Ce este adevărul? - Numărul patru

La începutul istoriei millerite, în 1798, vedenia râului Ulai din cartea lui Daniel a fost desigilată, producând o sporire a cunoștinței care a pus la probă și a făcut să se manifeste două categorii de închinători. Vedenia Ulai reprezintă solia internă pentru poporul lui Dumnezeu, așa cum este reprezentat de cele șapte biserici din Apocalipsa, capitolele doi și trei. La sfârșitul istoriei profetice care a început în 1798, la adunarea de tabără de la Exeter, din 12–17 august 1844, solia Strigătului de la Miezul Nopții a fost desigilată când Leul din seminția lui Iuda Și-a retras mâna de peste un adevăr ascuns, fapt care a produs o sporire a cunoștinței ce a pus la probă și a făcut să se manifeste două categorii de închinători.

În 1989, când, așa cum este descris în Daniel, capitolul unsprezece, versetul patruzeci, țările care reprezentau fosta Uniune Sovietică au fost măturate de papalitate și de Statele Unite, viziunea râului Hidechel din cartea lui Daniel a fost desigilată, producând o creștere a cunoștinței care a pus la probă și a făcut să se manifeste două clase de închinători. Viziunea Hidechelului reprezintă mesajul exterior al vrăjmașilor poporului lui Dumnezeu, așa cum este reprezentat de cele șapte peceți din cartea Apocalipsei. La sfârșitul istoriei profetice care a început în 1989, începând din ultimele două săptămâni ale lunii iulie 2023, Leul din seminția lui Iuda a început procesul de desigilare a mesajului Strigătului de la Miezul Nopții prin îndepărtarea mâinii Sale de pe un adevăr ascuns, fapt care produce o creștere a cunoștinței ce pune la probă și, în cele din urmă, va face să se manifeste două clase de închinători în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

În primul verset al capitolului paisprezece din Ioan, Hristos îi îndeamnă pe ucenici să nu li se tulbure inimile.

În decurs de câteva ore, Hristos a fost arestat, iar la scurt timp după aceea a fost răstignit, îngropat și a înviat. După ce S-a înălțat la Tatăl, El S-a întors la ucenicii Săi.

Primul eşec dintr-o linie de reformă are loc atunci când poporul lui Dumnezeu uită un adevăr descoperit anterior. Ucenicii uitaseră ceea ce le spusese Isus cu mai puțin de o săptămână înainte ca teama și dezamăgirea lor să se manifeste în criza crucii. După prima dezamăgire urmează un timp de zăbovire, care, în parabola celor zece fecioare, este reprezentat prin absența Mirelui. Isus le spusese direct ucenicilor că Se duce la Tatăl Său, dar că Se va întoarce. Cunoașterea mai dinainte pe care le-o oferise ucenicilor nu i-a împiedicat să fie copleșiți de criză. În contextul parabolei celor zece fecioare, o criză este locul unde caracterul se manifestă, dar nu se dezvoltă niciodată. Isus îi alesese și îi rânduise pe ucenici și le spusese chiar acel adevăr înainte de criză.

Cu toate acestea, deși au fost aleși, aceasta nu i-a împiedicat să fie copleșiți de criză.

Descoperirea lui Isus Hristos, care este identificată în primele versete ale cărții Apocalipsa, este mesajul final de avertizare pentru biserică și, după aceea, pentru lume. Acea descoperire este desigilată chiar înainte de încheierea timpului de probă de către Leul din seminția lui Iuda, care a fost identificat în capitolul cinci din Apocalipsa ca fiind singurul vrednic să deschidă cartea care fusese pecetluită.

Le Lion de la tribu de Juda est aussi la « racine de David », et Il est aussi « le fils de David », et Il est aussi le Seigneur de David. Le lien représenté par le Lion de la tribu de Juda indique que, lorsque le Lion de la tribu de Juda scelle ou descelle une vérité, il le fait en recourant à la règle de la première mention, laquelle identifie la fin d’une chose par le commencement d’une chose, comme le représente Jésus en tant que « racine de David ». Lorsqu’une vérité est descellée à « un » temps de la fin, un processus de purification est engagé, comme cela est représenté dans Daniel douze.

Lucrarea lui Isus ca Leul din seminția lui Iuda este de o importanță infinită, dar „niciunul” dintre cei „răi nu va înțelege” lucrarea Sa sau mesajul care este descoperit.

