugu.”

Așa cum s-a întâmplat cu ucenicii pe drumul spre Emaus, Isus prezintă solia prin istoriile sfinte ale trecutului din Biblie pentru a explica istoria morții și învierii Sale și a făcut aceasta oferindu-le un exemplu de a mânca. Poporul lui Dumnezeu trebuie să mănânce solia. În nesiguranța și întristarea lor, Isus aduce la încheiere timpul de întârziere care a avut loc de la moartea Sa până la învierea, înălțarea și întoarcerea Sa, deschizându-le înțelegerea față de solia adevărului prezent, care se întemeia pe istoriile sfinte ale trecutului aduse împreună, linie peste linie.

De aceea, cei doi ucenici de pe drumul spre Emaus (reprezentând al doilea înger care se unește cu și este împuternicit de solia Strigătului de la Miezul Nopții) identifică timpul de întârziere care a urmat crucii ca fiind timpul de întârziere care a precedat Strigătul de la Miezul Nopții. Prin urmare, dezamăgirea ucenicilor reprezintă prima dezamăgire din linia profetică, nu marea dezamăgire.

Povestirea de la Emaus este apoi repetată cu cei unsprezece ucenici dezamăgiți. Isus li se alătură, îi învață despre împlinirea cuvântului profetic prin metodologia „istoricismului”, iar apoi le deschide înțelegerea, în timp ce mănâncă. Începutul istoriei identifică sfârșitul istoriei. Isus prezintă apoi o a treia mărturie a faptului că dezamăgirea crucii poate fi aplicată profetic primei dezamăgiri. El oferă a treia mărturie cu privire la structura istoriei, spunându-le să rămână în Ierusalim până când vor primi putere de sus.

Ilustrarea ucenicilor pe drumul spre Emaus identifică un timp de zăbovire care a început la moartea Sa și a durat până când a înviat și S-a înălțat la Tatăl Său. Timpul de zăbovire s-a încheiat pentru ucenicii din Emaus atunci când solia evenimentelor crucii a fost întemeiată prin metodologia aducerii laolaltă a liniilor istoriilor sacre trecute, linie peste linie. Apoi solia a fost purtată de ucenici cu toată graba cu care au putut să o poarte. Apoi Isus Se întâlnește cu cei unsprezece ucenici; din nou este menționată luarea unei mese, se folosește „linie peste linie” pentru a dovedi solia și, asemenea ucenicilor din Emaus, El le deschide atunci înțelegerea și Se desparte de ei. Dar nu înainte de a identifica istoria zăbovirii în Ierusalim până când timpul de zăbovire se încheie odată cu venirea Duhului Sfânt la Cincizecime.

Când Isus le-a spus ucenicilor Săi să rămână în Ierusalim, acesta a fost sfârșitul istoriei drumului spre Emaus. Începutul istoriei a reprezentat o dezamăgire, urmată de un timp de așteptare, urmat de o descoperire a adevărului care reprezintă mesajul Strigătului de la Miezul Nopții. Acea descoperire a adevărului s-a împlinit atunci când Hristos Și-a retras mâna, care „ținea” ochii ucenicilor. Acesta este începutul istoriei, iar mijlocul istoriei se repetă cu aceeași istorie atunci când Hristos a îndepărtat dezamăgirea celor unsprezece ucenici prin faptul că li S-a descoperit și le-a deschis înțelegerea Cuvântului Său. Apoi urmează o ultimă mărturie a aceleiași structuri profetice identice, care începe cu prima dezamăgire, nu cu marea dezamăgire.

Istoria de la Emaus până la Cincizecime oferă trei martori ai primei dezamăgiri, ai timpului de întârziere și ai Strigătului de la Miezul Nopții, totuși dezamăgirea propriu-zisă, care este semnul de hotar de la începutul fiecăruia dintre cei trei martori, a fost în realitate a doua dezamăgire, nu prima. Recunoașterea faptului că semnul de hotar care este Marea Dezamăgire în istoria millerită este folosit pentru a ilustra prima dezamăgire din istoria millerită este esențială pentru înțelegerea narațiunii pe care o găsim în cele patru capitole din Ioan care au loc între mâncarea care a avut loc la ultima cină și arestarea de la miezul nopții din grădina Ghetsimani. Merită remarcat faptul că, atunci când Isus li S-a arătat celor unsprezece ucenici și a mâncat împreună cu ei, El a întrebat: „De ce sunteți tulburați? și de ce se ridică gânduri în inimile voastre?”

De îndată după ce a mâncat Cina cea de Taină în cartea lui Ioan, pasajul pe care urmează să-l analizăm începe cu cuvintele lui Hristos, spunându-le: „Să nu vi se tulbure inima.” În decurs de cinci zile, ei uitaseră chiar acea poruncă. Capitolul paisprezece până la capitolul șaptesprezece din Evanghelia după Ioan reprezintă prima dezamăgire din 18 iulie 2020, care introduce un timp de întârziere, conducând la Descoperirea lui Isus Hristos, care este desigilată chiar înainte de încheierea timpului de probă, și reprezintă solia Strigătului de la Miezul Nopții. Acea solie introduce o perioadă de timp care a fost prefigurată de mișcarea lunii a șaptea și este, de asemenea, prefigurată de alergarea în grabă a ucenicilor de la Emaus spre Ierusalim în puterea nopții. Acea istorie este ceea ce este reprezentat de cele trei litere ebraice pe care Hristos le-a folosit pentru a Se reprezenta pe Sine ca „Adevărul”.

În narațiunea acestor patru capitole din Ioan găsim nu numai faptul că lucrarea Duhului Sfânt este identificată drept aceiași pași ai chiar acelui cuvânt, ci și cea mai bună dovadă pentru a susține afirmațiile care sunt făcute acum, și anume că împlinirea finală a soliei Strigătului de la Miezul Nopții este prezentată acum în mod progresiv la adunarea de tabără din Exeter, din douăsprezece august până în șaptesprezece. Când solia va fi în cele din urmă recunoscută de sfinții care așteaptă, lumea va fi aruncată în criza legii duminicale, în timp ce acei soli duc lumii care piere solia finală de avertizare a „zilelor din urmă”.