Procesul încercării este reprezentat prin trei pași: „curățiți, albiți și încercați”. Acești trei pași reprezintă cele trei etape ale „Evangheliei veșnice”, care, în solia primului înger, este exprimată astfel: temeți-vă de Dumnezeu (curățiți), dați-I slavă (albiți), căci a sosit ceasul judecății Lui (încercați). Acești trei pași sunt „adevărul”, așa cum este reprezentat de prima literă, a treisprezecea literă și ultima literă a alfabetului ebraic, iar când aceste litere sunt aduse împreună în această ordine, se formează cuvântul ebraic „adevăr”.

Those three steps are the “way,” for God’s way, according to Asaph in Psalms 77:13, is in the sanctuary, where in the courtyard a sinner is purified by the shedding of blood. The blood is thereafter taken into the holy place, which represents sanctification, which is the process of being “made white.”

Păcătosul îndreptățit și sfințit este atunci pregătit să fie „cercetat” la judecata reprezentată de Sfânta Sfintelor. Isus este „calea”, „adevărul” și „viața”. Calea este începutul, adevărul este mijlocul, iar viața este sfârșitul. Dacă suntem curățiți prin primul pas, suntem pe cale, care este calea celor îndreptățiți.

Al doilea pas este manifestarea neprihănirii care este împlinită prin adevărul Său, căci Cuvântul Său este adevărul.

Cei îndreptățiți sunt reprezentați de treapta întâi, cei sfințiți sunt reprezentați de treapta a doua. Primele două trepte îi pregătesc pe cei îndreptățiți și sfințiți să intre la judecată și să primească viața veșnică. Isus este calea, adevărul și viața.

Kapitelul paisprezece până la capitolul șaptesprezece din Ioan abordează în repetate rânduri chestiunea reacției ucenicilor atunci când Hristos îi părăsește pentru a merge la Tatăl Său. El promite să Se întoarcă și înțelegea, (deși ucenicii nu înțelegeau), că criza care urma în curând avea să producă o profundă dezamăgire. Țesute în aceste patru capitole se află identificarea și definirea Duhului Sfânt ca „Mângâietorul”. Duhul Sfânt este identificat de patru ori ca „Mângâietorul” în Evanghelia după Ioan și o dată în întâia epistolă a lui Ioan, dar acolo cuvântul este tradus „avocat”. El nu se găsește nicăieri altundeva în Noul Testament.

Vechiul Testament are un cuvânt ebraic care a fost tradus prin „mângâietor” în Eclesiastul 4:1 și în Plângerile lui Ieremia 1:9 și 1:16. Toate aceste trei referințe arată că asupritorii au apăsat poporul lui Dumnezeu, iar ei nu au niciun mângâietor care să-i sprijine în necazul și dezamăgirea în care se găsesc.

Identificarea Duhului Sfânt drept „Mângâietorul” este plasată în pasajul în care Isus caută să-i pregătească pe ucenici pentru marea dezamăgire care se află la doar câteva ore înainte. În acel context, El subliniază că, chiar și în absența Sa, Duhul Sfânt va fi prezent pentru a le oferi mângâiere. Identificând Duhul Sfânt în contextul Mângâietorului, Isus precizează caracteristicile lucrării pe care Mângâietorul o va împlini.

Referirile repetate ale lui Isus la plecarea și la întoarcerea Sa așază tocmai acest subiect în fruntea listei, în ceea ce privește tema principală a pasajului.

Ioan 14:2–4, 18, 19, 28, 16:5–7, 10, 28, 17:11–13 sunt versete care se referă în mod direct la timpul întârzierii din parabola celor zece fecioare. Împreună cu versetele anterioare este inclus următorul pasaj, care, prin repetare, accentuează timpul întârzierii, căci „Domnul nu repetă lucruri care nu sunt de mare însemnătate.”

အခန်း ၁၄ မှ အခန်း ၁၇ ထိ၌ ပါရှိသော ကျမ်းပိုဒ် အနည်းဆုံး နှစ်ဆယ့်တစ် ပိုဒ်သည်၊ ခရစ်တော် ပြန်ကြွလာခြင်းကို စောင့်ဆိုင်းရမည့် ကာလကို ရှင်တပည့်များအတွက် သတ်မှတ်ဖော်ပြထားသည်။ ထိုကာလသည် ခရစ်တော်၏ သေခြင်းမှ စတင်ပြီး၊ ခမည်းတော်ထံမှ ပြန်ကြွလာတော်မူသည့် အချိန်တိုင်အောင် ဆက်လက်တည်ရှိမည်ဖြစ်သည်။ ထိုပြန်ကြွလာခြင်းကို စောင့်ဆိုင်းရမည့် အချိန်ကာလသည်၊ ကညာဆယ်ဦး၏ ဥပမာ၌ ဖော်ပြထားသော နှောင့်နှေးစောင့်ဆိုင်းရသည့် ကာလကို သင်္ကေတပြုသည်။ လုကာ၏ ဧမာအုသို့ သွားသော ရှင်တပည့်များအကြောင်း မှတ်တမ်း၌ တွေ့ရသကဲ့သို့ပင်၊ လက်ဝါးကပ်တိုင်၏ စိတ်ပျက်ဖွယ် အဖြစ်အပျက်သည်၊ ပထမ စိတ်ပျက်ခြင်းနောက်၌ လိုက်လာသော နှောင့်နှေးစောင့်ဆိုင်းရသည့် ကာလ၏ အစကို ပရောဖက်ဆိုင်ရာ အရိပ်အမြွက်အဖြစ် ပုံဆောင်ဖော်ပြလျက်ရှိသည်။

În primul pasaj al primei cărți a Bibliei găsim relatarea creațiunii și recunoaștem cele trei persoane ale trio-ului ceresc. În primul pasaj al ultimei cărți a Bibliei găsim cele trei persoane ale trio-ului ceresc. În cele patru capitole pe care le luăm în considerare găsim cele trei persoane ale trio-ului ceresc. Recunoașterea acestui fapt ne permite să suprapunem cele patru capitole ale lui Ioan peste linia profetică din Geneza capitolul unu, versetul unu, până la capitolul doi, versetul trei, și peste Apocalipsa capitolul unu, versetele unu până la unsprezece.

În pasaj, Isus îi spune lui Toma că, dacă o persoană L-a văzut pe Isus, L-a văzut pe Tatăl. Pasajul arată, de asemenea, că Hristos este Cel care i-a mângâiat pe ucenici prin prezența Sa, dar că, atunci când va pleca, El avea să trimită „un alt” „Mângâietor”. Duhul Sfânt este Mângâietorul, dar și Hristos a fost Mângâietorul.

Toma îi reprezintă pe aceia din adventism care refuză să vadă mărturia despre relația dintre trio-ul ceresc, în ciuda faptului că probabil au citit iar și iar mărturiile care susțin acel adevăr.

Dacă L-am văzut pe Isus, L-am văzut pe Tatăl. Isus este „Mângâietorul”, iar Duhul Sfânt este „un alt Mângâietor”. Dacă L-am văzut pe Isus, L-am văzut pe Tatăl și L-am văzut pe Mângâietorul. Dintre cele cinci ocurențe în care cuvântul mângâietor este folosit în Biblie, toate sunt întrebuințate de apostolul Ioan. În a cincea referință, cuvântul este tradus prin „avocat”.

Dacă cineva păcătuiește, avem un Mângâietor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. Un avocat este acela care mijlocește în favoarea păcătosului. Pavel identifică lucrarea lui Isus ca fiind aceea de avocat al nostru.

Isus este apărătorul păcătosului, ceea ce înseamnă că El este și Mângâietorul. În același capitol, Pavel arătase mai înainte că și Duhul Sfânt mijlocește pentru noi.

يسوع والروح القدس كلاهما يُعرَّفان بأنهما المعزّي، ولذلك فكلاهما شفيعان يقدّمان الشفاعة لأجلنا. والأقانيم الثلاثة في الثلاثي السماوي ممثَّلة جميعًا في المقطع الذي من إنجيل يوحنا الذي نحن بصدده، وعندما يُضمّ هذا إلى الشهادة الأولى في أول أسفار الكتاب المقدس وإلى الشهادة الأولى في آخر أسفار الكتاب المقدس، يتعاظم النور المتعلّق بعلاقة أقانيم اللاهوت الثلاثة وعملهم.

Pe lângă lumina adăugată cu privire la lucrarea și relația trio-ului ceresc, identificarea trio-ului ceresc în pasaj oferă o mărturie că aceste patru capitole trebuie să fie aliniate cu solia care este acum desigilată de Leul din seminția lui Iuda.

Mărturia din istoria ucenicilor de pe drumul spre Emaus reprezintă trei mărturii care identifică faptul că timpul dezamăgirii și al întârzierii care a urmat crucii reprezintă timpul dezamăgirii și al întârzierii care urmează după prima dezamăgire. Există o altă mărturie care susține că istoria reprezentată în cele patru capitole ale lui Ioan reprezintă împrejurările primei dezamăgiri.

Ultimul verset al relatării creației, care este primul adevăr menționat în Cuvântul lui Dumnezeu, se încheie cu trei cuvinte, iar fiecare dintre aceste cuvinte începe cu una dintre cele trei litere care alcătuiesc cuvântul „adevăr”, și aceasta în ordinea corectă. Relatarea creației din Geneza începe cu cuvintele „La început” și se încheie cu cele trei cuvinte „Dumnezeu a creat și a făcut”.

أول حرف من تلك الكلمات الثلاث، عند جمعها معًا، يُنشئ كلمة الحق. تبدأ قصة الخلق بـ«البدء» وتنتهي بالكلمة التي تُمثَّل رمزيًا بالحروف التي تدل على الألف والياء. وكذلك، في المقطع الافتتاحي من آخر أسفار الكتاب المقدس، يُعرَّف يسوع مرتين بأنه الألف والياء، البداية والنهاية، الأول والآخر. وتلك الحروف الثلاثة التي تمثل الألف والياء تقدم شاهدًا آخر على أن المقطع الوارد في يوحنا يجب أن يُجمع مع الخط النبوي في مطلع سفر التكوين والخط النبوي في مطلع سفر الرؤيا. ويُعترف بهذه الشهادة ضمن وصف عمل المعزّي. إن عمل المعزّي هو العمل الثلاثي المراحل الذي تمثله الحروف العبرية الثلاثة نفسها. وإن ختم الألف والياء يتيح لنا أن نضع هذه الفصول الأربعة في سياق رسالة رؤيا يسوع المسيح التي تُفك أختامها قبيل إغلاق باب النعمة.

Cele șapte tunete reprezintă patru jaloane specifice (puncte în timp) și trei perioade specifice de timp, care încep cu jalonul coborârii unui înger care urmează să lumineze pământul cu slava Sa. Acel jalon a fost un punct în timp. Al doilea jalon (punct în timp) este prima dezamăgire, care introduce perioada timpului de întârziere. Timpul de întârziere conduce la al treilea jalon (punct în timp), unde un adevăr este desigilat, iar aceasta produce o mișcare. Mișcarea se încheie la al patrulea jalon (punct în timp), reprezentat ca judecată. Aceste patru jaloane și cele trei perioade de timp reprezintă fiecare câte un tunet, totalizând șapte tunete. Ele reprezintă, de asemenea, o combinație patru-trei.

În articolele anterioare am identificat faptul că înțelegerea pionierilor cu privire la cele șapte biserici, cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe recunoaște o „combinație de patru și trei”. Primele patru biserici, peceți și trâmbițe sunt distincte de ultimele trei biserici, peceți și trâmbițe. Cele șapte tunete reprezintă patru semne de hotar, dar în cadrul acestor patru semne de hotar se află trei perioade de timp. Combinația divină de „patru și trei”, care în cartea Apocalipsei este întemeiată pe mărturia a trei martori (bisericile, pecețile și trâmbițele), iar acești martori mărturisesc despre validitatea combinației de „patru și trei” a celor șapte tunete din cartea Apocalipsei.

Dar, în cadrul liniei istoriei reprezentate de cele șapte tunete, se află o altă linie de profeție ascunsă și distinctă, care posedă trei repere distincte de simbolul reprezentat ca șapte tunete. Prin urmare, atunci când luăm în considerare relația profetică a celor șapte tunete cu istoria ascunsă care acum este desigilată, constatăm că cele șapte tunete prezintă patru repere (puncte în timp), iar istoria ascunsă prezintă trei repere (puncte în timp). Asemenea bisericilor, peceților, trâmbițelor și tunetelor, istoria ascunsă reprezintă trei repere care sunt legate de cele patru repere ale celor șapte tunete. Istoria ascunsă posedă, de asemenea, o combinație trei-patru.

În istoria ascunsă care este încorporată în cele șapte tunete, există trei repere distincte, fiecare fiind un „punct în timp”, iar primul și ultimul dintre aceste trei repere reprezintă o dezamăgire. Există o „perioadă de timp” distinctă între primul și al doilea reper și o „perioadă de timp” distinctă între al doilea și al treilea punct în timp. Cuvântul „dezamăgire” a evoluat din conceptul unei întâlniri ratate și poartă în definiția sa accentul unui punct în timp. Miezul nopții este, de asemenea, un timp specific. Istoria ascunsă este înfățișată prin trei puncte în timp separate de două perioade de timp: timpul de întârziere și mișcarea lunii a șaptea.

Primul reper al istoriei ascunse identifică o dezamăgire, iar ultimul reper identifică, de asemenea, o dezamăgire. Prin urmare, de la prima dezamăgire până la ultima dezamăgire există o linie ascunsă de profeție care posedă aceiași trei pași ca toate liniile de reformă. Ea posedă, de asemenea, semnătura Alfa și Omega, căci cele trei litere care alcătuiesc „adevărul” corespund celor trei repere care încep și se încheie cu o dezamăgire. Acea istorie ascunsă din cadrul celor șapte tunete este adevărul pe care Leul din seminția lui Iuda îl desigilează în prezent.

Fragmentul din Ioan pe care îl avem în vedere este introdus în capitolul precedent prin Cina cea de Taină, subliniind că mesajul acestor patru capitole trebuie să fie mâncat. Aceste patru capitole se încheie cu mersul spre Ghetsimani. Relatarea se desfășoară în mișcarea de la mâncare până când începe criza crucii. Din punct de vedere profetic, cadrul acestor patru capitole definește ultimul mesaj care trebuie să fie mâncat înainte de judecată. Mesajul care conduce la încheierea judecății este mesajul care este desigilat în cartea Apocalipsei, chiar înainte ca judecata să se încheie.

Discipolii și Isus se află în acel punct al istoriei profetice în care li se face cunoscut timpul întârzierii. În istoria millerită, Domnul Și-a retras mâna pentru a produce înțelegerea mesajului Strigătului de la Miezul Nopții, dar înțelegerea care a produs mesajul lui Samuel Snow i-a înștiințat, de asemenea, pe milleriți că se aflau în timpul întârzierii din parabola celor zece fecioare. Ucenicii tocmai mâncaseră Cina cea de Taină și, pe măsură ce asimilau mesajul, Hristos a explicat timpul întârzierii în cele patru capitole ale lui Ioan.

Înțelegerea lui Samuel Snow poate fi documentată ca o serie de articole, care au dezvoltat înțelegerea finală reprezentată de solia Strigătului de la Miezul Nopții. Pe măsură ce solia sa se dezvolta, el a prezentat-o și în cadrul unei serii de adunări de tabără. Seria de articole care a condus la aceste adunări de tabără l-a adus în cele din urmă la adunarea de tabără de la Exeter, care a durat șase zile. Din punct de vedere profetic, solia Strigătului de la Miezul Nopții este dezvoltată progresiv de-a lungul unei perioade de timp. Cele patru capitole din Ioan au loc în istoria profetică în care solia este în curs de dezvoltare.

În cele patru capitole ale lui Ioan, lucrarea Duhului Sfânt este definită în trei pași: convingerea de păcat, de neprihănire și de judecată. Acești trei pași sunt, de asemenea, cele trei repere ale istoriei ascunse încorporate în cele șapte tunete.

În istoria millerită, Isus nu S-a întors pentru a pune capăt timpului de zăbavă la Strigătul de la Miezul Nopții. El Și-a retras mâna și a revărsat sau a trimis Duhul Sfânt. Duhul Sfânt, reprezentat ca Mângâietorul, a venit să risipească dezamăgirea. El a venit să aducă mângâiere acelora care au fost aleși, dar care erau nedumeriți din pricina dezamăgirii provocate de o predicție eșuată.

Am arătat mai înainte că apostolul Ioan, Ezechiel și Ieremia sunt toți înfățișați mâncând cărticica ce este dulce ca mierea în gură. Există o deosebire intenționată între acești trei proroci, care adesea este trecută cu vederea.

Izekiel este folosit pentru a-i ilustra pe aceia care au mâncat cărticica și cărora li se dă un mesaj pe care să-l ducă bisericii apostate a lui Dumnezeu. Izekiel arată că acea carte care este mâncată identifică lucrarea ce urmează apoi să fie împlinită. El reprezintă mesajul dat fostului popor ales al lui Dumnezeu. Mesajul său este ceea ce îi leagă pe cei din fostul popor ales în snopi sortiți focului. În cele patru capitole ale lui Ioan, Isus identifică scopul lucrării lui Izekiel.

Lucrarea lui Ezechiel, care a început atunci când a mâncat cartea, reprezintă prezentarea unei solii care va fi respinsă, însă această respingere este dovada că ei Îl urăsc pe Dumnezeu și că și-au umplut pe deplin cupa timpului lor de probă.

Lucrarea lui Ezechiel a fost aceea de martor împotriva fostului popor al legământului, după cum a fost și Hristos față de iudeii certăreți; astfel, solia lui Ezechiel este mesajul final de avertizare care leagă fostul popor al legământului ca neghină într-un snop, sortit focului nimicirii.

Lucrarea reprezentată prin mâncarea cărticelei începe atunci când îngerul cel puternic coboară având în mână o cărticică. În istoria primului înger, aceasta a avut loc la 11 august 1840, iar în istoria celui de-al treilea înger, a avut loc la 11 septembrie 2001. Ambele date reprezintă împliniri ale profețiilor asociate fie cu islamul celei de-a doua nenorociri, fie cu islamul celei de-a treia nenorociri, după caz. De aceea Isaia, în capitolul douăzeci și doi, atunci când descrie criza din valea vedeniei pentru filadelfieni și laodiceeni, arată că laodiceenii, care au fost poporul ales al protestantismului în 1840 și adventismul, care a fost poporul ales în 2001, erau „legați de arcași”. Arcașii din profeția biblică sunt islamul, iar atunci când vedenia despre islam s-a împlinit în 1840 și în 2001, fostul popor ales a respins profeția despre islam așa cum a fost prezentată de cei reprezentați prin Ezechiel. Ei au fost atunci și acolo legați ca neghină. Lucrarea lui Ezechiel a fost aceea de a îndepărta „acoperământul” care le acoperea „păcatul”, păcat reprezentat de Isus ca ură față de Dumnezeu.

Yeremia reprezintă pe aceia care au mâncat cartea atunci când îngerul cel puternic a coborât pentru a lumina pământul cu slava sa, dar care au trăit dezamăgirea pricinuită de predicția nereușită din 1843. Yeremia se întreabă, în sens profetic, dacă Dumnezeu a mințit. Acea referință îl leagă pe Yeremia de Habacuc doi.

Ioan a fost folosit pentru a simboliza pe aceia care au trăit dulceața și amara dezamăgire, reprezentând întreaga istorie de la 11 august 1840 până la 22 octombrie 1844.

Ezechiel reprezintă lucrarea de prezentare a mesajului profetic care îi leagă pe fostul popor ales, lucrare care a fost inițiată când îngerul a coborât la 11 august 1840 și 11 septembrie 2001.

Ieremia reprezintă istoria de la 11 august 1840 până chiar înainte de Strigătul de la Miezul Nopții.

იერემია წარმოადგენს ჩვენს ამჟამინდელ ისტორიასა და გზავნილს. ამჟამინდელი გზავნილი არის შუაღამის ძახილის გზავნილი, რომელიც თანდათანობით ვითარდება იმ მომენტში, როდესაც ღვთის ხალხი, იერემიათი წარმოდგენილი, „აღვსილია“ „განრისხებით“, რადგან ფიქრობდა, რომ მისი „ტკივილი“ „მარადიული“ უნდა ყოფილიყო და მისი „ჭრილობა — უკურნებელი“, ჭრილობა, რომელიც არასოდეს განიკურნებოდა. ისინი გამოეყვნენ „მაცინართა საკრებულოს“. ისინი უკვე აღარ „იხარებენ“ ისე, როგორც მაშინ, როდესაც პირველად შეჭამეს წიგნი და იგი მათი „გულის სიხარული“ იყო.

Dar există sfat pentru cei aflați în acea stare. „Dacă te vei întoarce” și, de asemenea, „dacă vei scoate ce este prețios din ceea ce este ticălos”, atunci Dumnezeu Se va întoarce la ei. În ebraică, expresia „te voi aduce iarăși” din acest pasaj înseamnă că Dumnezeu Se va întoarce la ei, dacă ei se întorc la El.

Yoo isaan gara Waaqayyootti dhi’aatan, inni immoo gara isaaniitti ni dhi’aata. Yoo isaan waan kana hojjetan, sana booda isaan Gooftaa “fuuldura ni dhaabbatu” akkasumas isaan “afaan” Waaqayyoo ni ta’u. Kana malees inni Ermiyaasiin (nuyi) barsiisa akka inni sabni Isaa “hamoota” duratti “dallaa sibiila diimaa dallansuu” ta’u; achiis “sodaachisoonni” warra Ermiyaasiin bakka bu’aman irratti waraana ni fidu. “Hamoonni” keessaa fakkeenyi Daani’el keessatti mul’atu bikroota wallaaltota Maatewos agarsiisa. “Sodaachisoonni” immoo yeroo qormaata seera Dilbataa keessatti tokkummaa sadii-sadeen Baabilon ammayyaa bakka bu’u.

Mărturiile celor trei profeți se referă toate la aceeași istorie, însă ele abordează trei aspecte diferite ale aceleiași istorii. Ieremia îi reprezintă pe aceia care tocmai au trecut prin prima dezamăgire, dar care nu au ajuns încă la reperul Strigătului de la Miezul Nopții. Aici ne aflăm din 18 iulie 2020. Întrebarea este dacă ne vom întoarce. Dacă o vom face, vom „vorbi” pentru Domnul chiar în timpul în care Statele Unite „vorbesc” ca un balaur.

Istoria pe care o ilustrează Ieremia este istoria noastră prezentă și este istoria reprezentată de cele trei repere ascunse din cadrul celor șapte tunete. Este, de asemenea, istoria în care este așezat în mod profetic pasajul din Ioan, căci accentul celor patru capitole din Ioan este lucrarea Duhului Sfânt de a-l mângâia pe Ieremia, care se întreabă dacă a crezut o minciună și dacă solia care a avut un gust atât de dulce a fost, în realitate, ape înșelătoare.

Ieremia reprezintă, așadar, istoria de la 11 septembrie 2001 înainte, până la 18 iulie 2020, când a început timpul de întârziere, așa cum este reprezentat de cele trei zile și jumătate simbolice de după aceea. Când spun „simbolice”, nu mă refer la o predicție de timp. Spun că 18 iulie 2020 este momentul când cei doi martori, Biblia și Spiritul Profeției, au fost uciși, iar trupurile lor moarte au fost lăsate în uliță timp de trei zile și jumătate, în Apocalipsa unsprezece.

Mărturia prezentată prin starea lui Ieremia este situată după dezamăgire, dar înainte de Strigătul de la Miezul Nopții. Ieremia trebuia să se întoarcă înainte de a putea fi glasul soliei Strigătului de la Miezul Nopții. Aceasta este starea noastră astăzi. Acesta este, de asemenea, cadrul istoric al celor patru capitole din Ioan pe care le avem în vedere și tot aceasta este istoria reprezentată de istoria ascunsă din interiorul celor șapte tunete.

Dacă luăm în considerare lumina legată de „Mângâietorul” în mărturia lui Ioan alcătuită din patru capitole, găsim dovezi îmbelșugate pentru a recunoaște că relatarea este despre 18 iulie 2020, dezamăgirea și timpul de întârziere, solia Strigătului de la Miezul Nopții, care este desigilată, și judecata care vine a legii duminicale. Capitolele se clădesc pe structura profetică a istoriei ascunse.

Dacă trebuie să fim ca gura lui Dumnezeu în criza care va veni curând, lucrarea noastră de acum este „să scoatem ce este de preț din ce este fără valoare” sau, așa cum Iacov identifică aceeași lucrare, trebuie să ne „curățim” „mâinile, păcătoșilor; și curățiți-vă inimile, voi cei cu inima împărțită. Întristați-vă, jeliți și plângeți: râsul vostru să se prefacă în jale, iar bucuria voastră în întristare apăsătoare. Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța” ca un steag în viitorul foarte apropiat.

Vom încheia analiza noastră a acestor patru capitole în articolul următor.